Curierul Zilei - Incendiu într-un cabinet la Pediatrie
PRIMA PAGINA arrow fapt divers arrow Fapt Divers arrow Incendiu într-un cabinet la Pediatrie
 Publicitate pdf
Incendiu într-un cabinet la Pediatrie
(0 voturi)
Friday, 29 November 2019


Incendiu într-un cabinet la Pediatrie

Alertă pentru pompierii argeşeni, în noaptea de miercuri spre joi! Militarii au fost chemaţi să intervină la un cabinet din cadrul Spitalului de Pediatrie unde izbucnise un incendiu, la scaunul stomatologic.
 La faţa locului s-au deplasat două echipaje cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj cu ambulanţa SMURD de prim ajutor calificat.   Prima intervenţie a fost asigurată de către personalul administrativ, care au reuşit să stingă incendiul cu ajutorul unui stingător. Echipajele de pompieri au intervenit pentru evacuarea fumului şi asigurarea măsurilor specifice de prevenire şi stingere a incendiilor. După intervenţie s-a stabilit că incendiul a fost provocat de un cablu electric al scaunului care s-a încins şi a luat foc, fiind lăsat în priză pe timpul nopţii.      

Cioban rătăcit în munţi

În urma unui apel 112 dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş a fost alertat despre faptul că un bărbat în vârstă de 37 de ani a plecat de la o stână din apropierea comunei Dâmbovicioara şi s-a rătăcit, întrucât nu cunoaşte zona. Către zona indicată a fost direcţionată o patrulă de jandarmerie din cadrul Postului Montan Rucăr şi o echipă din cadrul Serviciului Salvamont Argeş. În scurt timp bărbatul a fost găsit de jandarmi, iar când a fost întrebat despre locul unde voia să ajungă, acesta le-a relatat că este din judeţul Bacău, este cioban la o stână iar de aproximativ 3 luni nu a mai fost plătit, fapt pentru care a plecat iar pe drum s-a rătăcit. Oamenii legii l-au îndrumat pe calea cea bună şi i-au făcut câteva recomandări referitor la deplasarea pe traseele amenajate şi cum să se protejeze în caz de atac al animalelor sălbatice.

Hoţ voiajor, în arest!

 Hoţ voiajor, prins de poliţiştii piteşteni! Individul originar din Teleroman, a comis mai multe spargeri în Piteşti.  Poliţiştii Secţiei 3 de Piteşti au  stabilit că, în perioada iunie – octombrie a.c., bărbatul ar fi pătruns, prin efracţie, în mai multe locuinţe aflate în construcţie, din zone limitrofe municipiului Piteşti, de unde ar fi sustras scule electrice şi materiale de construcţie.Valoarea totală a prejudiciului este de aproximativ 20.000 de lei. După administrarea probatoriului, Alexandru L., 32 de ani, din Roşiorii de Vede, a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând  să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale. Bărbatul este cercetat în mai multe judeţe pentru acelaşi gen de furturi. De altfel, a fost condamnat şi la Craiova, tot pentru furt.
Grupaj de M.Sandu

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 818

Fii primul care comenteaza articolul

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 


embedgooglemap.net

******* Hotel ILA - telefon: 0747943375 *******

  CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
 
CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
Intrebarea Curierului


Exclusiv
 Prima Pagina Curierul Zilei
Fii reporter!
 
 
 
 

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Zi record

Luni, 11.11.2019

--- 2.687 vizitatori unici ---





 
Flag Counter


PRchecker.info