Curierul Zilei - Panţuroiu vrea calificarea la Olimpiadă
PRIMA PAGINA arrow RUBRICI arrow Sport arrow Panţuroiu vrea calificarea la Olimpiadă
 Publicitate pdf
Panţuroiu vrea calificarea la Olimpiadă
(1 vot)
Tuesday, 01 October 2019

Atleta musceleană are ambiţii mari la Campionatul Mondial

Panţuroiu vrea calificarea la Olimpiadă


Campionatele Mondiale de Atletism în aer liber sunt în plină desfăşurare la Doha, în Qatar, obiectivele participanţilor fiind atât cucerirea meda­liilor cât şi realizarea baremurilor de participare la Jocurile Olimpice de la Tokyo de anul viitor.

Romania este reprezentată de zece sportivi dintre care jumătate sunt deja calificati la Jocurile Olimpice. Cu biletele de Tokyo 2020 „în buzunare”, Daniela Stanciu - săritura în înălţime, Alin Firfirica – aruncarea discului, Claudia Bobocea –  1.500 m, Alina Rotaru şi Florentina Iusco – săritura în lungime se pot concetra la Doha doar pe calificările în finale şi câştigarea unui loc pe podiumul mondial. La triplusalt, musceleanca Andreea Panţuroiu, inclusă în „Samurai 2020“, programul de asistenţă specială a sportivilor cu poţenţial de a obţine medalii la cea de a XXXII-a editei de vară a JO Tokyo 2020, se va concentra în primul rând pe îndeplinirea baremului pentru JO. Clasată pe locul patru la Campionatele Mondiale indoor de anul trecut, Andreea Panţuroiu are nevoie de o saritura de 14,32 m pentru a se califica la Jocurile Olimpice. Chiar dacă a revenit recent după o accidentare, sportiva legitimată la CSM Bucureşti are toate motivele să fie încrezătoare în şansa de realizare a baremului olimpic, anul trecut, în Franţa la competiţia internaţională de la Montreuil reuşind 14,47 m, cea mai buna performanţă a sa. Ceilalţi patru componenţi ai lotului de atletism pentru mondiale, contează pe experienţa pe care o au în întrecerile olimpice pentru a obţine biletele pentru Tokyo 2020. Narcis Mihailă care va lua startul în cursa de 50 km marş şi Andrei Gag, la aruncarea greutăţii, au participat şi la Rio 2016, iar Bianca Ghelber (fosta Perie), înscrisă în proba de aruncarea ciocanului, a participat la doua ediţii ale Jocurilor Olimpice de vară, la Beijing 2008 şi Londra 2012. Alexandru Novac participant la aruncarea suliţei la CM de la Doha, a cucerit medalia de argint în această proba la Jocuirle Olimpice de Tineret de la Nanjing 2014.
M.D.

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 500

Fii primul care comenteaza articolul

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 


embedgooglemap.net


Zi record

Joi, 3.10.2019

--- 3.231 vizitatori unici ---

Flag Counter


PRchecker.info