Direcţia de Sănătate Publică Argeş organizează în această lună campania „Zâmbeşte cu încredere. Sănătate orală pentru toţi !”. Campania aduce în atenţia argeşenilor problematica sănătăţii orale pentru populaţia generală (inclusiv copii şi adolescenţi) şi are ca obiective generale creşterea numărului de persoane informate privind importanţa sănătăţii orale şi riscurile neglijării acesteia, a celor care adoptă comportamente sănătoase în vederea menţinerii sănătăţii orale precum şi formarea unor deprinderi sănătoase şi încurajarea tratamentului precoce al potenţialelor probleme dentare, pentru a evita îngrijirile tardive, mai dificile şi mai costisitoare.
Sănătatea orală include capacitatea de a vorbi, zâmbi, mirosi, gusta, atinge, mesteca, înghiţi şi de a exprima o serie de emoţii prin intermediul expresiei faciale, cu încredere şi fără durere, discomfort sau boli cranio-faciale complexe. Ultimul studiu efectuat în România la care au participat 4592 de respondenţi, efectuat de specialiştii INSP, referitor la evaluarea practicilor privind menţinerea sănătăţii orale arată că în ceea ce priveşte frecvenţa spălării zilnice pe dinţi 18 % dintre participanţi se spală de mai puţin de două ori pe zi pe dinţi, 33,7 % se spală mai puţin de două minute pe dinţi şi doar 33,6 % după ce mănâncă în maximum 15 minute. Numai 70,2 % din respondenţi au fost instruiţi cu privire la tehnica corectă de periaj al dinţilor şi doar 28,2 % îşi schimbă lunar periuţa de dinţi. Referitor la mijloacele utilizate pentru asigurarea igienei orale: 1,9 % nu utilizează pastă de dinţi, doar 57,3 % utilizează o pastă de dinţi cu fluor, 24,7% folosesc doar periuţa de dinţi, 55,6 % folosesc apa de gură şi 29, 5 % aţa interdentară. Un procent relativ mare, 48, 7 % utilizează guma de mestecat ca mijloc de asigurare a igienei orale iar 24,9 % folosesc scobitori. În ceea ce priveşte starea de sănătate orală doar 27,6 % dintre participanţii la studiu au afirmat că în ultimul an nu au avut niciun disconfort la nivelul dinţilor şi doar 15, 9 % se duc de două ori pe an la control la medicul stomatolog. Referitor la consumul de produse îndulcite, alcool şi fumat: doar 50,4% dintre respondenţi nu consumă zilnic dulciuri, 53,4 % nu consumă zilnic băuturi acidulate îndulcite şi 61,3% nu consumă deloc băuturi alcoolice. 20,1 % dintre participanţii la studiu fumează. În cadrul programelor privind sănătatea orală, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a elaborat un document tehnic pentru a consolida şi facilita implementarea componentelor programelor de sănătate orală în şcoli (1). În acest sens, au fost aduse argumente solide privind necesitatea promovării sănătăţii în şcoli, cum ar fi: l copilăria şi adolescenţa reprezintă anii de formare a comportamentelor, inclusiv cele privind sănătatea orală, ce vor însoţi elevii şi adolescenţii pe tot parcursul vieţii. l şcolile pot oferi un mediu propice pentru promovarea sănătăţii orale. Accesul la apă potabilă, de exemplu, poate permite desfăşurarea programelor de igienă generală şi orală. De asemenea, un mediu fizic sigur în şcoli poate contribui la reducerea riscului de accidente şi traumatisme dentare. l povara bolilor orale la copii este semnificativă. Majoritatea afecţiunilor orale, o dată apărute, sunt ireversibile şi durează întreaga viaţă, având impact asupra calităţii vieţii şi stării generale de sănătate. l politicile şcolare şi educaţia pentru sănătate sunt esenţiale pentru dobândirea comportamentelor sănătoase şi controlul factorilor de risc, cum ar fi aportul de alimente şi băuturi dulci, consumul de tutun şi alcool. l şcolile pot oferi o platformă pentru furnizarea îngrijirilor de sănătate orală, de exemplu servicii de prevenire şi curative.
Postere şi pliante pentru elevi
OMS atrage atenţia asupra impactului deosebit de mare pe care factorii externi îl au asupra comportamentelor adolescenţilor. Ei sunt uşor influenţaţi de colegi, de părinţi dar şi de factori economici şi sociali (mass-media, industria, instituţii comunitare). Programele care vizează îmbunătăţirea sănătăţii orale a tinerilor trebuie să ia în considerare aceşti factori şi să accentueze importanţa unei bune igiene orale în rândul copiilor supraponderali şi îmbunătăţirea atitudinii acestora faţă de necesitatea controalelor stomatologice regulate. Este necesar un efort susţinut şi constant din partea familiilor, şcolilor, cadrelor medicale şi organizaţiilor comunitare, în scopul de a controla riscurile pentru sănătatea orală în rândul tinerilor. Campania este implementată la nivel judeţean de către Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Argeş, respectiv Compartimentul Evaluare şi Promovarea Sănătăţii şi va include activităţi de informare-educare-constientizare în unităţi de învăţământ preşcolar şi şcolar din judeţ, precum şi distribuire de materiale informative tematice (postere şi pliante). S.M.
Citiți, de asemenea, pe curier.ro