|
Pagina 4 din 10  Omul adevãrat din spatele figurii publice. Aceasta este tema unei noi rubrici pe care o deschidem azi în paginile ziarului şi în care încercãm sã vã prezentãm acea parte mai puţin vizibilã din viaţa oamenilor întîlniţi în diferite ipostaze expuse publicului, care sã vã permitã sã vã faceţi o imagine despre cine este cu adevãrat acea persoanã. Am ales astãzi un medic.
L-aţi întîlnit la Urgenţã, poate a salvat viaţa dumneavoastrã sau viaţa unui om drag dumneavoastrã, îl vedeţi în şedinţele de Consiliu Local, fiind activ în politicã, îl vedeţi la evenimentele mondene, dar şi cînd e de muncã! Dacã nu l-aţi recunoscut încã, vã spunemşi numele: medicul Gheorghe Frãtoaica. Deşi pare a se fi spus totul despre el, Bebe Frãtoaica - cum îl alintã colegii şi prietenii - esteun subiect inepuizabil. E atît de implicat în tot ce face, de la administraţie la medicinã, de la politicã la viaţa sentimentalã, încît oricînd se poate spune ceva nou despre dumnealui. Definiţia sa ca om e datã de mai multe paradoxuri: militar de formaţie, urãşte armata şi ar desfiinţa-o, dacã ar putea; politician fiind, vorbeşte puţin şi vrea sã fie judecat dupã fapte; om extraodinar de puternic, prin condiţia meseriei pe care o practicã, dovedeşte cînd nu te aştepţi cã e un sentimental incurabil. L-am provocat, zilele trecute, la o discuţie despre sine şi am aflat o mulţime de lucruri mai mult decît interesante.
 „Tînjeam dupã linişte!“
Demisia din Armatã a coincis cu intrarea în politicã. A ales, dupã cum afirmã, cel mai urît şi cel mai hulit partid la momentul ’90, PNŢ. „Cînd au fost treburile mai încurcate, dupã Revoluţie, mi-am dat demisia. Nu au vrut sã îmi dea drumul, dar m-am dus şi
m-am înscris în partid. Am avut legitimaţia 46 pe Prahova, pentru cã atunci eram în Garnizoana Prahova. Le-am pus carnetul pe masã şi de-abia atunci m-au lãsat sã plec“, îşi aduce aminte. Acelaşi moment a însemnat şi trecerea la medicina civilã. „Bineînţeles cã nu am plecat de azi pe mîine, m-am interesat unde mi-aş putea gãsi un loc de muncã. Ştiam cã sînt locuri de muncã la dispensar, în Argeş. Mai aveam o motivaţie. Am trãit toatã viaţa la oraş. Tînjeam, efectiv, dupã linişte! Chiar îmi plãcea ideea de a trãi la ţarã. Şi am gãsit şi locuri. Era unul liber la Miroşi, iar eu sînt nãscut la Cãldãraru şi crescut la Curtea de Argeş. Nu am gãsit la Curtea de Argeş, cã ãsta era visul meu, aşa cã am ales Miroşi şi am fost medic de dispensar aici, ceva ani, vreo 5. Apoi, am primit numirea ca director la Serviciul de Ambulanţã, dupã ce am mai trecut un an pe la Moşoaia, tot în ideea de a nu intra în oraş. Chiar dacã toatã lumea voia la oraş, eu visam sã stau la ţarã. Vrei sã-ţi spun ceva? Dupã ce am pãrãsit aceastã mizerabilã instituţie numitã Armata Românã, pînã acum vreo 5 ani eu m-am considerat în concediu! Aşa de bine mi-a fost şi atît de liniştit“. 9 ani de Urgenţã, pe viaţã şi pe moarteDe 9 ani, doctorul Frãtoaica lucreazã la Urgenţa Judeţeanului, a cãrei structurã chiar el a înfiinţat-o, dupã ce fãcuse acelaşi lucru cu Serviciul de Ambulanţã. Muncã efectivã, pe viaţã şi pe moarte, despre care spune - destul de mîhnit - cã a început sã-şi punã amprenta asupra sãnãtãţii sale. „În Urgenţã, mai în vîrstã decît mine mai e doar doctorul Freiberger. În ultima perioadã, aceşti gãlãgioşi pacienţi de care ne ocupãm au ajuns sã ne atingã pe toţi. Uzura fizicã şi moralã a devenit vizibilã la toţi. Nu vorbesc numai de mine, ci şi de colegii mei. Mã uit şi la colegele me-le mult mai tinere, care au doar 35 - 40 de ani... Nu mai e nici unul dintre noi care sã nu sufere de o afecţiune a inimii. Dar nimeni nu vede chestiunea asta! Toatã lumea ştie doar sã ne înjure! Şi nu e firesc! Pînã acum 8 - 9 ani, în Urgenţã era o atmosferã normalã. Acum, aţi vãzut şi voi, presa, am ajuns sã lucrãm cu pazã la uşi. Mai nou, chiar sã chemãm forţele de intervenţie, sã potoleascã scandalagiii. Nu e normal aşa ceva! Este o nepãsare atît din partea conducerii, cît şi a pacienţilor!