Curierul Zilei - Ceasornicar în 2018
PRIMA PAGINA arrow Social Economic arrow Ceasornicar în 2018
*** Următoarea ediţie a ziarului nostru va apărea luni, 20 august... ***

Pentru anunţuri de mică şi mare publicitate, puteţi veni la redacţie, duminică, 19 august...

*** Economia României a crescut     *** Harta Deşeurilor prinde contur!     *** 371 de vagoane vor fi modernizate     *** Fiul unui preot s-a sinucis     *** Copil de 3 ani a dat foc apartamentului     *** Agresorul reţinut, victima operată la cap     *** Tîlhari în arest după ce au furat 130 lei     *** Pelerinii, campaţi la Valea Iaşului     *** O şoferiţă nu a cedat trecerea     *** Adormirea Maicii Domnului     *** Spectacol cu Cotimanis şi Victor Socaciu     *** Posada Rock Festival la Cîmpulung!     *** Înscrierile la Palatul Copiilor     *** Champions League - Turul 3 preliminar, retur     *** Meciul cu Baloteşti, vineri seara     *** La Bradu, lotul este în mare completat     *** Unirea Bascov joacă azi, cu Roşiori     *** Şi FC Argeş se poate gîndi la promovare!     *** Locul 2 pe naţiuni la Cupa Europei     *** Cu o victorie pot urca pe podium!     *** U BT Cluj- BCM U FC Argeş, în prima etapă!     *** Fără medalie la Campionatul European!    

 
Ceasornicar în 2018 Imprimare E-mail
(4 voturi)
miercuri, 16 mai 2018

O meserie din alte timpuri

Ceasornicar în 2018


La 62 ani, Alexandru Iordache este unul dintre cei mai vechi reprezen­tanţi piteşteni ai unei branşe oricum bătrîne şi restrînse, a reparatorilor de ceasuri. „Bebe ceasornicarul“, cum îl ştiu cunoscuţii, are deja 45 de ani de meserie. Ne-a împărtăşit situaţia acestei profesii ameninţate de gadget-uri.  

În Piteşti mai există 7 ceasornicari angajaţi ai vechii Cooperative „Întreţinerea“ - plus încă doi care au plecat din Cooperativă şi lucrează pe cont propriu. Mai au o colegă la Costeşti, iar în rest nu mai ştiu pe alţii - chiar dacă mai există cîţiva, în Piteşti, şi în oraşele din nordul judeţului, nu îi ştiu, pentru că nu sînt din instituţia lor. De aceea, nici nu ştiu cum s-au pregătit, sau dacă au învăţat cumva meseria după ureche - doar despre colegi au garanţia şcolii făcute de prin UCECOM - iar uneori clienţii se plîng că există pe piaţă şi cîţiva care „distrug ceasul“.
Şcoală bună are doar cineva din cooperativă?
- Eu unul am făcut şcoala de meserii UCECOM Arad, 3 ani - erau acolo şi bijutieri şi mai multe meserii, şi se dădea şi examen, după şcoala generală. Acum aşa ceva nu mai există, de după Revoluţie. Nu se mai şcolarizează în sistemul nostru cooperatist, şi nu s-au mai format meseriaşi, ucenici. Sîntem deci calificaţi doar cei care am apuca vremea aceea.
Dvs. cum aţi ales această calificare?
- Eu am vrut să mă fac ofiţer de poliţie, în ‘69-‘70, cînd am terminat şcoala. Dar părinţii mei, mai ales tata, au zis că nu e bine să stau toată viaţa îmbrăcat în haină militară. Trecuse perioada cînd se dădeau examene la liceu şi atunci ce era să fac, să stau vagabond un an? A zis: „hai să faci o meserie“. Tata era prieten cu nişte ceasornicari vestiţi din Piteşti, Mitică Rora şi Florică Ciobotea, şi le-a zis: „Băgaţi-l mă, făceţi-l meseriaş“. Atunci cînd am intrat eu, ceasornicăria era o meserie , domnule, ca orice meserie. Toţi oamenii purtau ceasuri, aveau serviciu, program, şi erau dependenţi de ceas. Apoi au apărut întîi ceasurile electronice, la care nu ai ce să repari: le pui o baterie, merge un an, apoi iar o baterie...Acum au apărut telefoanele şi nu mai e meseria care era. Oamenii nici nu mai au bani să cumpere un ceas de calitate, care costă bani mulţi, ci cumpără gunoaie, chinezării care au împînzit toată lumea. Se vînd toate produsele de proastă calitate, ceasuri de un week-end.
Regretaţi că v-aţi ales meseria?
- Nu regret, oricum, ce să mai fac acum? A fost o meserie bună, am cîştigat bani frumoşi, prin muncă, că nu ai ce să furi aici, ci prestezi o muncă. Dacă o faci bine, omul e mulţumit...
Dar cum e să nu mai fie căutată o meserie în care ai apucat totuşi să investeşti timp şi muncă?
- Nu ştii ce meserie dă chix. Sînt meserii care dau chix, dar, dacă eşti un meseriaş bun, te mai descurci, adică poţi să trăieşti, chiar dacă piaţa ceasurilor nu mai e cum mai era. Acum, văd că se mai vînd ceasuri prin magazine, dar de reparat, ce să repari la ele? La multe, reparăm brăţări, deci nu mai e meseria de la început...

