Curierul Zilei - „De 20 de ani promovăm demnitatea prin muncă“
PRIMA PAGINA arrow social economic arrow Social Economic arrow „De 20 de ani promovăm demnitatea prin muncă“
 Publicitate pdf
„De 20 de ani promovăm demnitatea prin muncă“
(0 voturi)
Tuesday, 16 July 2019

11 iulie, ziua Inspecţiei  Muncii

„De 20 de ani promovăm demnitatea prin muncă“


Săptămâna trecută, cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la înfiinţarea Inspecţiei Muncii, a avut loc o întâlnire la care au participat Ministrul Muncii, Marius Constantin,  inspectorul general de stat, Mihail A­drian Oprescu şi şefi ai inspectoratelor teritoriale.


Inspecţia Muncii de la înfiinţare, respectiv anul 1999, şi până în prezent s-a preocupat permanent pentru promovarea demnităţii prin muncă şi a acţionat pentru asigurarea protecţiei sociale a muncii. Astfel, joi, 11 iulie, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la înfiinţare, Inspecţia Muncii a organizat o reuniune de lucru la care au participat: ministrul muncii, Marius Constantin Budăi, reprezentanţi ai altor instituţii şi autorităţi de control, reprezentanţi ai sindicatelor, ai patronatelor şi inspectorii şefi ai inspectoratelor teritoriale de muncă. Mihail Adrian Oprescu, inspector general de stat, cu această ocazie, a declarat: ”Suntem preocupaţi de implementarea legislaţiei armonizate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în special în întreprinderile mici şi mijlocii, de combaterea fenomenului muncii nedeclarate, prin participarea la toate acţiunile desfăşurate în cadrul Platformei europene de combaterte a muncii nedeclarate, precum şi de transpunerea legislaţiei europene privind detaşarea lucrătorilor, în contextul vast şi foarte actual al fenomenului migraţiei forţei de muncă. Suntem conştienţi că trebuie să ne adaptăm din mers şi să ţinem pasul cu toate provocările pe care schimbările care au loc pe piaţa muncii ni le pun în faţă. Misiunea noastră va fi şi de acum înainte: mai responsabili, mai buni, mai performanţi pentru muncă sigură şi decentă!”
M.Sandu

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 602

Comentarii (1)
Scris de Barbu Ion in 16-07-2019 09:03 - Vizitator
 
 
Poate se clarifica si situatia conflictelor de interese (Inspectori SSM ai caror soti/sotii au Serviciul Extern).Am facut 3 plangeri la DNA pe tema asta ,urmeaza sa ajung si la ministrul muncii...E rupere in C.Lung practic platesc taxa de protectie si daca am facut contract pe a 2-a firma cu alt serviciu extern din Targoviste m-a rupt cu controale si amenzi nejustificate.
 

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 


embedgooglemap.net

******* Hotel ILA - telefon: 0747943375 *******

  CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
 
CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
Intrebarea Curierului


Comentarii

„Avem o echipă greu de bătut!“
EU SINCER CRED K O SA PROMOVAM.AM PARIU CU NISTE PRIETENI K VOM TERMINA PE 1-2.LA LOCUL 1 FAC EU CINSTE
11/12/19 15:49 Mai mult...

Editoriale
Nu-ti place,nu citi!...simplu ca buna ziua ! E plin Curierul de comentarii de acest gen dar,stimabilii contestatari abi...
11/12/19 10:23 Mai mult...

„Avem o echipă greu de bătut!“
Imi mpermit sa-i dau un sfat d-lui Ionut Badea (un baiat inteligent, indiscutabil ), care inteleg ca vrea sa -si protej...
11/12/19 09:48 Mai mult...

Măgar sfârtecat de urs
Unde sa mai stea urșii.Ati ras padurile ați defrișat tot ghimbavul mai legal.cu acte in regula.ITRSV doarme
11/12/19 07:48 Mai mult...

Editoriale
Este cel mai prost ziar din arges, cu informatii putine, dar multa sustinere pentru psd. ziarul Argesul are un articol d...
11/12/19 06:36 Mai mult...

Exclusiv
 Prima Pagina Curierul Zilei
Fii reporter!
 
 
 
 

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Zi record

Luni, 11.11.2019

--- 2.687 vizitatori unici ---





 
Flag Counter


PRchecker.info