Curierul Zilei - Incendiul a distrus o hală din Căteasca
PRIMA PAGINA arrow fapt divers arrow Fapt Divers arrow Incendiul a distrus o hală din Căteasca
 Publicitate pdf
Incendiul a distrus o hală din Căteasca
(0 voturi)
Wednesday, 04 December 2019


Incendiul a distrus o hală din Căteasca


O hală de producţie în care erau depozitaţi 200 de litri de acetonă şi 400 de kilograme de răşini poliesterice, a luat foc luni seară, la Căteasca. A ars o mare parte din construc­ţie. Un muncitor a fost rănit uşor, dar a refuzat să fie transportat la spital. Incendiul a fost provocat de un scurt circuit produs la un cablu electric.   

Focul a cuprins hala amplasată în comuna Căteasca, la kilometrul 94 pe A1. Ca o ironie a sorţii, construcţia aparţinea unei societăţi care producea trape de evacuare a fumului, în caz de incendiu, trape care se amplasează pe acoperişul clădirilor industriale şi civile. În interior se aflau depozitate produse extrem de inflamabile, ceea de altfel, a dus şi la extinderea cu repeziciune a flăcărilor. Imediat după ce a fost anunţat incendiul, la faţa locului s-au deplasat 4 echipaje cu 4 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, un echipaj cu o autospecială CBRN şi un echipaj SMURD, din cadrul ISU Argeş. Au fost la faţa locului peste 35 de pompieri. Intervenţia militarilor a fost coordonată de locotenet-colonel Bogdan Olar, inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş.

Un cablu electric a provocat pagubele

A ars hala pe o suprafaţă de aproximativ 200 metri pătraţi din aproximativ 400 metri pătraţi. Intervenţia a durat două ore şi jumătate. Cauza incendiului a fost stabilită, fiind vorba de un scurt circuit la un cablu electric defect sau neizolat corespunzător ce provenea de la sistemul de iluminat, din tavan. Prima dată au ars elemente din plastic. În clădire erau depozitate substanţe inflamabile şi imediat a luat foc acetona. Din fericire, nu a fost o cantitate mare, au fost aproximativ 200 de litri. În butoaie era stocată şi răşină poliesterică. Aceasta nu a ars dar nici nu mai poate fi folosită în producţie, fiindu-i distruse proprietăţile. La faţa locului a fost şi echipajul CBRN care a efectuat măsurători şi determinări specifice. În afara unei concentraţii de monoxid de carbon ceva mai ridicată, ceea ce este normal în cazul incendiilor, nu au fost determinate ale substanţe toxice care să pună în pericol cetăţenii  şi militarii care au intervenit“, a declarat inspectorul şef Bogdan Olar. Trei persoane s-au autoevacuat, iar un angajat, bărbat în vârstă de 52 de ani, a primit îngrijiri medicale pentru arsuri superficiale la membrele inferioare, refuzând ulterior transportul la spital. Acesta intervenise să stingă incendiul şi a suferit răni uşoare în acel moment.
M.Sandu

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 1597

Fii primul care comenteaza articolul

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 


embedgooglemap.net

******* Hotel ILA - telefon: 0747943375 *******

  CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
 
CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
Intrebarea Curierului


Comentarii

Popor masochist ca al nostru nu cred că mai există pe lume
Ca de obicei , un articol bine documentat !!!! Ma bucur ca in presa mai exista oameni care scriu realitatea despre acest...
16/12/19 10:47 Mai mult...

Popor masochist ca al nostru nu cred că mai există pe lume
Sunt foaaaaaarte curios să-i văd pe postacii puterii. Cum vor putea ei contrazice un editorial atât de documentat, at...
16/12/19 09:52 Mai mult...

Popor masochist ca al nostru nu cred că mai există pe lume
MASOCHÍSM = Perversiune sexuală caracterizată prin apariția plăcerii sexuale numai în urma producerii unei dureri ...
16/12/19 09:52 Mai mult...

S-au întâlnit doi şoferi beţi!
Toți polițiștii de la secțiile rurale mai fac ceva activități până si cei de la pensiunea Draganu ... bine ei se...
16/12/19 08:54 Mai mult...

Popor masochist ca al nostru nu cred că mai există pe lume
siij trebuie desfiintata pentru ca este sub control politic (ministrul justitiei). deci acesta poate influenta cercetare...
16/12/19 08:39 Mai mult...

Exclusiv
 Prima Pagina Curierul Zilei
Fii reporter!
 
 
 
 

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Zi record

Luni, 11.11.2019

--- 2.687 vizitatori unici ---





 
Flag Counter


PRchecker.info