Curierul Zilei - Proiectul lui Teodorovici, suspendat!
PRIMA PAGINA arrow social economic arrow Social Economic arrow Proiectul lui Teodorovici, suspendat!
 Publicitate pdf
Proiectul lui Teodorovici, suspendat!
(2 voturi)
Wednesday, 18 September 2019

Ministrul Finanţelor vrea să strângă 10.000 de semnături de la oamenii de afaceri

Proiectul lui Teodorovici, suspendat!


Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, anunţat ieri că ”opreş­te” pro­iectul de lege de­pus la Senat care in­troduce pedeapsa cu închisoa­rea pentru ne­plata impozitelor şi con­tribuţiilor la buget, până va strânge 10.000 de semnături de la oa­menii de afaceri. Proiectul legislativ iniţiat de ministrul Teodorovic, a­nun­­ţat duminică, în pre­mieră, de Profit.ro, pre­vede închisoarea pentru per­soanele care cauzează statului prejudicii prin nereţinerea sau neîn­casarea, reţinerea şi neplata, respectiv încasa­rea şi neplata în cel mult 30 de zile de la termenul scadent a unor impo­zite şi contribuţii.  


”Mă opresc cu acest act normativ până când se vor strânge 10.000 de semnături din partea oamenilor de afaceri”, a spus ieri Eugen Teodorovici, precizând însă că nu a stabilit clar cum vor fi strânse semnăturile. Teodorovici a mai afirmat că proiectul are susţinere din partea mediului de afaceri, mai ales că oferă posibilitatea de a rezolva fără probleme cazurile cu sume neplătite mai mici de 100.000 de euro. Acesta precizase anterior că propunerea sa legislativă aduce predictibilitate, prin faptul că detaliază obligaţiile de reţinere sau nereţinere, de încasare sau neîncasare a unor impozite şi contribuţii
Iniţiativa legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.241/2005
„Art. 6 – Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 6 ani reţinerea şi neplata, încasarea şi neplata, ori, după caz, nereţinerea sau neîncasarea, în cel mult 30 zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege, a impozitelor şi/sau contribuţiilor prevăzute în anexa la      prezenta  lege”, prevede modificarea adusă prin iniţiativa legislativă a senatorului PSD.
De asemnea, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de Ia 2 ani la 7 ani şi interzicerea unor drepturi stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat, conform proiectului de lege.
Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani Ia 7 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale:
-ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;
-omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate; evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive;
-alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor; executarea de evidenţe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor;
-sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate;
-substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală sau ale Codului de procedură penală.
Ce contribuţii sunt vizate de proiect
-Impozitul pe dividendele plătite de o persoană juridică română către o persoană juridică română. Impozitul pentru veniturile din activităţi independente realizate în baza contractelor de activitate sportivă.
-Impozitul pe veniturile din drepturile de proprietate intelectuală, Impozit pe venitul din salarii şi asimilate salariilor.
-Impozitul pe veniturile din arendă. Impozitul pe veniturile sub formă de dobânzi.
-Impozit pe veniturile sub formă de dividende. Impozitul pe veniturile din pensii.
-Contribuţia de asigurări sociale.
-Contribuţia de asigurări sociale de sănătate.
-Impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi.
-Impozit datorat pe venitul din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal Contribuţia la Fondul pentru mediu Impozitul pe veniturile din premii şi din jocuri de noroc.
-Impozitul pe veniturile din alte surse.
-Impozitul pe veniturile obţinute de o persoană fizică dintr-o asociere între o persoană fizică si o persoană juridică, contribuabil potrivit titlului II din Codul fiscal.
-Impozitul pe veniturile obţinute de o persoană fizică dintr-o asociere între o persoană fizică si o persoană juridică, contribuabil potrivit titlului III din Codul fiscal.
-Impozitul pe veniturile obţinute de o persoană fizică dintr-o asociere între o persoană fizică sau orice altă entitate asociere fără personalitate juridică şi o persoană juridică, contribuabil potrivit Legii nr. 170/2016, conform contractului de asociere, determinate potrivit prevederilor titlului II 
          Proiectul mai prevede că, dacă prin faptele prevăzute la alin. (l) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o treime.
           Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se majorează cu jumătate”, potrivit iniţiativei legislative.
  M.D.

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 512

Fii primul care comenteaza articolul

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 


embedgooglemap.net

******* Hotel ILA - telefon: 0747943375 *******

  CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
 
CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
Intrebarea Curierului


Comentarii

Să ne ferească Dumnezeu de omul frustrat cu cont pe Facebo...
Contestatarii de acum sunt multi si vocali, cum multi si vocali au fost votantii PSD in 2016. Si acestia din urma dadeau...
18/10/19 13:18 Mai mult...

Femeie închisă pentru furt de curent!
A reușit să fenteze alți hoți. Nu a plătit proiect-aviz-racord la rețea. Nu plătește abonament lunar. Nu pl...
18/10/19 11:22 Mai mult...

Să ne ferească Dumnezeu de omul frustrat cu cont pe Facebo...
Dle Cititor, vă mulțumesc. Utilizați aluzii și ironii fine dar decente și inteligente. Nu mă pot supăra pe dvs. A...
18/10/19 10:52 Mai mult...

Ştiri de la FC Argeş
Momentan echipa este pe locul 10.Cu lotul actual nu sunt sanse de promovare,nici acum ,nici peste un numar de ani.Asa ca...
18/10/19 10:42 Mai mult...

Să ne ferească Dumnezeu de omul frustrat cu cont pe Facebo...
Asa cum precizam si cu alta ocazie,contestatarii sunt mult mai vocali si mai vehementi crezand cu tarie in optiunile lor...
18/10/19 10:02 Mai mult...

Exclusiv
 Prima Pagina Curierul Zilei
Fii reporter!
 
 
 
 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Zi record

Joi, 3.10.2019

--- 3.231 vizitatori unici ---





Horoscop zilnic

 
Flag Counter


PRchecker.info