Curierul Zilei - Localii în acţiune la Câmpulung!
PRIMA PAGINA arrow fapt divers arrow Fapt Divers arrow Localii în acţiune la Câmpulung!
 Publicitate pdf
Localii în acţiune la Câmpulung!
(2 voturi)
Tuesday, 22 October 2019


Localii în acţiune la Câmpulung!


Poliţiştii din cadrul Poliţiei Locale Câmpulung, au desfăşurat la sfârşi­tul săptămânii, o acţiune pe linia asigurării unui climat de linişte şi ordine public pe raza municipiului Câmpulung.   

Poliţiştii musceleni au derulat controale privind faptele ilicite de comerţ, combaterea contravenţiilor stradale, a violenţei stradale, păstrarea liniştii publice, consumul de băuturi alcoolice pe domeniul public, pe drumuri publice, parcuri, stadion, unităţi economice, autogări şi alte locuri neautorizate. Aceştia au mai avut în vedere şi respectarea prevederilor legale privind oprirea, staţionarea respectiv parcarea autovehiculelor pe raza municipiului. S-a vizat identificarea maşinilor parcarte în zone unde staţionarea, dar şi parcarea sunt interzise. În urma verificărilor, au fost depistate persoane care consumau băuturi alcoolice pe domeniul public cât şi în locuri neprevăzute de lege, aceştia au fost sancţionaţi.
Au mai fost depistate şi autovehicule parcate în locuri neautorizate.  Poliţiştii au încheiat procese verbale contravenienţilor si au fost aplicate sancţiuni contravenţionale conform Legii în vigoare. Acţiunea a fost coordonată de şeful Poliţiei Locale din  Câmpulung.
B.R.

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 704

Comentarii (2)
Scris de xy in 22-10-2019 14:52 - Vizitator
 
 
La Pitesti, la fel, dar localii sunt un pic mai eficienti decat ceilalti care-s pe mana cu infractorii.De ce-i mai platim, nu stie nimeni sa raspunda.
 
Scris de muscelean in 22-10-2019 09:27 - Vizitator
 
 
Au iesit si ei la o plimbare, ca au amortit de atata stat degeaba. Iau salarii babane si freaca menta. 
Orasul e plin de borfasi,traficanti si alte nenorociri.
 

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 


embedgooglemap.net

******* Hotel ILA - telefon: 0747943375 *******

  CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
 
CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
Intrebarea Curierului


Exclusiv
 Prima Pagina Curierul Zilei
Fii reporter!
 
 
 
 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Zi record

Joi, 3.10.2019

--- 3.231 vizitatori unici ---





 
Flag Counter


PRchecker.info