Curierul Zilei - 390.000 de fermieri şi-au primit banii
PRIMA PAGINA arrow social economic arrow Social Economic arrow 390.000 de fermieri şi-au primit banii
 Publicitate pdf
390.000 de fermieri şi-au primit banii
(1 vot)
Wednesday, 23 October 2019


390.000 de fermieri şi-au primit banii


Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a anunţat că până pe 20 octombrie 2019, au fost plătiţi 389.546 fermieri, în cadrul Cam­paniei de plăţi în avans pentru anul 2019, suma autori­zată la plată fiind în valoare de 439.581.738 euro.  

"Reamintim că în conformitate cu Decizia de punere în aplicare a Comisiei nr. 6536, între 16 octombrie şi 30 noiembrie, se pot efectua plăţi în avans de până la 70% în cazul plăţilor directe enumerate în Anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului, şi de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală menţionat la articolul 67, alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr.1306/2013", se menţionează într-un comunicat al APIA.
Plăţile se efectuează la cursurile de schimb valutar stabilite de Banca Centrală Europeană, astfel:
 4,7496 lei pentru un euro, stabilit de BCE în data de 30.09.2019 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 329/3, pentru plăţile finanţate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă) şi
4,6635 lei pentru un euro, stabilit de BCE în data de 31.12.2018 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 1/06, pentru plăţile finanţate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală).
M.D.

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 513

Fii primul care comenteaza articolul

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 


embedgooglemap.net

******* Hotel ILA - telefon: 0747943375 *******

  CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
 
CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
Intrebarea Curierului


Comentarii

Program nou pentru colectarea deşeurilor reciclabile
Care sac cu deseuri reciclabile? Contrar miciunilor cu care a umplut presa locala primarul Pinocchio Georgescu, in cart...
12/11/19 14:59 Mai mult...

În ziua votului, poporul este Dumnezeu şi poate face ce vr...
Dacă a fost cal,a obținut acces în turul 2 ! Dacă era vacă 😂😂😂,obținea acces în turul de anul trecut!
12/11/19 12:43 Mai mult...

Localii îi vor ridica maşina abandonată!
Dar Dacia vicelui Zidaru pe cand,ca ocupa un loc de parcare pe str.Exercitiu? Poate ca avenit vremea ...
12/11/19 07:15 Mai mult...

În ziua votului, poporul este Dumnezeu şi poate face ce vr...
Mai "mancam" litere la tastare. Scuze! ADVERSITATE s. 1. ostilitate, potrivnicie, vitregie, vrăjmășie. (~ acelui ve...
11/11/19 18:02 Mai mult...

În ziua votului, poporul este Dumnezeu şi poate face ce vr...
AVERSIÚNE, aversiuni, s. f. Sentiment de dezgust sau de antipatie profundă față de cineva ori de ceva. [Pr.: -si-u-]...
11/11/19 16:03 Mai mult...

Exclusiv
 Prima Pagina Curierul Zilei
Fii reporter!
 
 
 
 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Zi record

Joi, 3.10.2019

--- 3.231 vizitatori unici ---





 
Flag Counter


PRchecker.info