“. Aceasta este una dintre supãrãrile mari ale doctorului Frãtoaica. Încã îl mai impresioneazã moarteaDeşi are ani buni de medicinã de urgenţã în spate, în care a vãzut cazuri peste cazuri, tragedii şi atrocitãţi, încã îl mai impresioneazã moartea. „Poate nu moartea în sine, dar contextul în care s-a produs, de multe ori!“, spune medicul de Urgenţã. Douã cazuri mai speciale i-au marcat, în ultima vreme, activitatea şi l-au atins mai mult decît altele. „Acum cîţiva ani, pe terenul de sport de la Liceul Sanitar, cîţiva bãieţi jucau fotbal. Unul de 17 ani a fãcut stop cardio-respirator... o moarte subitã. Nu e un caz singular, s-a mai întîmplat aşa ceva. Mi l-au adus în Urgenţã şi am resuscitat la el douã ore. Cred cã m-a impresionat chiar cel mai mult, în toatã cariera mea. Un al doilea caz care m-a atins a fost al unui domn. Un domn, pentru cã se vedea clar cã e un om cult. Nu am ştiut niciodatã ce profesie avea, dar l-am crezut un domn. A venit cu miocarditã, cu complicaţie majorã, edem pulmonar. Starea lui s-a agravat şi îşi tot cerea scuze cã, în loc sã dormim (era în jur de 2 noaptea), stãm pe lîngã el. Noi ne uitam cum se degradeazã, îl rugam sã nu vorbeascã, pentru a nu-şi îngreuna respiraţia, iar el îşi cerea scuze! Ultimele lui cuvinte au fost de iertare faţã de noi, cã ne ţine lîngã el. Apoi, a murit, sub ochii noştri, cerîndu-şi scuze...“. Un alt caz dramatic ce i-a rãmas în memorie s-a întîmplat de Revelionul trecut. „Am petrecut Revelionul resuscitînd! Era vorba despre mama colegei noastre doctoriţa Gabi Rãuţã, de la Hematologie. Un nenorocit, care nici mãcar nu a apãrut la spital, a lovit-o pe trecerea de pietoni... Amîndouã veneau la spital, sã petreacã Revelionul cu colegii de gardã. M-a impresionat din mai multe motive. În primul rînd, pentru cã era vorba de mama unei colege, iar Gabi e o fatã absolut deosebitã. Apoi, cã veneau la spital. Iar Gabi tocmai îşi îngropase şi bunica... A rãmas chiar singurã!“.  Nu suportã doctorii şpãgari
Cea mai grea parte din munca lui - ne-a mai mãrturisit - nu e ceea ce face acolo, ci momentul în care trebuie sã anunţe familia. „De multe ori, la noi impactul e mult prea ţigãnesc. Am luat ceva din comportamentul lor. Modul de manifestare a durerii este la noi mult prea public, prea evident!“, este de pãrere, bazîndu-se pe experinţa sa de pînã acum şi pe miile de cazuri pe care le-a vãzut. Un alt lucru nelalocul lui în societatea de acum este faptul cã, deşi pare foarte dur, multã lume încearcã sã tragã foloase material de pe urma morţii unui om apropiat, creînd în jurul acestui eveniment scandaluri mediatizate chiar întradins, denigrînd medicii şi personalul sanitar. „Zilele trecute, mi-a venit în Urgenţã o doamnã cu oarece pretenţii (a se citi ceva bani), cu o buzã umflatã. Îmi spunea cã a citit pe Internet cã e alergie şi cã a venit sã îi pun o perfuzie, cã dacã pãţeşte ceva! Conceptul de urgenţã preventivã nu existã! Dar credea cã, dacã are bani şi îmi aratã acest lucru, o tratez cum vrea şi cã trebuie sã-i rãspund cum îmi comandã. Avea, de fapt, stomatitã, de la lucrãrile dentare, şi o trimisesem la stomatolog, dar mi-a fãcut un scandal monstru. În condiţiile în care aveam de îngrijit un pacient cu plagã înjunghiatã! Nu o interesa, voia sã mã ocup numai de ea“. Medicul Frãtoiaca nu suportã nici doctorii şpãgari, care se „prostitueazã medical“ pentru bani: „Mã mai întreabã cîte cineva - culmea, pe mine! - cît sã dea la medicii din spital... Ãsta e folclor creat chiar de unii pacienţi, este chiar penibil! Nu sînt de acord cu medicii care cer! Pentru mine asta reprezintã o prostituţie. Nu am fãcut şi nu voi face niciodatã aşa ceva!“. Din pãcate, însã, în lipsa unui confort financiar, care îi împiedicã pe unii medici sã refuze banii oferiţi de pacienţi, mulţumirile lor sînt extrem de puţine. Despre foşti pacienţi trataţi, reveniţi pentru a-i mulţumi, doctorul Frãtoaica zice cã îi poate numãra pe degete: „În ultimii cinci ani, am avut trei cazuri!!!“.  A demisionat din Armatã, pentru cã nu-i plãcea