Preţuri mici la ceasuri scumpe

 Ce fel de ceasuri vin la reparat?
- Majoritatea, electronice. Poţi să faci la unele, cîte o revizie, schimbi un geam spart, deci lucrări mărunte, nu faci reparaţiile de pe vremea lui Ceauşescu, cînd oamenii aveau numai ceasuri mecanice, pe care puteai să le repari, şi aveai un sistem de aprovizionare bine pus la punct, pentru piese de schimb. La cele electronice, ai putea să schimbi mecanismul, să faci comandă şi să schimbi motoarele, dar acestea sînt scumpe şi omul renunţă. Ce ştim despre cele electronice nici n-am învăţat la şcoală, ci ne-am format singuri, ca să rămînem în pas cu vremurile.
 Dar ceasurile scumpe de azi se repară?
- Sigur, sînt ceasuri şi de mii de euro, care se pot strica, mai ales dacă omul nu îl îngrijeşte, fiindcă nu există ceas indestructibil, şi se pot şi repara. Am reparat ceasuri şi de 8 mii şi 9 mii şi de 20 mii de euro care s-au defectat. Sînt la Bucureşti şi firme specializate, care lucrează cu brandurile de afară, dar au costuri mari  
 Dar cele scumpe nu sînt şi foarte complexe?
- Sînt ceasuri pe care mulţi ceasornicari nici nu ştiu să le desfacă. Dacă vine un astfel de ceas scump stricat, putem să îl trimitem la Bucureşti sau să facem comandă acolo pentru piesa respectivă. Unele sînt chiar trimise în Elveţia, la preţuri de mii de euro. Eu n-am avut decît vreo două situaţii cînd am trimis ceasuri scumpe la Bucureşti, şi a durat o lună-două pînă a sosit piesa. Dar noi aici, în privinţa asta practicăm preţuri mici, omeneşti - pe care le avem în funcţie de ceea ce permite piaţa. De exemplu, eu am schimbat o baterie la un ceas Breitling, de trei mii şi ceva de euro, iar baterie la noi costă în jur de 15 lei. Am trimis acelaşi ceas la Bucureşti să schimbe bateria la o firmă, şi i-a luat 170 lei. Asta mi se pare golănie, şi nu o faci dacă vrei să te menţii.

