Curierul Zilei - Vorbind cu morţii mei dragi
PRIMA PAGINA arrow Editoriale arrow Gheorghe Smeoreanu arrow Vorbind cu morţii mei dragi
Fapt divers *** ️ A murit la nuntă!     Fapt divers *** ️ Alpinist decedat, în Munţii Făgăraş     Fapt divers *** ️ Principele Nicolae a rămas fără permis     Fapt divers *** ️ Accident cu 7 victime     Editorial *** ️ Cum e turcul - şi pistolul. Cum e neamţul - şi poporul     Sport*** ️ O nouă victorie în deplasare!     Social*** ️ Dosar penal pentru constructor     Social *** ️ Numărul tinerilor se va înjumătăţi!     Social *** ️ Calinic, la Hramul Bisericii din Mioveni    
 Publicitate pdf
Vorbind cu morţii mei dragi
(5 voturi)
Thursday, 07 February 2019

Din punctul meu de vedere

Vorbind cu morţii mei dragi


    Am pierdut doi prieteni la acest început de an şi trebuie să recunosc că nu mi-i pot scoate din minte. După ziaristul Petre Tănăsoaica, a trecut la Domnul ziaristul George Stanca.

    Atunci când îmi aprind o ţigară, iertat să-mi fie că amintesc de acest viciu foarte răspândit printre  jurnalişti, mă gândesc la ei. Când beau o cafea, mă gândesc la ei.

Când mă aşez la computer să scriu un articol, mă gândesc la ei. Aproape tot ce fac mi se pare în plus, ca şi cum ar fi trebuit să mă duc şi eu o dată cu aceşti oameni, ca şi cum ar fi ceva ilicit şi nedemn să mai respir, să mai merg pe stradă, să mai trăiesc după ce ei nu mai sunt.
    Despre Petre Tănăsoaica am scris, am spus că a fost omorât de patima pentru presă. Ştiu că dacă ar fi fost profesor sau inginer sau şofer sau frizer, ar fi trăit şi azi.
    Acum vreo două săptămâni, l-am sunat pe George Stanca să plângem la telefon că l-am pierdut pe Petre Tănăsoaica. Nu pot să-l iert, a zis George, că a plecat aşa devreme, pur şi simplu îmi vine să-l bat că a murit când putea să mai trăiască. Acum, nu te pot ierta eu pe tine, George, te-aş bate eu pe tine.
    George Stanca făcea parte din stirpea jurnaliştilor care iubeau scrisul frumos, scrisul la metaforă, scrisul cu stil. Presa s-a degradat, se erodează pe zi ce trece, scriem din ce în ce mai sec, mai grăbiţi, aproape că nu ne mai place să scriem, scriem de meserie. Nu acesta era însă cazul lui George Stanca. Scria doar artistic şi niciodată altfel, fiecare articol al său era o poveste, avea un parfum, era un poem. Cu voia dumneavoastră, vă voi demonstra acest lucru publicând aici un fragment din ultimul său articol.
    „Preafericite Părinte Patriarh Daniel, Iertat să-mi fie contextul aparent „uşor“ în care vă scriu, dar vă aduc la cunoştinţă că anul viitor prin ianuarie am 11 ani de când ţin viu acest colţț de ziar şi deci consideraţi-mă ca şi când v-aş scrie de pe un domeniu luat în uzufruct. Adică, aproape al meu…cu voia Domnului şi a conducerii trustului...
    Vă adresez această epistolă dintr-un îndemn lăuntric, care nu vizează niciun interes personal, ci doar unul naţional. Căci, în pofida unor proteste exagerat de expuse la pornirea construcţiei Catedralei Mîntuirii Neamului – Catedrala Naţională aţi continuat Lucrarea.
    Proteste, emanate de un grup de cetăţeni, unii artişti dornici de publicitate, alţii senilizaţi uşor, publicişti, indivizi neortodocşi – iaca, o mână de oameni! – plus nişte atei TV rataţi, creştini şi necreştini… care au pus în balanţă în mod speculativ şi fals populist construcţia de biserici, cu cea de spitale…De parcă biserica nu ar fi tot un spital de suflete – iartă-i Doamne că nu ştiu ce consumă! – ...
    Zic, deci, că împotriva acestor proteste răcnite, ţipate, urlate, scuipate sau cântate aţi continuat lucrarea. ȘŞi aşa la sfârşitul acestui an, mai bine – zis de Ziua Neamului aţi inaugurat marea construcţie. De aceea, mă întreb şi nu am explicaţii de ce nu aţi fost considerat, decretat, numit OMUL ANULUI???”
    Să fii ziarist, să scrii într-o viaţă mii şi mii de articole, iar ultimul să se nimerească a fi o scrisoare către Patriarh, asta înseamnă să te iubească Dumnezeu. Fiindcă unii dintre noi am murit sau vom muri scriind despre crime, prostituţie, accidente, politică,  deoarece asta ne cere meseria şi trebuie să facem ce ne cere ea.
    George Stanca a iubit viaţa şi când spun asta nu e vorbă goală. Iată un exemplu.
    Eram eu la Geneva, la o tragere la sorţi din cupele europene la fotbal, dar nu ştiam oraşul, picasem pentru prima oară acolo. Îl sun pe Stanca şi îl întreb ce e bun şi frumos în Geneva, iar el îmi cere să îi spun unde sunt. Sunt la Hilton, zic, iar el mi-a spus să o iau la dreapta, apoi la stânga şi tot aşa, cu telefonul la ureche m-a dus la unul dintre cele mai bune restaurante din oraş. Apoi, tot prin telefon, m-a dus la un muzeu, apoi la un bar, apoi pe o stradă pe unde treceau fete frumoase. Şi tot aşa, sunându-l până târziu în noapte, am cunoscut Geneva. Geneva lui George Stanca.
    Dacă mă mai comparam la scris cu Petre Tănăsoaica, cel mort la început de ianuarie, cu George Stanca, cel mort la început de februarie, nu mă pot compara. Nu scria cât mine, ci mult mai puţin, dar mai pe alese, mai dichisit, infinit mai frumos decât am putut-o face eu.
    Să ştiţi că duc greu la sfârşit acest articol. Îl duc greu fiindcă mi se pare grotesc, absurd, ca eu să scriu după ce ei nu mai scriu. Ultima oară
ne-am văzut toţi trei la Gruiul Lupului, pe Transfăgărăşan, eram oaspeţii arhiepiscopului Calinic şi am stat trei zile şi trei nopţi de vorbă, iar Stanca ne spunea să o lăsăm mai uşor cu presa, fiindcă presa te omoară.
    A fost acest George Stanca ziarist boem, ştia tot ce mişcă în lumea muzicii, a literaturii, a presei şi a fotbalului prin Bucureşti, dar în acelaşi timp a fost ziarist doxat, făcuse un excepţional doctorat despre Pamfil Şeicaru, transformat într-o carte de referinţă despre viaţa şi opera marelui gazetar interbelic.
    Gata, simt nevoia să închei aici articolul. De câteva zile, de câte ori îmi aprind ţigara, mă gândesc la ei. De câte ori beau cafea – şi beau destulă – mă gândesc la ei. Începe să fie cumplit faptul că mă gândesc la ei şi când păşesc pe stradă, mi se pare că trăiesc un timp furat, iar acest articol mi se pare de asemenea furat. Adeseori, vorbesc cu ei, cu morţii mei dragi, îi întreb dacă mai am dreptul să scriu, dacă ei vor să mai scriu. Iar ei mă îndemnă, de acolo, de sus, să nu mă opresc, să mă bucur de fiecare articol, să mă bucur de presă.
    Azi, i-am întrebat dacă vor fi sau nu de acord să scriu despre ei. Mi s-a părut că au dat din cap a aprobare.
    Doamne, am ajuns să vorbesc cu morţii, cu morţii mei dragi.
    Trebuie să recunosc, nu e de bine.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni şi joi)

