Curierul Zilei - Jandarmi pe lîngă biserici
PRIMA PAGINA arrow fapt divers arrow stiri fapt-divers arrow Jandarmi pe lîngă biserici

 
Jandarmi pe lîngă biserici Imprimare E-mail
(0 voturi)
sâmbătă, 07 ianuarie 2017

Astăzi, de Sfîntul Ion,

Jandarmi pe lîngă biserici

 

 Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Argeş va avea şi astăzi în vedere siguranţa credincioşilor care participă la manifestările religioase desfăşurate cu ocazia sărbătorii de Sfîntul Ioan Botezătorul.

 Vor fi prezenţi peste 60 de jandarmi, care îi vor îndruma pe oameni în timpul slujbelor religioase, deoarece există posibilitatea să se creeze aglomerări în zona lăcaşurilor de cult. Tot ei vor avea grijă să prevină şi combată furtul din buzunare şi de genţi, dar îi vor îndepărta din preajma bisericilor pe cerşetori şi vînzătorii ambulanţi. De asemenea, vor urmări să nu se consume băuturi alcoolice în locuri neautorizate. În acest sens, jandarmii au în atenţia lor persoanele  despre care se ştie că sînt predispuse la comiterea unor astfel de fapte, în special furt, şi care vor să profite de aglomeraţie atît în lăcaşurile bisericeşti, cît şi în apropierea lor, dar şi în staţiile şi mijloacele de transport în comun. Credincioşii care participă la aceste evenimente, în cazul în care observă oricare din evenimentele menţionate mai sus, trebuie să sesizeze jandarmii ce se ocupă de asigurarea măsurilor de ordine sau să apeleze SNUAU, la 112.

Antonela Roşu 


Vizualizari: 508

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 
< Precedent   Următor >
IEC

CurierTV - Televiziunea sufletului tau!


Intrebarea Curierului
 

Comentarii

Ioana Dicu a lansat „În căutarea iertării“
Felicitari pentru talent si curaj!Sunt curioasa sa citesc cartea pe care ca persoana care am lucrat cu tinerii (si imi p...
23/05/17 17:50 Mai mult...

A schimbat directorul Institutului din Ştefăneşti
Ura, s-au rezolvat problemele de la Stefanesti ! A ajuns si Valeca un politruc de duzina ca multi altii ! Vai de cercet...
23/05/17 12:11 Mai mult...

La paşapoarte: birocratul, şef, cetăţeanul, slugă!
Ce nu se stie (si n-a stiut nici autorul articolului) este ca "doamna de la biroul 2" a afirmat ca - citez : a venit Neg...
23/05/17 11:45 Mai mult...

La paşapoarte: birocratul, şef, cetăţeanul, slugă!
Si eu am o intamplare asemanatoare, care merita povestita, pe scurt: - in 2007 mi-a nascut sotia si m-am dus cu actele ...
23/05/17 11:35 Mai mult...

Primarul vrea SCM în Liga I
Radu 2 ,Vasile Popa,PRISECEANU .
23/05/17 10:45 Mai mult...

căutare personalizată

Horoscop zilnic

booked.net

Mai

Google Analytics

RON 
marţi, 23 mai 2017
EUR 4.5583
USD 4.0489

Sfinții zilei

Zi Record Vizitatori

Joi, 4.05.2017 4.612 vizitatori unici
 
 

 


 


 


Ghid TV

Mersul trenurilor

Flag Counter