Lucra ilegal într-un restaurant

0

Poliţiştii de Imigrări Argeş au descoperit în urma unui control efectuat la sfârşitul săp­tămânii, un cetăţean turc care lucra ilegal într-un restaurant din Piteşti. Patronul loca­lu­lui a primit o amendă în valoare de 10.000 de lei pentru munca la negru.
Controlul a fost efectuat de poliţiştii IGI la un restaurant din Piteşti. Acolo au depistat un cetăţean turc, în vârstă de 38 de ani, care lucra la negru. În timpul cercetărilor, oamenii legii au stabilit că turcul a intrat ilegal în ţara noastră şi după aceea a depus documentele necesare pentru obţinerea dreptului de şedere pe teritoriul României, fiind rudă cu un cetăţean român. Având în vedere împrejurările, cetăţeanul truc nu poate fi obligat să părăsească ţara. Acesta va fi consiliat de către poliţiştii IGI în privinţa demersurilor ce trebuie făcute pentru a obţine viză şi dreptul de a lucra.
În ceea ce priveşte munca la negru, administratorul restaurantului a fost amendat cu suma de 10.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor privind angajarea cetăţenilor străini, respectiv, pentru faptul că avea un lucrător fără aviz de muncă în ţara noastră şi căruia nu îi încheiase contract de muncă. Poliţiştii IGI anunţă că în perioada următoare aceste acţiuni vor continua. M. Sandu