Curierul Zilei - Prima şedinţă la Cameră şi la Senat
PRIMA PAGINA
Prima şedinţă la Cameră şi la Senat Imprimare E-mail
(0 voturi)
miercuri, 21 decembrie 2016

 Prima şedinţă la Cameră şi la Senat

Camera Deputaţilor şi Senatul, nou-alese, s-au întrunit, ieri, pentru prima dată în noul mandat de patru ani. Camera Deputaţilor a votat, marţi, în unanimitate, Comisia de validare a mandatelor noilor aleşi, formată din 30 de deputaţi care aparţin partidelor parlamentare, la prima şedinţă a plenului fiind prezenţi 256 de deputaţi, din totalul de 329. Comisia de validare funcţionează pe întreaga durată a mandatului Camerei. După aprobarea, cel mai probabil în cursul zilei de azi, a raportului de validare de către plen, va fi depus jurămîntul de către deputaţii şi senatorii ale căror mandate au fost validate, vor fi aleşi preşedintele Camerei Deputaţilor şi al Senatului, precum şi ceilalţi membri ai Biroului permanent şi se vor constitui comisiile parlamentare.

 A.Dumitru

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 1184

Fii primul care comenteaza articolul

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 
< Precedent   Următor >

Ghid TV

Horoscop

Mersul trenurilor

RON 
duminică, 23 aprilie 2017
EUR 4.5441
USD 4.2456

Flag Counter