Ambulanţa a provocat accident |
Friday, 19 July 2019 |
Ambulanţa a provocat accident
Accident provocat ieri, la intresecţia de pe strada Gheorghe Şincai, din Piteşti, de o ambulanţă. Şoferul echipajului medical nu a respectat semnificaţia indicatorului „cedează trecerea“ şi a lovit două maşini.
Marius P, de 43 de ani, se afla la volanul ambulanţei ce aparţine Spitalului Militar Piteşti, mergând dinspre strada Sfânta Vineri către strada Costache Negri. La intersecţie, nu a ţinut cont de indicator şi a forţat trecerea, lovind un Nissn condus dinspre Târgul din Vale către Calea Bucureşti, de Marian S., de 25 de ani, din Dârmăneşti. În urma impactului violent, Nissan-ul a fost proiectat pe contrasens, acolo unde a lovit un microbuz de transport persoane în care erau doi călători, condus fiind de Ilie T., de 51 de ani, din Ştefăneşti. A fost rănită o persoană, Elena Mariana S., de 44 de ani, pasageră în Nissan. Femeia a suferit un traumatism cranio cerebral. În momentul impactului ambulanţa avea pacient. Acesta a scăpat nevătămat. Pe numele lui Marius P. a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
M.Sandu Vizualizari: 1114
Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v. AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com All right reserved |