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 1424

Comentarii (5)
Scris de Nedea Victoria in 08-02-2019 21:37 - Vizitator
 
 
Frumos articol, frumos scris, dar dureros. Mi-e dor de Petre, mi-e dor de George si ma doare ca nu ii mai pot citi, ca nu ii mai pot vedea sau auzi. Au lasat un gol imens si ma doare pentru ca incet, incet moare presa scrisa. :cry
 
Scris de Ligia Rizea in 08-02-2019 14:26 - Vizitator
 
 
Frumos text. E greu de ținut în frâu gândul că lumea se golește cu fiecare prieten care se mută „dincolo”. Aproape insuportabil...
 
Scris de CVititor in 08-02-2019 10:35 - Vizitator
 
 
Un articol realmente cuceritor prin sensibilitate si umanism,in fond toti avem sau am avut prieteni de care ne vom desparti sau despre care vorbim deja la timpul trecut. 
Ref. la unul din comentarii:recunosc faptul ca nu l-am cunoscut personal pe G.Stanca,nu-l pot califica in niciun fel,i-am citit adeseori articolele,satirice,spumoase,uneori critice la adresa persoanelor \"luate in colimator\",deci necunoscandu-l indeaproape nu il pot cataloga in niciun fel, dar oameni buni! omul este mort,putina retinere si respect...despre morti, numai de bine parca se spune... 
In alta ordine de idei nu ma pot abtine sa nu recunosc ca multi dintre pseudo-ziaristii locali sunt vai, mama lor...dar asta cred ca tine de educatia lor si nu de invataturile mentorilor sau profesorilor.
 
Scris de ABC in 07-02-2019 12:47 - Vizitator
 
 
...Cât despre George Stanca, un mare talent ”descurcăreț”, un mega-fripturist, un tip fără caracter, ce să mai, așa cum sunt și mulți dintre ”ziariștii” locali pe care i-ai format d-ta, domnule Smeoreanu!
 
Scris de Nuta in 07-02-2019 09:31 - Vizitator
 
 
Felicitari dle Smeoreanu , un articol pe care l-am citit cu lacrimi in ochi .
 

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 


embedgooglemap.net


Zi record

Marţi, 06.08.2019

--- 2.722 vizitatori unici ---

Horoscop zilnic

Flag Counter


PRchecker.info