Nu ia bani pentru ceasuri care nu mai merg

 Încearcă unii să repare şi ce nu se poate?
- Sînt situaţii cînd, dacă n-ai ce să-i mai faci unui ceas, trebuie să-l arunci şi să iei altul. Dar unii tot încearcă, şi în meseria asta îţi dai seama dacă mai poţi să repari un ceas, adică dacă mai are viaţă. Eu cred că nu e bine să-ţi baţi joc de client şi să faci o lucrare doar de dragul de a lua banul? Deşi se practică treaba asta, n-aţi observat? (Apoi, asist la un caz concret, cînd un client vine cu un ceas vechi Atlantic şi spune: „A mers 53 de ani, dar i-am pierdut cheiţa şi se opreşte“. „Ce să-i mai facem? Ăsta nu se mai repară. Dacă mai merge, merge cum vrea ceasul nu cum vrea omul. N-am cu ce să vă ajut, că e bătrîn, uzat şi trebuie tras pe dreapta“). Uite, vedeţi situaţia? Eu sînt conştient că n-am ce să-i fac, deşi dînsul vrea. O să meargă în altă parte, o să-i ia nişte bani ca să i-l cureţe, dar e ca o cămaşă ruptă pe care degeaba o mai speli, că e tor ruptă. E uzura morală, că un ceas se autodistruge.
Dar era o vorbă, despre ceasurile vechi „bine făcute“ - cum spunea un politician, despre ceasul făcut de bunic, care încă merge. Sînt doar legende?
- O fi fost bine făcut, dar nu se poate să meargă un ceas o viaţă. Doar dacă n-a fost folosit în fiecare zi, ci doar o perioadă, apoi a fost conservat. Ceasul omului de mai devreme era un „Atlantic“ pe care dacă îl aveai, acum 40-50 de ani era ca şi cum ai avea un Mercedes sau un Rolls Royce acum. Se vindeau doar „pe sub mînă“. Dacă vine la mine, vrea să-i meargă, şi dacă îi iau fie şi 2 lei, zice că i-am luat degeaba, că nu merge.
Deci nu aveţi şi ceasuri vechi?
- Am dar, pendule. Aici pe perete am o pendulă de aproape 90 de ani, care a fost defectă - era a unei rude. Acum e funcţională, deşi multor oameni nu le-ar plăcea în casă, aşa veche. Acestea rezistă pentru că au o uzură foarte mică fiindcă este cu fir şi greutate, nu cu arc. La celelalte ceasuri, arcul are o forţă mare, cu care împinge în roţi, şi uzează plăcile. Ceasurile mari din catedralele din străinătate au mecanisme refăcute - şi la noi ceasul de la Biserica Sf. Nicolae (unde m-am şi botezat, în ‘56, că aveam casa unde e Librăria Eminescu) este acum la Muzeu, şi m-au chemat să îl văd, deşi nu ştiu dacă aş putea să-l repar. Dar multe sînt ca ceasul de la Primărie, care e electronic, deci cu alte principii. Au un motoraş mic în care se pune o baterie acela mişcă tot acel ceas mare. Dar un astfel de mecanism nu se poate repara.
 Cum e ceasornicăria în alte ţări?
- Peste tot pe unde am umblat n-am văzut nici un ceasornicar. Sînt anumite magazine care vînd ceasuri şi au şi un fel de laborator unde au un meşter dar care nu are contact cu clientul. Vînzătorul îl ia şi îl duce ca un fel de service al magazinului.
 Faceţi această meserie în paralel cu alta?
- Nu, pentru că avem program de 8 ore, deşi noi în cooperativă avem şi puţină libertate - nu e chiar ca la Uzină, unde intri pe poartă şi nu mai ieşi. Dar asta e meseria mea şi nu mai am timp de altceva, fiindcă e o muncă obositoare. Pleci de aici căpiat, după ce stai cu lupa la ochi.
Cît de bine mai vedeţi?
- Văd cu ochelarii, văd cu lupa, şi văd să merg pe stradă. Am dioptrii 2,75.
 Ce fel de ceas aveţi? Şi cîte aveţi?
- Eu acum am un smartphone, care e şi telefon şi ceas. Dacă se strică, îl arunc la gunoi. Am şi din cele care se repară, dar m-am axat mai mult pe cele automate şi electronice, care sînt de precizie. Am 15, pe care le port, pe rînd.
Cu ceasul mecanic, mergi mai înainte la gară
 Sînt mai exacte cele electronice?
