Curierul Zilei - Infirmiere în arest pentru luare de mită
PRIMA PAGINA arrow fapt divers arrow stiri fapt-divers arrow Infirmiere în arest pentru luare de mită

*** Încep reparaţiile la podul barajului Prundu     *** Profesorii ameninţă cu greva!     *** Cupluri premiate de primarul Ionică!     *** Sistem de supraveghere video în staţiile ITP      *** A abuzat o copilă de 9 ani     *** Elev în clasa a VIII-a, prins cu droguri     *** Agresorul preşedintelui UNPR Rucăr, condamnat      *** Primar, prădat de un rucărean     *** Fetiţă în clasa I acuzată de agresiune     *** Inspectorul ANAF, demis că se uita la filme porno     *** Olimpicii, premiaţi la Primăria Piteşti     *** Concursul „Piteştiul meu“ şi-a desemnat cîştigătorii     *** Carte despre China, lansată la Mioveni      *** Filarmonica Piteşti împlineşte 11 ani!     *** Zaharia şi Cheru, campioane europene     *** Liga I play-off etapa 10, play- out, etapa 11     *** Gol la primul meci din 2018!     *** Condiţii noi pentru Liga a II-a, pentru Mioveni şi FC Argeş     *** Trei medalii la CM de Kick Box!     *** CS Dacia, în grupă cu Constanţa şi Slatina    

 
Infirmiere în arest pentru luare de mită Imprimare E-mail
(5 voturi)
joi, 17 mai 2018

Sînt vizaţi şi medici

Infirmiere în arest pentru luare de mită


Percheziţii la Spitalul Judeţean de Urgenţă Argeş, de unde trei angajate au fost luate pe sus de oamenii legii, fiind acuzate că au emis ilegal diverse documente medicale contra unor sume de bani. Cele trei, două infirmiere şi o îngrijitoare, au petrecut o noapte în arest, ieri, fiind duse la Tribunalul Argeş cu propunerea de arestare preventivă. Instanţa a emis mandat pentru 30 de zile pe numele uneia dintre infirmiere, aceasta fiind recidivistă, culmea, tot pentru acelaşi gen de infracţiuni, şi mandate de arest la domiciliu pentru celelalte două angajate. Se spune că în acelaşi dosar sînt vizaţi şi medici!   

În urma unui denunţ făcut de Spitalul Judeţan de Urgenţă Piteşti, marţi, procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Argeş şi ofiţeri din cadrul IPJ Argeş au făcut percheziţii la unitatea amintită. Casa de Pensii a primit 5 referate de la persoane care doreau să se pensioneze, iar documentele nu păreau în regulă. Au existat dubii cu privire la veridicitatea acelor referate, s-au dispus verificări la Spitalul Judeţean de Urgenţă Argeş, unitatea emitentă, acolo stabilindu-se că nu erau înregistrate nici în registre, nici în evidenţele medicilor a căror parafă era pusă pe acte. A fost făcut denunţ, fiind demarată acheta care a culminat cu percheziţiile de marţi.
Erau vizate două infirmiere, una de la Camera de Primire a Urgenţelor, alta de la Ambulatoriul de Specialitate şi o îngrijitoare de la Ambulatoriul de Specialitate (n.r. - policlinica). „Pot să vă spun că, la ora 6 şi 10, am fost anunţat, aşa cum este procedura legală, că intră Poliţia în spital. Am participat ca reprezentant din partea conducerii la percheziţiile care s-au făcut în Ambulatoriul de Specialitate, la vestiarele a două infirmiere. În Urgenţă, am înţeles că s-au făcut percheziţii, însă n-am participat eu. Ancheta este în desfăşurare. Sînt infirmiere vechi, cel puţin cele din ambulantoriu sînt de ani buni acolo. De una ştiu sigur că are peste 15 - 20 de ani acolo. Reclamaţii n-au avut. Nu s-au găsit bani. Au făcut percheziţie după acte, după alte alea. Au fost ridicate documente. Dacă sînt cercetate, noi avem altă problemă: cine o să le ia locul, pentru că legislaţia nu permite ca peste noapte să scoţi postul la concurs. Deocamdată, ancheta este în desfăşurare, nu se ştie, sînt vinovate, nu sînt. Se întorc la locul de muncă, nu se întorc... Nu ştim. Dacă nu se întorc la muncă, sîntem puşi în dificultate, deja încercăm să transferăm din altă parte, fiind deficienţa asta de personal. Aruncă o umbră neagră asupra spitalului“, declara directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti, medicul Adrian Stoiculescu.

