Aproviziona deţinuţii cu telefoane!
Telefoanele mobile sunt interzise în penitenciar şi cu toate acestea sunt extrem de căutate de deţinuţi. Nu de puţine ori am văzut postări pe conturi de socializare făcute din celule. În plus, telefoanele mobile, la fel ca şi ţigările pot fi considerate monedă de schimb. Un aparat vechi se vinde la preţuri exagerate, mai ales că este greu de introdus în penitenciar. Florin Strejescu, un deţinut din Penitenciarul Mioveni ştia foarte bine asta, fiind recidivist, şi devenise furnizor pentru colegii săi. A fost prins în timp ce încerca să introducă un telefon în penitenciar, fiind condamnat pentru asta!
Codamnat într-un dosar mai vechi, Florin Strejescu a ajuns din nou în celulă şi cum era de-al casei, a începtu să facă „afaceri“ cu telefoane şi alcool. Acesta a riscat deşi ştia ce urmări poate avea fapta lui. A fost prins de gardieni în timp ce făcea comerţ cu bunurile interzise. A fost trimis din nou în judecată, astfel la „colecţia“ lui de condamnări s-a adăugat încă una. „Condamnă inculpatul Strejescu Florin la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvîrşirea infracţiunii de introducere în mod ilicit în penitenciar de telefoane mobile şi alte mijloace de comunicare la distanţă , cartele SIM, dispozitive de tip GPS, modem de internet, medii de stocare a datelor şi alcool, (...). aplică inculpatului pe durata executării pedepsei sus precizate pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.p., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat (...) dispune executarea alăturat pedepsei aplicate prin prezenta sentinţă penală a restului de pedeapsă rămas neexecutat- respectiv de 583 zile- din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sent. pen. nr. 1048/16.11.2011 a Judecătoriei Slatina , definitivă prin dec. pen .nr. 926 / 20. 04. 2012 a Curţii de Apel Craiova, inculpatul Strejescu Florin urmînd să execute pedeapsa de 9 luni şi 583 zile închisoare (...) Constată că inculpatul este arestat în altă cauză. (...) dispune confiscarea telefonului mobil marca Red Ice, model Dual SIM, prevăzut cu acumulator Ice One, avînd seriile IMEI, bunuri aflate în custodia Poliţiei Oraşului Mioveni, conform dovezii seria H, nr. 0054349 din data de 04.11.2014.(...)obligă inculpatul Strejescu Florin la plata sumei de 900 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 513,53 lei reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale“, se precizează în sentinţa Judecătoriei Piteşti. Decizia nu este definitivă, putînd fi atacată cu apel.
M.Sandu Vizualizari: 1731
Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v. AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com All right reserved |