Curierul Zilei - Maşini multe, preţuri mici
PRIMA PAGINA arrow Social Economic arrow Maşini multe, preţuri mici
Maşini multe, preţuri mici Imprimare E-mail
(2 voturi)
luni, 20 martie 2017

Tîrgul Săptămînal, un furnicar

Maşini multe, preţuri mici

 

 Primăvara a venit şi în Tîrgul Săptămînal, cu soare, ofertă bogată, mulţi vizitatori şi multă vînzoleală. Peste 600 de maşini au fost expuse la vînzare (faţă de 500, duminica trecută, pe timp înnorat) şi peste 3.500 de potenţiali cumpărători au trecut pragul incintei (faţă de 3.000). Ca în multe astfel de situaţii, găsirea unui loc de parcare a fost o adevărată provocare.

Spaţiul de expunere a fost plin aproape numai cu maşini străine, pînă în capătul destinat pe vremuri celor româneşti - acum acestea sînt puţine şi strecurate printre celelalte. De altfel, preţurile afişate sînt însă aceleaşi ca dinainte de eliminarea timbrului de mediu, şi se vînd cel mai mult maşini străine (şi unele Loganuri) cu preţuri mai „pentru toată lumea“. Au fost ocupate şi peste 80 de mese cu produse second-hand, pe lîngă cei peste 100 comercianţi cu marfa pe sol. Cîteva locuri libere mai erau doar sub pergole. Au fost deci destui clienţi şi pentru cele 25 barăci cu produse alimentare. Administratorul Laurenţiu Ionescu ne-a spus că aşteaptă nopţi mai calde ca să înfrumuseţeze decorul schimbînd florile cu cele de vară, iar după Sf. Gheorghe, cu revopsiri de pergole.

 Campion la drăgălăşenie l-am desemnat pe un uriaş german de 8 kilograme, exemplar prezentat şi la o expoziţie. Întrucît proprietarul, Ion din Bradu, are cu zecile, nu i-a dat şi un nume. Cuminte, aştepta pe o cutie, cu un cotor alături, să plătească cineva 300 lei pentru el. Au avut mai mare succes prepeliţele italiene. Un cocoş de 2 ani (cu o coadă aproape de fazan) a fost luat de sub ochii noştri, spre noul domiciliu, contra 80 de lei. Femelele s-au dat mai de dimineaţă, cu 30 - 40 bucata.

 La atîta lume şi agitaţie, nu e de mirare că au mai fost şi incidente. Lumea a asistat şi la un meci de box improvizat între un vînzător de încărcătoare şi un vizitator, cu care a avut un schimb de replici terminat, se pare, cu o lovitură. Victima s-a întors la un moment dat strigînd în gura mare «de ce dai în mine» şi încercînd să fie mai agresiv cu vînzătorul, văzîndu-i părul alb. Publicul s-a strîns roată, dar meciul a fost scurt: după o ţintă de cîteva secunde, vînzătorul - se vede, încă viguros - i-a ars încă una, mult mai bine, lămurindu-l că n-are nici o şansă. Oponentul a venit însă însoţit şi cu echipajul de poliţie. Puţin mai tîrziu, pe poliţişti i-am găsit totuşi derutaţi: „Se fac cercetări pentru infracţiunea de lovire, iar agresorul riscă o amendă pe Legea 61, între 200 şi 1.000 lei. Problema e că celălalt ne-a declarat date false - am aflat că de fapt e o persoană fără adăpost“ - ne-au spus oamenii legii.
Volkswagen Golf 6 Match 2.0 TDi din 2013 - 7.900 euro; Golf 6 1,6 Tdi din 2010 - 7.290 euro; Passat 2,0 (diesel) din 2008 - 6.350 euro; Golf 5 1,4 Mpi din 2007 - 4.700 euro; Passat 2,0 i din 2003 - 3.488 euro; Golf 1,6 (benz.) din 2002 - 2.450 euro.
 Opel Insignia Sport Tourer 2,0 CDTi din 2012 - 7.999 euro; Opel Astra H 17 CDTi din 2005 - 3.450 euro; Astra G 1,6 (benz.) din 2003 - 2.480 euro; Astra 1,7 diesel 2004 - 2.750 euro; Astra G 1,6 (benz.+GPL) din 2000 - 1.800 euro; Corsa 1,2 (benz.) din 2002 - 1.950 euro; Vectra B 1,6 (benz.) din 2001 - 6.700 lei.

 Audi A6 C6 2,0 Tdi din 2006 - 7.590 euro; A4 2,0 diesel cutie automată 7+1 din 2007 - 6.790 euro; A4 1,9 Tdi din 2008 - 5.700 euro; A4 2,0 Tdi din 2006 - 5.450 euro.
 Ford Focus 1,6 Tdi din 2010 - 4.588 euro; Focus Ghia din 2003 - 2.200 euro; Focus 1,4 (benz.) din 2003 - 1.790 euro.
 Skoda Octavia 1,4 + GPL din 2008 - 4.000 euro; Fabia 1,4 (benz. + GPL ) din 2001 - 2.100 euro
 Renault Megane 2, 1,5 l din 2007 - 3.100 euro; Clio 1,2 din 2001 - 5.800 lei.
 Cadillac PLS 1,9 diesel din 2008 - 7.000 euro; BMW 530 D (228 CP) din 2004 - 6.350 euro; BMW 320 D din 2005 - 5.300 euro Kia Pro Cee‘d 1,6 din 2008 - 4.200 euro; Peugeot 207 1,4 (benz.) din 2007 - 3.400 euro; Suzuki X 90, 1,6 (benz.), 4x4, din 1997 - 2.850 euro; Mercedes A 170 1,7 l din 2002 - 2.150 euro; Chevrolet Aveo din 2007 full - 10.900 lei
 Logan 1,5 din 2013 - 5.900 euro; Laureate 1,5 dCi din 2012 - 5.100 euro; Sandero 1,6 l +GPL din 2008 - 3.250 euro; Logan Kiss FM 1,4 din 2008 - 2.700 euro; Logan GPL din 2007 - 11.800 lei; Solenza din 2003-2004 - 3.600-4.200 lei.

 C.Popescu  Foto: I.Tudor

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 598

  Fii primul care comenteaza articolul

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 
< Precedent   Următor >
IEC
clinica dentara, implant dentar

CurierTV - Televiziunea sufletului tau!


Intrebarea Curierului
 

Comentarii

Emilian Dragnea este învestit prefect
mai zilele trecute Soare isi numara zilele de mandat de prefect sperand sa ajunga un fel de Pendiuc al prefecturii Arges...
24/03/17 00:32 Mai mult...

Căldura se taie pe bază de tabel
Cine plateste caldura data de termo calor când afară sunt +17-20 grade??? :grin
23/03/17 19:30 Mai mult...

La 17 puncte de locul doi!
Ba Mihai, e clar ca lumina zilei ca SCM e de ochii lumii. Ce tot incerci tu sa explici si faci propaganda din subiectul...
23/03/17 14:36 Mai mult...

Emilian Dragnea este învestit prefect
Stai linistit Soare ca in curand se va face o alta schimbare Vine Oprescu si apoi tu
23/03/17 10:43 Mai mult...

Proiectul de la Viitorul Ştefăneşti dă roade!
Primăria, ar face bine,sa se ocupe și de asfaltata drumurilor,transportul în o um în Valea Mare,nu sa plătesc taxe...
23/03/17 07:11 Mai mult...

Pe aceeasi tema

Vineri, 24 Martie

 Prima Pagina Curierul Zilei
 Prima Pagina Curierul Zilei


 

Linkuri sponsorizate


Flag Counter