Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a anunțat ieri că Direcţia Generală Antifraudă Fiscală monitorizează comerţul cu produse care au înregistrat creşteri semnificative nejustificate ale preţurilor.
Scopul acestor controale care vor fi efectuate în toată țara este asigurarea unui mediu concurenţial onest şi a accesibilităţii mijloacelor de prevenire a infectării cu noul coronavirus. Inspectorii verifică dacă se respectă măsurile suspendării: comercializării consumului produselor alimentare şi a băuturilor alcoolice şi nealcoolice în restaurante, hoteluri, cafenele sau alte localuri publice; activităţilor comerciale sportive, de organizare jocuri de noroc, sau furnizare tratament balnear şi de îngrijire personală; comerţului cu amănuntul al produselor şi serviciilor în centrele comerciale cu suprafaţă de vânzare mai mare de 400 de metri pătraţi în care-şi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici.
Potrivit Direcţiei Generale Antifraudă, firmele care încalcă măsurile stabilite în ordonanţele militare pot fi amendate cu până la 70.000 de lei:
“Încălcarea de către persoane juridice a măsurilor stabilite în ordonanţele militare se sancţionează cu amendă contravenţională de la 1.000 lei la 70.000 lei (conform art. 28 din OUG nr. 1/1999, cu modificările şi completările ulterioare), precizează ANAF în comunicatul remis joi. M.D.
Firmele riscă amenzi de 70.000 lei!
Articole »»» »»» »»»
-
În Argeş dispar 37 de clase
-
S-au vaccinat 60 de persoane, în prima zi!
-
Seceta a afectat grav recoltele!
-
304 controale şi 12 amenzi de 14.500 lei
-
Declaraţia unică pentru PFA-uri a fost modificată
-
Numai 18 cazuri de COVID-19
-
Derdeluș în loc de pârtie de schi!
-
Se oprește curentul în Costești
-
City Insurance şi Euroins, amendate
Record / zi - trafic site
Vizitatori unici:
08.04.2020-miercuri - 11.598
15.05.2020-vineri - 17.143
23.06.2020-marţi - 7.476
22.07.2020-miercuri - 4.029
25.08.2020-marţi - 4.058
28.09.2020-luni - 6.478
12.10.2020-luni - 3.043
16.11.2020-luni - 11.082
15.12.2020-marţi - 2.797
Vizite:
08.04.2020-miercuri - 12.526
15.05.2020-vineri - 18.815
23.06.2020-marţi - 7.997
22.07.2020-miercuri - 4.662
25.08.2020-marţi - 4.458
28.09.2020-luni - 7.807
12.10.2020-luni - 3.388
16.11.2020-luni - 11.996
07.12.2020-luni - 3.274
Afișări:
08.04.2020-miercuri - 19.426
15.05.2020-vineri - 26.611
23.06.2020-marţi - 12.795
22.07.2020-miercuri - 9.392
25.08.2020-marţi - 9.139
28.09.2020-luni - 18.651
13.10.2020-marţi - 7.687
16.11.2020-luni - 17.728
07.12.2020-luni - 7.731
Informaţii oferite de
Marti, 19 ianuarie SFINTII ZILEI |
![]() • Cuv. Macarie Alexandrinul • Sf. Mc. Eufrasia • Cuv. Meletie Valisiotul Marturisitorul • Sf. Marcu Eugenicul cel din Efes, singurul luptator, aparator si pazitor al Ortodoxei • Sf. Arsenie, arhiepiscopul Cherchirei |
Click pe sfinti pentru Sinaxarul zilei sau click aici pentru sinaxarul in format audio mp3 |
Link sponsorizat
Arhivă site

Comentează »»» »»» »»»