Tradiţie, cântec, joc şi voie bună la Lereşti, sâmbătă!A avut loc cea de-a patra ediţie a Balului Gospodarului, fiind organizat de primăria Lerești, iar în începerea manifestării a fost intonată rugăciunea ,,Tatăl nostru” de către Rareş Suseanu, în vârstă de 8 ani.
Atmosfera a fost întreținută de trupa Record&Ionică Radu.
Primarul comunei, Marian Toader, a dat startul evenimentului care a impus portul popular drept cod vestimentar. Edilul şef a fost îmbrăcat în straie populare din cap până în picioare iar pe deasupra a purtat eşarfa de primar având culorile drapelului.
„Am îmbrăcat haine de sărbătoare pentru că de când avem echipa asta la Primărie, de patru ani, avem unde să ne etalăm portul popular, avem unde să ieşim şi noi, aşa cum ieşeam şi când eram tineri. Erau, când aveam eu 20 de ani, baluri la cămin, ne duceam tot aşa în ie şi fotă, aveam seară de dans unde ne găseam şi noi băieţii care urmau să ne fie soţi. Aşa l-am cunoscut eu pe soţul meu, la un bal. Doamne ce frumos era, tânăr, chipeş, în port popular, era ca un cerb în pădure, aşa m-a cucerit. Am ieşit la baluri, apoi a venit în peţit. Părinţii mei îi cunoşteau pe ai lui şi ne-au lăsat să mergem mai departe. Avem 3 copii şi 4 nepoţi. Suntem nişte bunicuţi fericiţi. Acum, că putem să ne mai veselim şi noi pe la balurile pe care ni le oferă domnul primar Marian şi domnişoara vice Adriana, noi suntem fericiţi şi sperăm să apucăm cât mai multe baluri”, spune o bătrânică din Lereşti.
„Am costumul popular de la bunica mea. Era pus bine de ea, dar acum patru ani când am aflat de balurile din comună, am scos costumele, am câteva, le-am băgat la recondiţionare, acolo unde era necesar, apoi le-am luat la îmbrăcat. Chiar s-au mirat mama şi bunica că eu port costumele astea. Sunt aşa mândră de ele şi vreau să vă spun că în fiecare am am purtat alt costum, mai am pentru câţiva ani. Ele sunt o avere, aşa că le voi preţui ca atare. În ceea ce priveşte balul, sunt fericită că pot să ajung de fiecare dată. Le mulţumim domnului Toader şi doamnei Cicu pentru că au avut această idee formidabilă”, a precizat o tânără de 28 de ani din comună.
„Am participat şi anul trecut şi acum doi ani la bal. Prima dată nu am venit ca nu am aflat la timp. Acum am promis că o să vin, mai mult că ştiu cam când se organizează. Vin pentru că aici mă mai întâlnesc cu prietenii mei din şcoală, cu bătrânii satului, cu oamenii cu care eu am crescut. Vin din Capitală special pentru acest eveniment şi vreau să vă spun că am şi port popular adecvat, mă îmbrac, aşa că străbunii mei şi vin să petrec alături de aceşti oameni frumoşi pe care îi iubesc”, spune un lereştean stabilit în Bucureşti.
Costumele populare păstrate cu sfinţenie în lăzile de zestre au fost etalate cu mândrie şi de localnici, şi de oaspeţii veniţi din alte zone ale judeţului.
Distracţia a durat până târziu în noapte, timp în care au fost încinse hore şi sârbe, ca la Lereşti! S.M.
Citiți, de asemenea, pe curier.ro