Numărul celor care nu au un loc de muncă a crescut în luna ianuarie. Nicolae Bădescu, directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Argeş ne-a spus că la sfârşitul lunii ianuarie, numărul total al şomerilor înregistraţi a fost de 8.094 de persoane, din care 2.437 îndemnizaţi şi 5.657 neindemnizaţi.
Numărul este în uşoară creştere faţă de luna precedentă. Astfel, comparativ cu luna decembrie, când rata şomajului a fost de 2,98%, în ianuarie s-a înregistrat o creştere cu 0,14 puncte procentuale, ajungând la 3,12%.
Analizînd structura şomerilor pe sexe, din cei 8.094 de şomeri, 3.771 sunt femei. În ceea ce priveşte mediul de rezidenţă al şomerilor lunii ianuarie, 6.645 de persoane provin din mediul rural şi 1.449 sunt din mediul urban. Şomerii cu studii gimnaziale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Argeş, respectiv 31,63%, cu studii primare 22,96% şi cu studii liceale sau postliceale 17,28%. Şomerii cu nivel de instruire profesional, arte şi meserii reprezintă 15% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii superioare 4,8%. De asemenea, şomerii fără studii reprezintă 8,33% din totalul celor înregistraţi. Structura şomerilor înregistraţi pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, este următoarea: 2.939 de persoane foarte greu ocupabile, 4.045 greu ocupabile, 347 mediu ocupabile, iar 763 sunt persoane uşor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează în urma activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele AJOFM Argeş.
Structura şomajului pe vârste
Structura şomajului pe grupe de vârste era următoarea la finele lunii ianuarie. Astfel, din cei 8.094 de şomeri, numărul celor cu vârsta sub 25 de ani era de 734 de persoane; între 25 – 29 ani, 429 de persoane; între 30 – 39 ani, 1.592 de persoane; între 40 – 49 ani, 2.288 de persoane; între 50 – 55 ani, 1.581 de persoane, iar peste 55 ani, 1.470 de persoane. Antonela Roşu
Citiți, de asemenea, pe curier.ro