Ofereau documente medicale contra cost

Potrivit anchetatorilor, infirmierele şi îngrijitoarea sînt acuzate că ar fi emis diverse documente medicale, fie pentru fişe în vederea preschimbării permiselor de conducere, a obţinerii pensiei pe caz de boală, analize etc. În schimbul serviciilor lor, primeau produse  sau bani de la 50 pînă la 3.500 lei. Anchetatorii vor să vadă cine completa acele documente şi cum obţineau angajatele parafa medicului, dacă nu cumva şi medicii aveau cunoştină sau erau implicaţi în acest caz. Cele trei sînt: Ionica Daniela M., Gabriela Daniela G. şi Gazela S. După descinderi au fost reţinute pe bază de ordonanţă pentru cîte 24 de ore, fiind duse în arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş. „Pentru săvîrşirea mai multor infracţiuni, printre care: cumpărare de influenţă, trafic de influenţă, uz de fals, instigare la abuz în servciuiu. Parctic, în schimbul unor sume de bani sau a divrse bunuri, întocmeau în mod fictiv anumite documente medicale pe o plajă variată începînd de la certificate de concediu medical, fişe de analize pentru preschimbarea permisului de conducere, documente folosite pentru expertizarea muncii, pe care persoanele care înmînau acele sume de bani să le folosească, ulterior. Sumele erau în funcţie de frecvenţa documentelor întocmite pentru acea persoană, de tipul documentelor întocmite pentru persoanele respective, valoarea bunurilor încasate porneşte de la un pachet de cafea pînă la sume de ordinul miilor, 3.500 lei am stabilit noi, pînă în acest moment, că a fost suma maximă încasată pentru această activitate ilicită de către una dintre infirmiere. În funcţie de nevoile acelei persoane, de documentele de care avea nevoie, tariful inculpatelor creştea în funcţie de serviciile prestate. Aveau clienţi fideli, clienţi recomandaţi de alţi clienţi ale inculpatelor, ele oricum nu refuzau nicio persoană care dorea să obţină astfel de documente. Chiar erau preocupate să racoleze astfel de persoane. În momentul de faţă, în cauză sînt trei inculpate, dar avem şi suspecţi. O să extindem cercetările, o să încercăm să stabilim condiţiile în care au fost eliberate acele înscrisuri medicale, în condiţiile în care ele poartă parafa medicilor, o să stabilim persoanele care au completat documentele medicale“, preciza prim procurorul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Argeş, Marius Ştefan.  

Una dintre angajate este recidivistă

Ieri, cele trei angajate au fost prezentate Tribunalului Argeş cu propunerea de arestare preventivă. Cererea a fost admisă doar în cazul unei infirmiere. Ionica Daniela M. a prmit mandat pentru 30 de zile şi s-a întors în arestul IPJ Argeş. Pentru Daniela Gabriela G. şi Gazela S. instanţa a dispus arest la domiciliu tot pe cîte 30 de zile, acestea avînd interdicţia de a părăsi locuinţe şi de a lua legătura în orice fel cu martorii, inculpaţii sau experţii din dosar. Instanţa a dispus măsura privativă de libertate în cazul Ionelei Daniela M. pe motiv că infirmiera respectivă este reci­divistă. În anul 2015 ea a fost condamnată definitiv, tot pentru cumpărare de influenţă. A fost judecată în baza unui acord de recunoaştere şi a primit ca pedeapsă închisoarea cu suspendare de 2 ani şi 11 luni, avînd un termen de încercare de 3 ani. În plus, instanţa o obliga să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii. Avînd în vedere recidiva, în cazul în care va fi găsită vinovată, aceasta riscă să fie condamnată la închisoare cu executare.
M.Sandu

Vizualizari: 3020

Comentarii (4)
17-05-2018 16:46
 
Darea de mita trebuie pedepsita la fel de aspru ca luarea de mita !
Vizitator
 
vlad
17-05-2018 15:30
 
La ce golănie e la Nașteri, unde se învîrt zeci de milioane pe zi, la vedere, fără pic de rușine, voi vă găsirăți să arestați 2 infirmiere ? Asta e corupție din Județean ? Chiar nu vă e rușine, măi mafioților ?
Vizitator
 
Personal TESA din Spit. județ
17-05-2018 13:28
 
Ai dreptate ,Adi!
Vizitator
 
Elena
17-05-2018 03:49
 
Vreau marii anchetatori sa se ocupe si de Sectia Nasteri . Acolo este banul gros . Spaga cea mai ...
Vizitator
 
Adi

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 
< Precedent   Următor >
embedgooglemap.net

******* Hotel ILA - telefon: 0747943375 *******

 

  CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
Intrebarea Curierului



căutare personalizată

Horoscop zilnic

Google Analytics





































Sfinții zilei

Zi record

Luni, 7.05.2018

--- 3.901 vizitatori unici ---


 
 
 




 

Mersul trenurilor

Flag Counter