Curierul Zilei - Incendiu la o vilă de la candelă
PRIMA PAGINA arrow Fapt divers arrow Incendiu la o vilă de la candelă

 
Incendiu la o vilă de la candelă Imprimare E-mail
(1 vot)
joi, 18 mai 2017

La Piteşti, pentru a doua oară,

Incendiu la o vilă de la candelă

 

Pompierii au fost chemaţi, pentru a doua oară la aceeaşi adresă din Piteşti, pentru a stinge un incendiu la mansarda unei vile. Culmea este că, la fel ca şi prima dată, incendiul a fost provocat de o candelă care a rămas aprinsă şi nesupravegheată.     


Locuinţa este una foarte frumoasă, situată în Piteşti, pe strada Antim Ivireanul. Candela a aprins şi de data aceasta mansarda locuinţei şi a fost nevoie de intervenţia promptă a pompierilor ca focul să nu se extindă şi să provoace pagube materiale şi mai mari. Astfel, după ce a fost anunţat incendiul la Serviciul de Urgenţă 112, la faţa locului au fost trimise două echipaje cu autospeciale cu apă şi spumă şi unul cu ambulanţă SMURD de la Detaşamentul de Pompieri din Piteşti.  După ce au stins focul şi au înlăturat pericolul, pompierii au constatat că focul a distrus acoperişul casei pe o suprafaţă de aproximativ 40 mp şi unele materiale textile aflate în camera respectivă unde era pusă candela.  
Antonela Roşu

Vizualizari: 834

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 
< Precedent   Următor >
IEC

CurierTV - Televiziunea sufletului tau!


Intrebarea Curierului
 

Comentarii

Vandalii au jucat X şi O pe Audi
In Budeasa parca exista si politie locala,dar acestia ori lucreaza numai de zi,ori dorm noaptea mai ales ca acest incide...
25/05/17 12:46 Mai mult...

Primarul vrea SCM în Liga I
Bogdan Vintila e super antrenor si are si Licenta PRo-Alin Chita Antrenor bun
25/05/17 11:53 Mai mult...

Hoţ prins cu cursa de şoareci!
bine spus ,ca astia au terminat padurile si nu ai cui sa spui ,aia de la ocol zice sa suni la politie ,dar politia pina ...
25/05/17 10:28 Mai mult...

Înfrîngere la Oradea!
Cum sa castigi cand nu bagi cei mai buni marcatori:Aiza,Nastasie,Popa,Nila,bagi juc.care nici la div 3 nu joaca.
25/05/17 09:06 Mai mult...

Judecătoarea Lazăr, cercetată disciplinar
Exact, buna remarca... Si atunci cum te poti apara de abuzul lor ? Pentru ca 90% din judecatori de frica, judeca doar du...
25/05/17 09:09 Mai mult...

căutare personalizată

Horoscop zilnic

booked.net

Mai

Google Analytics

Cursul de schimb - BNR
25 mai 2017
1 EUR = 4.5512 Lei -0.0071
1 USD = 4.0714 Lei +0.0225
oferit de www.bnr.ro

Sfinții zilei

Zi Record Vizitatori

Joi, 4.05.2017

4.612 vizitatori unici

 
 

 


 


 


 


 


Ghid TV

Mersul trenurilor

Flag Counter