În timp ce făcea of road, pe munteA căzut cu maşina în prăpastie
Un bucureştean în vîrstă de 60 de ani, a căzut cu maşina într-o prăpastie, la circa 50 de metri, după, ce, se pare, că făcea curse of road. Operaţiunea de salvare a durat vreme de aproximativ 3 ore, sîmbătă, în comuna Sălătrucu, pe un traseu montan care duce către Vârful Negoiu. Deşi la faţa locului a fost solicitat şi un elicopter, cu ajutorul căruia victima să fie scosă din hău, din cauza condiţiilor meteo aparatul de zbor nu a putut interveni.
Patru familii de bucureşteni, iubitori de munte, s-au cazat la o pensiune din Sălătrucu de Sus, în acest week-end. Sîmbătă după-amiază, Ion P., în vîrstă de 60 de ani, din capitală, a decis ca împreună cu ginerele său, Nicuşor C. de 38 de ani, să facă o drumeţie, pe munte, nu oricum, ci cu o maşină de teren. Bărbatul a urcat la volanul unei Toyota Land Cruiser şi a început să urce către Vîrful Negoiu, în timp ce ginerele ocupa locul din dreapta. La un moment dat, pe un drum îngust, şoferul despre care se spune că făcea of road a pierdut controlul maşinii de teren, aceasta rostogolindu-se într-o rîpă de circa 50 de metri. Maşina rămas pe-o parte. Ambii ocupanţi au scăpat cu viaţă, însă şoferul era rănit şi nu se putea deplasa. Au fost solicitaţi salvamontiştii care au pornit în zonă. La rîndul lor, aceştia au solicitat un elicopter care să intervină, însă din cauza condiţiilor meteo, aparatul de zbor nu s-a putut deplasa. Ion P. avea multiple traumatisme, dar cel mai grav, exista riscul ca bărbatul să intre în şoc hipoternic. După circa 3 ore, salvamontiştii, împreună cu pompierii au ajuns la rănit şi l-au scos, transportîndu-l cu ajutorul unei tărgi. Victima avea traumatisme la: braţe, coloana vertebrală, toracice şi fractură la umărul drept. Cel rănit, le-a spus salvatorilor că urcase pe munte pentru a vedea dacă mai este zăpadă în zonă, cu intenţia de a pune la rece alimente şi băuturi, ceea ce era greu de crezut dată fiind distanţa destul de mare faţă de locul unde a avut loc accidentul şi cabana unde erau cazaţi. Bucurteşteanul a fost transportat la spital.
M.Sandu
Vizualizari: 1881
Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v. AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com All right reserved |