Umilită şi lovită de fostul iubit!

1

Un tânăr în vârstă de 24 de ani din comuna Moră­reşti a avut un comportament şocant. Şi-a bătut şi umilit fosta iubită, filmând momentul. Imaginile au fost trimise actualului iubit al fetei. Totul a pornit de la nişte mesaje primite de fată pe telefon în timp ce dis­cu­tau. Agresorul a fost reţinut, ulterior fiind plasat sub control judiciar.
O tânără în vârstă de 18 ani din comuna Drăganu a fost iubita unui tânăr în vârstă de 24 de ani, din comuna Morăreşti, timp de un an. În luna ianuarie cei doi s-au despărţit, spune fata, din cauza comportamentului violent al tânărului. Constantin Cătălin G. a vrut să se împace. În seara de 24 februarie, chiar de Dragobete, a convins-o pe fată să se întâlnească şi a încercat să o convingă să reia relaţia. În acele momente Andreea a primit un mesaj pe telefon. Asta l-a scos din minţi pe tânăr. A lovit-o, a jignit-o, i-a luat telefonul şi a filmat scenele. Acum, acestea sunt probă împotriva lui.
Primul scandal, pe 1 ianuarie
Andreea a vorbit ieri cu jurnaliştii despre ceea ce s-a întâmplat. Ea a povestit mai întâi despre motivul care a dus la despărţire. „Ne-am despărţit pe data 1 ianuarie 2020 pentru că s-a îmbătat şi a fost violent cu mine. M-a bătut cu pumnii, m-a tras de păr, maică-sa şi taică-său abia l-au potolit. A făcut mare scandal la el acasă. A spart geamurile de la maşină, a distrus maşina tatălui lui, a luat tractorul, s-a dus pe la Morăreşti, a făcut şi acolo alt scandal. După aceea m-a căutat, spunându-mi că a greşit, că era prea beat. Nu am vrut să mă mai împac cu el de frică. Eu am fost plecată într-o excursie la Braşov cu un prieten pentru că pe 27 ianuarie a fost ziua mea, majoratul şi a zis că vrea să îmi facă un cadou. Am acceptat! Începând cu data de 20 februarie m-a căutat cu insistenţe că vrea că ne vedem să vorbim. I-am spus că nu cred că ar mai fi ceva de vorbit pentru ceea ce s-a întâmplat. M-a implorat câteva zile bune, cred că vreo patru zile şi am cedat până la urmă, că doar am fost un an împreună, nu mă gândeam să se termine aşa urât”, explica tânăra.
A încercat să se împace
În seara teribilă, totul a început cu bine. Nimic nu avea să prevadă sfârşitul. „Am venit (n.r de la Braşov), am aşteptat să vină să mă ia de la autogară de la Piteşti, totul a fost ok. A decurs totul bine până într-un moment. Nu dădea semne de violenţă, îmi spunea că îi pare rău pentru ceea ce a făcut. Mi-a zis să ne împăcăm. I-am spus că îmi pare rău, că nu ne putem împăca pentru că eu am o altă relaţie şi nu pot să îmi bat joc de băieţi. El a înţeles! Mi-a zis că vrea să mai stăm la o ţigară şi la un suc. I-am zis că o să stăm. Am oprit la un peco, am luat câte un suc şi în momentul acela a zis să mergem la locul nostru. Noi aveam un loc unde stăteam mereu. Am fost acolo. În momentul acela, am râs un pic, am glumit. A zis că el mă doreşte, că îi pare rău pentru ce s-a întâmplat şi să ne împăcăm. I-am zis că nu se poate!”, a declarat tânăra.
„Dă-mi telefonul să văd!”
Andreea susţine că starea de spirit a fostului iubit s-a schimbat brusc după ce a auzit telefonul ei sunând. „Am primit mesaj de la mama mea care mă întreba când ajung acasă. În momentul acela mi-a cerut explicaţii, că cine îmi dă mesaj, că „dă-mi telefonul să vad“. I-am zis că el nu are dreptul la telefonul meu, că nu mai avem nicio legătură şi nu are acest drept. În momentul acela el a reacţionat foarte violent. A tras de mine ca să-mi ia telefonul. A tras de mine şi când a văzut că opun rezistenţă mi-a dat un pumn în maxilar şi ştiu că în momentul acela mi-a luat telefonul. Atunci, de frică am sărit în spatele maşinii. El a avut uşa încuiată cu cheia. Eu nu am încercat să văd dacă se deschide, chiar dacă este încuiată cu cheia, de frică, chiar nu ştiam ce să mai fac. Mi-a deblocat telefonul pentru că-mi ştia parola şi a văzut mesajele cu actualul meu prieten. A început să mă înjure, să mă bată, mi-a dat un pumn şi m-a tras de păr. M-a înjurat, m-a înjosit, m-a scuipat, m-a făcut curvă. În momentul acela îi dădea mesaje vocale iubitului meu şi îi spunea: „O auzi cum plânge, oricum o omor, o desfigurez în seara asta“. Trimitea mesaje iubitului meu, de pe telefonul meu. Tot cu telefonul meu a făcut videoclipul ăla în care mă bătea”, a povestit tânăra ieri.
Plasat sub control judiciar
A reuşit să fugă iar a doua zi dimineaţă Andreea s-a dus cu fratele ei să îşi recupereze telefonul de la Constantin Cătălin G. Tânărul a refuzat să le dea aparatul, ba mai mult, cu un par a lovit maşina fratelui. Cei doi au demarat şi s-au dus direct la Secţia Rurală Drăganu, unde au reclamat totul. ­„În urma sesizărilor formulate de către tânăra de 18 ani şi fratele acesteia, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de loviri şi alte violenţe, distrugere şi ameninţare. După administrarea probatoriului bărbatul a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti care a dispus măsura controlului judiciar, cu anumite interdicţii, şi anume să nu se apropie de tânără şi de fratele acesteia”, declara Mădălina Epure, purtător de cuvânt al IPJ Argeş. Deşi nu are voie să ia legătura în vreun fel cu fata, Andreea susţine că a fost contactată de mama tânărului, fiind rugată să îşi retragă plângerea. Contactat telefonic, Constantin Cătălin G. susţine că nu este nimic adevărat din ceea ce declară fata. El spune că totul este o înscenare pusă la cale de fosta iubită. Mai mult, infirmă şi faptul că înregistrarea ar fi făcută de el, deşi pe înregistrare i se aude foarte clar vocea. M.Sandu