Curierul Zilei - Deţinea ilegal arme şi muniţie
PRIMA PAGINA arrow fapt divers arrow stiri fapt-divers arrow Deţinea ilegal arme şi muniţie

*** Argeşul, lider la banii pe cercetare     *** Fermierii pot lua adeverinţe pentru credite     *** Patronii, obligaţi să supravegheze sănătatea angajaţilor     *** Se plimba, gol puşcă, pe stradă!     *** A dispărut de acasă şi s-a spînzurat      *** Au fost evacuaţi toţi locatarii din bloc      *** Băiat de 13 ani a căzut din căruţa cu pepeni     *** Şi-a rănit soţia în accident!     *** Se închide stagiunea la Filarmonică     *** „Domnişoara Christina”, la Cinematograful „Bucureşti”     *** Rezultate CM 2018     *** Campioana mondială, chinuită!      *** Caseta tehnică      *** Unirea Bascov, în Liga a III-a!      *** Primarul Stancu: „Aşteptam promovarea de 3 ani!“     *** Dulcea: „Dedic victoria bascovenilor“nbsp;   

 
Deţinea ilegal arme şi muniţie Imprimare E-mail
(1 vot)
luni, 12 martie 2018

Unul dintre bărbaţii suspecţi de proxenetism şi spălare de bani

Deţinea ilegal arme şi muniţie


Unul dintre bărbaţii suspecţi de proxenetism şi spălare a banilor, ambele infracţiuni în formă continuată, din lotul celor 25 reţinuţi pe 5 octombrie 2016, a fost judecat şi condamnat pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Viorel Dîmbu, de 35 de ani, încă nu a fost trimis în judecată în dosarul de proxenetism, în prezent el fiind cercetat sub măsura controlului judiciar, care i-a fost modificată de Tribunalul Argeş, în luna iunie 2017, cînd magistratul i-a acordat permisiunea să plece în vacanţă cu cei doi copii ai săi, într-o staţiune din Turcia, între 1 şi 8 iulie 2017.  

Reamintim că, în 2016, în timpul acţiunii de amploare din luna octombrie, cînd au avut loc, concomitent, 43 de percheziţii în Cîmpulung şi comunele Lereşti, Bughea de Sus şi Poienarii de Muscel, iar 31 de indivizi au ajuns la audieri, poliţiştii au ridicat un pistol de calibru 9 milimetri şi 6 cartuşe, deţinute ilegal, plus 25 de autoturisme, o motocicletă, aproximativ 500 de grame de bijuterii din aur, 82.000 de euro, 18 ceasuri şi 114 volane auto. Se pare că arma şi muniţia au fost găsite la Viorel Dîmbu, pe numele căruia a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru deţinere şi port fără drept a armelor letale. Rechizitoriul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Cîmpulung, nr. 2188/P/2016, a fost admis de instanţă, pe 5 decembrie 2017, care a dispus trimiterea lui în judecată, în stare de libertate. La cel de-al doilea termen de judecată, bărbatul a fost condamnat. Pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor a primit opt luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe o perioadă de trei ani, calculată de la data rămînerii definitive a hotărîrii Judecătoriei Cîmpulung. În acest timp, tînărului i-au fost stabilite mai multe măsuri pe care să le respecte: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lîngă Tribunalul Argeş la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile, precum şi întoarcerea; să comunice schimbarea locului de muncă şi informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Pe lîngă acestea, Viorel Dîmbu a fost obligat de instanţă să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială, derulate de către Serviciul de Probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate, şi să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei. În plus, tînărul trebuie să presteze şi 90 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, fie în cadrul Primăriei municipiului Cîmpulung, fie la Complexul de Servicii pentru Copii cu Dizabilităţi, din municipiu. Bărbatului i-a fost atrasă atenţia că, dacă cu rea credinţă nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse, i se revocă amînarea şi se dispune aplicarea şi executarea pedepsei. Acelaşi lucru se va întîmpla şi dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvîrşeşte o nouă infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare. Prin hotărîrea din 6 martie 2018, Judecătoria Cîmpulung a dispus confiscarea de la bărbat a unui pistol din metal, marca Femaru Fegyver-Es gepgyar RT 37 M, cu seria de identificare 52099, şi încărcătorul pentru această armă, ce conţine şase cartuşe cu glonţ, nepercutate, ridicate de poliţie şi aflate în Camera de Corpuri Delicte. Cheltuielile judiciare către stat, în sumă de 800 de lei au fost puse în contul inculpatului. Decizia nu este definitivă, putînd fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
N.Manole

Vizualizari: 1799

Comentarii (1)
12-03-2018 09:06
 
Pedepsele pe care le dau judecatorii din Campulung sunt un fel de glume, sau frectii la un picior de masa. Orasul e plin de borfasi,proxeneti, traficanti si mardeiasi care umbla in libertate si nimeni nu face nimic.
Vizitator
 
gogu

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 
< Precedent   Următor >
embedgooglemap.net

******* Hotel ILA - telefon: 0747943375 *******

 


  CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
Intrebarea Curierului



Comentarii

Termocalor a emis 1.466 de facturi pentru 485 lei
Se vede clar haosul din societatile aflate in subordinea primariei unde se emit facturi pentru sume infime - costul fac...
25/06/18 15:46 Mai mult...

Un recidivist a vrut să violeze o elevă de 16 ani
Nu e o problema foarte mare, va ajunge probabil pentru scurt timp in inchisoare, dupa care, sub protectia sfantului psd ...
25/06/18 14:56 Mai mult...

Cursuri de lux plătite de la bugetul local
Ma intreb daca acest recidivist va fi dus la puscarie ,unde-i este locul, sau PSD-ul il va lasa in libertate? Nea\\\'...
25/06/18 11:31 Mai mult...

Cursuri de lux plătite de la bugetul local
Pai cum ? Are grija dom'premar! Ca e viata frumoasa asta de lefegiu la stat! La stat degeaba! Banii din taxele si impo...
25/06/18 11:26 Mai mult...

Termocalor a emis 1.466 de facturi pentru 485 lei
Se vede ca a lucra la o firma de stat, subventionata de la bugetul local, e o activitate care duce la relaxarea neuronil...
25/06/18 09:39 Mai mult...

căutare personalizată

Google Analytics



















Sfinții zilei

Zi record

Luni, 4.06.2018

--- 4.322 vizitatori unici ---

Horoscop zilnic

 
 




 

Mersul trenurilor

Flag Counter


PRchecker.info