Răpită de concubin

0

Clipe de coşmar pentru o femeie în vârstă de 45 de ani, din comuna Lunca Corbului, duminică seara. În loc de mărţişor, femeia a primit de la fostul concubin o corecţie pe care nu o va uita toată viaţa. Aceasta susţine că a fost răpită de pe stradă, dusă pe un câmp, acolo unde bărbatul a lovit-o, a ameninţat-o şi a vrut să o violeze. În loc să o ducă acasă, bărbatul a dus-o la el acasă. Femeia a fost salvată de un echipaj de poliţie care trecea prin zonă.
După o relaţie de concubinaj pe care avut-o cu un bărbat timp de 5 ani, o femeie în vârstă de 45 de ani din comuna Stolnici trăieşte clipe de coşmar. Cei doi s-au despărţit de peste o lună, însă bărbatul o sună continuu, cu numere necunoscute, îi dă mesaje şi spune femeia, o urmăreşte permanent. Duminică seara, sub pretextul că doreşte să-i ofere o floare de 1 martie, a răpit-o de pe stradă. Mariana P. a venit la redacţia ziarului nostru însoţită de sora sa. Plângând, ne-a povestit prin ce trece. „ Am convieţuit cu numitul Marian M., din Lunca Corbului timp de 5 ani. De 2 ani relaţia a început să meargă prost şi de fiecare dată lua decizia să plece, deoarece locuiam la domiciliul meu. De aproximativ o lună şi jumătate ne-am despărţit. Şi-a luat bagajul şi a plecat. Menţionez că am încheiat un proces verbal, cu martori, în care am trecut toate bunurile ce-i aparţin. În tot acest timp am fost sunată noaptea, cu numere necunoscute şi intra în locuinţa mea şi noaptea şi ziua, atunci când venea din curse. I-a spus surorii mele că dacă nu mă împac cu el mă omoară şi apoi se omoară şi el”, a povestit Mariana P.
A fost dusă pe un câmp
Duminică după-amiază, femeia se întorcea de la un unchi, ţinând în mână o sacoşă cu ceapă. „ M-a urmărit, a tras maşina pe partea opusă pe care mergea, mi-a luat telefonul şi m-a tras în maşină pe motiv că are un cadou să îmi ofere de 1 Martie. Eu am refuzat, el a devenit agresiv şi m-a dus pe un câmp, spunându-mi că mă omoară şi totodată am fost bătută. L-am implorat să mă ducă la locuinţa mea iar acesta a refuzat şi m-a dus la locuinţa lui. În timp ce încerca să mă forţeze să intru în locuinţa lui, m-am opus şi am început să strig la poartă, sperând că o să mă audă vecinii. În acel moment, pe stradă a trecut un echipaj de poliţie. Aceştia au observat conflictul şi au oprit. M-am dus lângă echipaj, am început să plâng disperată şi le-am spus ce am păţit. Unul dintre poliţişi i-a cerut să-mi ­înapoieze telefonul. El a refuzat, minţind că nu este la el. Atunci agentul mi-a cerut numărul şi a a apelat de pe telefonul său, iar telefonul meu a sunat în portbagajul maşinii, acolo unde fusese ascuns”, a declarat femeia cu lacrimi în ochi.
Salvată de un echipaj de poliţie care patrula
După ce a fost salvată de poliţişti din mâinile bărbatului, femeia a depus plângere împotriva acestuia. „Am fost dusă la Secţia Rurală Lunca Corbului, acolo unde am depus plângere. Tot în data de 1 martie a fost făcută şi reconstituirea fără ca sus numitul să participe. Menţionez că nu este prima dată când are un comportament violent faţă de mine. Din acest motiv îmi este teamă să mai merg pe stradă şi să stau singură în casă. Mă tem că ar putea să-şi ducă ameninţările la sfârşit, după ce a declarat de nenumărate ori că o să mă omoare şi apoi se va sinucide”, a mai spus Marian P.
Dosarul a fost preluat de Poliţia Costeşti!
„Poliţiştii Secţiei Rurale Lunca Corbului s-au autosesizat cu privire la un conflict. A fost întocmit dosar penal sub acuzaţia de loviri, ameninţare, lipsire de libertare şi furt. Dosarul a fost preluat de Formaţiunea de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Costeşti. Se fac verificări în continuare”, declara Mădălina Epure, purtător de cuvânt al IPJ Argeş cu privire la cele relatate mai sus. Marian M. are însă o altă versiune asupra celor petrecute. El susţine că a vorbit în cursul zilei de 1 Martie cu femeia şi au stabilit să se întâlnească. A mai declarat că i-a propus să facă sex cu el în schimbul sumei de 400 de lei şi când a văzut că nu are toţi banii a refuzat să se mai ţină de promisiune. Femeia doreşte să obţină un ordin de protecţie împotriva bărbatului. Acesta nu poate fi emis decât de instanţă, având în vedere că nu este rudă cu acesta. M.Sandu