Antrenorul principal al CS Mioveni, Marius Stoica aşteaptă şi el o victorie la meciul de debut din 2020. Tehnicianul argeşenilor a vorbit şi despre perioada de pregătire de iarnă dar şi despre transferurile făcute în pauza competiţională.
„Orice început este dificil, se ştie asta. Dar noi am început anul trecut, turul bine, şi dorim ca şi partea a doua să începem la fel de bine. Vrem să abordăm la fel şi să avem rezultate pozitive. Ne dorim să câştigăm cât mai multe meciuri şi să luăm puncte acasă. Vrem să ne respectăm poziţia pe care o avem. Suntem meritat pe locul 2, am depus muncă multă şi efort. Lucrurile au stat foarte bine din punct de vedere ofensiv şi mi-aş dori ca şi în defensivă să stăm la fel de bine. Dacă nu mă înşel, suntem pe locul 1 la numărul de goluri marcate din acţiune. De asta suntem şi pe locul pe care suntem şi am avut aceste rezultate şi de-asta am şi optat să mergem în continuare cu aceşti băieţi. Ei au muncit mult, iar prin plecarea lui Celea am încercat să aducem alţi fundaşi centrali. Ne dorim să câştigăm sâmbătă, să luăm cele 3 puncte şi să avem în continuare rezultate pozitive! Perioada de pregătire a fost una destul de bună, nu am avut accidentări, iar în jocurile care au rămas vrem alte rezutlate pozitive. Am mai spus-o, anul acesta este o serie frumoasă de Liga 2, cu echipe ce reprezintă brand-uri, iar noi vrem să facem campionatul şi mai atractiv”, a spus Stoica. S.M.
Cititorii care doresc să posteze comentarii la articolele publicate pe site sunt rugaţi să ţină cont de următoarele lucruri:
* Oricine e binevenit să comenteze pe marginea textelor publicate pe site
* Limbajul folosit trebuie să fie obligatoriu unul civilizat
* Nu sunt admise exprimările triviale, jignirile, înjurăturile etc
* Orice comentariu este moderat şi va apărea pe site în cel mult 12 ore de la postare
* Ne rezervăm dreptul de a şterge, fără nicio explicaţie, comentariile care depăşesc graniţa unui limbaj pe care noi îl considerăm civilizat sau care nu au nicio legătură cu tema abordată în articolul comentat.