- Da, fiindcă sînt roboţi. Ceasul mecanic e de orientare, adică mai ciupeşte, are toleranţă, nu poate să bată secunda, ci îţi arată ora acolo, cît de cît. Dar în gară trebuie să te duci mai înainte. Din cele care se întorc manual nici nu mai sînt - cele automate se întorc singure cînd îl ţii la mînă şi eşti activ.
 Care sînt cel mai uşor de reparat? Mărimea contează?
- Ceasurile simple, care au numai ora, se repară mai uşor. Ceasurile cronograf, care au multe funcţii, au multe platouri, se repară mult mai greu. Dimensiunea nu contează, ci mecanismul dinăuntru, care poate să fie mai mic.
Care a fost cel mai scump ceas reparat?
- Un Rollex de 28 de mii de euro. L-am reparat. Era cu diamante, un Daytona în aur. I-am făcut o revizie, că nu mai mergea cum trebuie. Trebuie demontat, desfcăut în bucăţi, curăţat şi remontat. A mers, iar omul e mulţumit. Am luat în jur de 70 lei, tariful de atunci - deşi la Bucureşti plăteai cel puţin 4-500 de euro. Astea le repari rar, iar la Piteşti trebuie să te cunoască omul, ca să vină cu aşa ceva.
Ce vă place cel mai mult în această meserie?
- Dacă n-ai pasiune nu faci nimic. Mulţi colegi care au făcut şcoala cu noi s-au pierdut din cauza asta. Îmi place să repar ceasul. Eu sînt un tip irascibil, îmi sare ţandăra repede, pe stradă. Dar am răbdare la reparat ceasuri. Şi am şi o satisfacţie - deşi omul nu ştie - dacă iese bine. Iar dacă nu merge şi nu e în parametri, parcă mă îmbolnăvesc. . Dar îi dau de cap pînă la urmă.
Cît poate să dureze reparaţia?
- Dacă e complicat poţi să lucrezi şi o zi. La o pendulă, şi 2-3 zile. Cel mai mult am lucrat o zi la un ceas. E ceva.
 Aveţi pe cine forma?
- Nu, n-am format pe nimeni şi nici nu pot s-o fac (n.r. - despre nepoţelul mic care vine să-l viziteze spune că „nu vrea ceasornicărie“). Nici n-am găsit pe cineva şi nici n-aş avea răbdare. E o meserie, nu poţi să-l înveţi ca tabla înmulţirii. Noi nu mai avem condiţii ca să învăţăm pe cineva Cînd am intrat eu ucenic, erau ateliere mari în cadrul Cooperativeim, cu maistru care te învăţa. Maistrul meu Grasian Saletai (evreu care acum e în Israel) îmi zicea: „meseria asta nu se învaţă, se fură“. 3 ani făceam o lună de zile practică aici, apoi eram 4-6 luni la Şcoala din Arad, apoi veneam iar. Nu ştiu dacă se va pierde, meseria, dar trebuie să formeze oamenii un sistem. Sau, ca în Occident, să se şcolarizeze în cadrul fabricilor.
Ţineţi evidenţa numărului mare de ustensile de pe masă?
- E o meserie unde te loveşti de tot delul de scule, de aparate. Le închid toate şi durează, mi-ar  fi trebuit un spaţiu mai mare. N-ai voie să pierzi nimic. Dacă ai pierdut de exemplu o piesă la un ceas înseamnă s-o plătesc eu. (Da, s-a întîmplat să mai pierd dar nu piese de la ceasuri de valoare - că dacă nu ai de unde să pui înseamnă te costă). Şi au nişte piese mai mic ca purecele. De aceea, masa trebuie să fie albă, să se vadă mai bine...
  Călin Popescu

Vizualizari: 3713

Comentarii (2)
16-05-2018 15:16
 
Tot respectul si recunostinta pentru omul si profesionistul Bebe Iordache,o viata dedicata unei nobile profesii !
Vizitator
 
I.Ditzi
16-05-2018 01:22
 
Nenea Sami a fost intr-o vizita scurta in Pitesti acum recent.
Vizitator
 
Ucenicul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 
< Precedent   Următor >
embedgooglemap.net

******* Hotel ILA - telefon: 0747943375 *******

  CurierTV - Televiziunea sufletului tau!

 

Intrebarea Curierului



 Prima Pagina Curierul Zilei
Fii reporter!

Google Analytics






































Sfinții zilei

Zi record

Luni, 23.07.2018

--- 3.674 vizitatori unici ---

Horoscop zilnic

 
 




 

Mersul trenurilor

Flag Counter


PRchecker.info