Nãscut în Cãldãraru, deci argeşean get-beget, paşii l-au purtat în viaţã prin locuri îndepãrtate din ţarã, pînã în Apuseni, unde a fost medic militar timp de trei ani şi jumãtate, la Vînãtori de Munte. Crescut în oraş, mãrturiseşte cã şi-a dorit mereu liniştea de la ţarã, motiv pentru care a şi fost mai bine de trei ani medic în mediul rural. A urmat Facultatea de Medicinã Militarã şi apoi a fost chiar medic militar. Cu toate acestea, nu suportã armata şi a plecat prin demisie. „Am fost 10 ani efectiv medic militar, dar am 16 ani de purtat uniformã. Nu mi-a plãcut! Îmi cer scuze pentru actualii militari, însã aceastã instituţie am considerat-o întotdeauna o instituţie retrogradã, în care s-au aciuat oameni incompetenţi profesional, cãrora nu le-a plãcut în viaţã sã munceascã. Ştii care era gîndirea pe care o aveau oamenii ce acum sînt colonei şi generali? Mã fac ofiţer, pentru cã nu mã duc la muncã, pentru cã nu fac nimic. Am avut ofiţer care fusese macaragiu! A venit în Armatã pentru cã avea un salariu şi primea repartiţie în oraş. Nici o legãturã cu înclinaţia cãtre arme! Astea sînt poezii idealizate de ei, pentru a motiva salariile nesimţite ce se acordã în Armatã!“, este pãrerea sa. În plus, ne-a mai explicat cã, odatã ce am intrat în UE, nu mai avem graniţe, iar duşmani, nici atît! Dacã ar fi la putere, ar desfiinţa armata, aşa cum este ea acum, şi ar pãstra doar atîţia oameni cît ne-ar trebui ca sã ne respectãm obligaţiile faţã de partenerii de alianţe.  Nimic mai mult! Pe restul i-ar trimite la munca adevãratã. „În interior, nu îi mai vãd rostul! Cred doar cã este pãstratã, în aceeaşi gîndire comunistã, ca forţã de represiune, în cazul unor mişcãri sociale!“, mai spune dumnealui. Divorţat de douã oriDeşi este un bãrbat obişnuit cu greutãţile, în aparenţã un om dur, Gheorghe Frãtoaica nu se sfieşte niciodatã sã-şi arate sentimentele şi nu foloseşte tactica specificã bãrbaţilor, aceea de a pãrea stãpîni pe poziţie şi pe subiect. De curînd, la toate evenimentele mondene, în oraş, la concerte sau la cumpãrãturi, apare însoţit de iubita lui, faţã de care se aratã de fiecare datã extrem de tandru şi îndrãgostit. Divorţat de douã ori, este din nou legat de cineva şi nu ascunde acest lucru. „Dupã o pauzã de 10 ani, am divorţat în primãvara lui 2000. Mihaela este prima care a reuşit sã se apropie. Trãim o epocã foarte proastã. Prima datã, am fost prost! S-a scris mult a doua oarã, cînd am divorţat. Eticheta cã sînt cel care pãrãseşte, cã sînt afemeiat m-a urmãrit mulţi ani la rînd. Cine m-a vãzut de aproape a putut sã-şi facã o imagine. Este adevãrat cã mi-au plãcut femeile, dar nu mi-a plãcut niciodatã sã-mi bat joc de cineva. De fiecare datã cînd am avut o relaţie, am spus clar, din capul locului, cum stã treaba: Pînã aici ne putem duce, mai mult nu pot! Mihaela este singura cu care a fost ceva deosebit. Nu are legãturã cu vîrsta, cu toate cã ea are doar 30 de ani. Nu are chiar nici o legãturã! Ea a reuşit sã mã înfrîngã! Sã-mi înfrîngã toate reticenţele, toatã neîncrederea. Este lucrul pe care îl apreciez la ea. Faptul cã e mai drãguţã în comparaţie cu alte femei reprezintã un bonus pentru mine, nu l-am dorit în mod special şi nu ãsta fost motivul pentru care am ajuns împreunã. Ştiţi cum e! Cînd am cunoscut-o, a fost aşa, ca şi cu un tablou: e frumos, dar nu poate fi al meu. Ea a fost mai tenace, a avut rãbdare. A reuşit sã mã înfrîngã!“. Ce urmeazã? Cãsãtoria!Ce urmeazã pentru Gheorghe Frãtoiaca? Multe. Se cãsãtoreşte din nou! E vestea cea mai importantã. „Dacã lucrurile merg în continuare cum merg, categoric cã mã voi cãsãtori din nou, în curînd!“. În politicã, ţine mult la locul sãu de consilier local şi este posibil sã preia conducerea Spitalului Judeţean: „Am fost nominalizat pentru postul de director. Personal, nu mã grãbesc, dar se pare cã propunerea va fi fãcutã oficial. Dacã se va întîmpla, voi accepta“. Elena Mitalcov Marta
Vizualizari: 253114
|
reportaj 
