Construcţia secţiunii 5 a Autostrăzii Piteşti – Sibiu, adică porţiunea până la Curtea de Argeş, a intrat pe un făgaş normal. Adică, CNAIR (Compania Naţională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere) poate semna contractul de proiectare şi execuţie a acestui lot de drum.
Până acum, doar primul din cele 5 loturi, cel de la Sibiu la Boiţa, a intrat în lucru, în rest celelalte porţiuni fie au fost blocate de proceduri de achiziţie, fie nu au fost scoase nici măcar la licitaţie. Autostrada Piteşti – Sibiu, care ar urma să aibă 122,1 kilometri, este împărţită în 5 loturi: Sibiu-Boiţa (13,17 km), Boiţa-Cornetu (31,33 km), Cornetu-Tigveni (37,4 km), Tigveni-Curtea de Argeș (9,86 km) şi Curtea de Argeș – Piteşti (30,35 km). Pe acest ultim tronson, de la Curtea de Argeş la Piteşti, s-au dus adevărate lupte în justiţie, ajungându-se până la instanţa supremă, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca fiind inadmisibilă contestaţia asocierii China Railway – Viaponte. Licitaţiile pentru lotul de autostradă până în oraşul Basarabilor au fost lansate acum aproape 3 ani, procedura de achiziţie fiind pornită în 11 iulie 2017. Costul estimat al lucrării este de 1,83 miliarde lei, pentru cei 30,35 km de drum. Timp de doi au s-au făcut evaluări şi s-au rezolvat contestaţiile după care, în vara anului trecut, Astaldi să fie desemnată câştigătoare. A urmat apoi contestaţia la ICCJ a asocierii româno – chineze şi de curând, respingerea ei. În continuare, până să vedem un şantier de autostradă pe care să se lucreze, între Curtea de Argeş şi Piteşti, mai trebuie finalizate proceduri şi, nu în ultimul rand, trebuie începute exproprierile, iar mai nou, trebuie aşteptată trecerea crizei coronavirus. S.M.
Autostrada Piteşti – Curtea de Argeş, gata de proiectare
Articole »»» »»» »»»
-
Funcţionarul s-a însănătoşit brusc!
-
Centrele de vaccinare din județ sunt funcționale
-
Buluc la cozi la taxe şi impozite!
-
Dai maşina, iei trotineta electrică!
-
Creşte preţul băuturilor, dar diferenţa poate fi recuperată
-
44 cazuri noi de coronavirus
-
Se oprește curentul în Câmpulung
-
BNR reduce rata dobânzii
-
CEZ a prelungit termenul privind oferta concurențială!
Record / zi - trafic site
Vizitatori unici:
08.04.2020-miercuri - 11.598
15.05.2020-vineri - 17.143
23.06.2020-marţi - 7.476
22.07.2020-miercuri - 4.029
25.08.2020-marţi - 4.058
28.09.2020-luni - 6.478
12.10.2020-luni - 3.043
16.11.2020-luni - 11.082
15.12.2020-marţi - 2.797
Vizite:
08.04.2020-miercuri - 12.526
15.05.2020-vineri - 18.815
23.06.2020-marţi - 7.997
22.07.2020-miercuri - 4.662
25.08.2020-marţi - 4.458
28.09.2020-luni - 7.807
12.10.2020-luni - 3.388
16.11.2020-luni - 11.996
07.12.2020-luni - 3.274
Afișări:
08.04.2020-miercuri - 19.426
15.05.2020-vineri - 26.611
23.06.2020-marţi - 12.795
22.07.2020-miercuri - 9.392
25.08.2020-marţi - 9.139
28.09.2020-luni - 18.651
13.10.2020-marţi - 7.687
16.11.2020-luni - 17.728
07.12.2020-luni - 7.731
Informaţii oferite de
Luni, 18 ianuarie SFINTII ZILEI |
![]() • Sf. Mc. Xenia • Cuv. Marcian cel din Cipru |
Click pe sfinti pentru Sinaxarul zilei sau click aici pentru sinaxarul in format audio mp3 |
Link sponsorizat
Arhivă site

Comentează »»» »»» »»»