Curierul Zilei - Câini donaţi ciobanilor de o fundaţie
PRIMA PAGINA arrow social economic arrow Social Economic arrow Câini donaţi ciobanilor de o fundaţie
 Publicitate pdf
Câini donaţi ciobanilor de o fundaţie
(0 voturi)
Thursday, 12 September 2019


Câini donaţi ciobanilor de o fundaţie


În săptămâna 9-13 septembrie 2019, Fundaţia Conservation Carpathia (FCC) oferă gratuit pui de câini din rasa ciobănesc românesc carpatin certificaţi crescătorilor de animale care îşi pasc turmele pe terenuri gestionate de FCC din zona munţilor Făgăraş. Dona­rea câinilor face parte din strategia de prevenire a pagubelor produse de uşi în rândul animalelor domestice.   

Ciobăneştii carpatini sunt potriviţi pentru paza şeptelului, întrucât aceştia nu părăsesc turmele, nu atacă oamenii şi au o statură impunătoare în faţa prădătorilor.
Însă principalul motiv pentru care a fost aleasă această rasă este revitalizarea acestei specii autohtone înlocuită în ultimii ani cu câini agresivi cu oamenii. Puii provin din programul de creştere a căţeilor ciobăneşti carpatini dezvoltat de fundaţie în cadrul Fermei de Biodiversitate Cobor demarat anul acesta pentru toată perioada proiectului.
În 2019 vor fi  disponibili 15 căţei, urmând ca numărul să fie suplimentat cu generaţiile viitoare.
Fermierii care vor primi căţeii vor trebui să respecte o serie minimă de condiţii pe o perioadă de un an, apoi devin proprietarii căţeilor. Este obligatoriu ca în această perioadă câinii să se bucure de un tratement decent, să fie hrăniţi corespunzător şi să le fie asigurate tratamentele veterinare necesare.
„Alegerea acestui program de creştere şi de oferire gratuită a căţeilor este una normală şi firească în contextul dezvoltării unei gestiuni durabile a relaţiei dintre oameni şi animale sălbatice.
Câinii din rasa ciobănesc românesc carpatin sunt specii autohtone care au fost alături de păstorii români încă din cele mai vechi timpuri, dezvoltând un echilibru sănătos în raport cu natura şi celelalte specii de animale care trăiesc în jurul comunităţilor.
Programul demarat în acest an de către fundaţie este doar una dintre soluţiile pe care le propunem pentru o mai buna gestionare a conflictului om-animale sălbatice.” a declarat Adrian Aldea, specialist în cadrul Fundaţiei Conservation Carpathia.
Garduri electrice la stâne  
Gestionarea conflictului om-animale sălbatice este un subiect sensibil şi real care trebuie tratat în toată complexitatea lui prin măsuri complementare atât în beneficiul oamenilor, cât şi al naturii, astfel păstrând pagubele realizate de animale la un nivel minim.
 Acţiunea de donare a căţeilor din rasa ciobănesc românesc carpatin vine în completarea măsurilor de dotare cu garduri electrice a stânilor expuse sau relocarea unor exemplare de urs care au atacat în mod repetat gospodăriile oamenilor, la 40 de km de sat, în capătul Văii Dâmboviţei. În cazuri extreme şi ca ultimă măsură se solicită aprobarea Ministerului Mediului pentru împuşcarea exemplarului problematic.
De asemenea, anul acesta Fundaţia Conservation Carpathia pune bazele unei echipe de intervenţie care actionează după o procedură standard în cazul conflictelor care apar între om şi animale sălbatice.
Cu ocazia fiecărei intervenţii, animalele sunt observate, fotografiate şi li se iau probe genetice pentru a avea o evidenţă clară asupra numărului acestora în zonele gestionate de fundaţie.
  Echipele instalează garduri electrice acolo unde se produc pagube şi evaluează nivelul pagubelor în vederea acordării de compensaţii private.
 B.Radu

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 472

Fii primul care comenteaza articolul

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 


embedgooglemap.net

******* Hotel ILA - telefon: 0747943375 *******

  CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
 
CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
Intrebarea Curierului


Comentarii

Te-aş bate pe umăr dacă nu m-aş zgâria în epoleţi
articolul bate saua ca sa priceapa iapa! ce ma intereseaza pe mine jocurile din psd arges? pe autor, da, il inţeleg, ta...
23/09/19 19:33 Mai mult...

Căldură şi apă caldă, la parametrii corespunzători
Noi constatam ca se fac presiuni asupra noastra, din parteaa Primariei si a SC Termo Calor, pentru a renunta la dreptul ...
23/09/19 18:17 Mai mult...

Te-aş bate pe umăr dacă nu m-aş zgâria în epoleţi
Liderii pesedisti argeseni, ca si miutescu sunt sunt compromisi, au inselat asteptarile oamenilor. Apoi nu inteleg de ce...
23/09/19 11:20 Mai mult...

”Arbitri să nu-şi bată joc de munca noastră!”
Am văzut meciul la Tv. , au avut mai multe ocazii ca noi , ofsaid la gol iar ca jucatori cu multe meciuri in liga 1 ave...
23/09/19 08:52 Mai mult...

Te-aş bate pe umăr dacă nu m-aş zgâria în epoleţi
Sensei Valeca , are un doctorat de carton, achiziţionat de la Brașov că de la Univ. Buc. nu a putut să+l cumpere. S...
23/09/19 08:06 Mai mult...

Exclusiv
 Prima Pagina Curierul Zilei
Fii reporter!
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Zi record

Marţi, 03.09.2019

--- 4.591 vizitatori unici ---





Horoscop zilnic

 
Flag Counter


PRchecker.info