Corpul vechi al Spitalului din Mioveni, pregătit pentru pandemie

0

În contextul pandemiei de COVID-19, având în vedere ritmul alarmat de creștere al cazurilor de persoane infectate la nivel națio­nal, pe fondul deciziilor luate la nivel central și local, administrația Spitalului Mioveni și Con­siliul Local se pregătesc pentru a putea primi și trata persoane care prezintă simptomele îmbolnăvirii cu coronavirus.
Astfel, începând chiar din cursul săptămânii trecute, s-au demarat ample acțiuni de reorganizare, dotare și dezinfectare a spațiilor din vechiul corp al spitalului Racovița, clădire aflată în curtea Spitalului Orășenesc Mioveni. În cele trei corpuri ale acestei clăduri, au fost instalate paturi, camere de izolare, s-au creat filtre sanitare și proceduri de lucru specifice”. Activitatea de tratare a persoanelor cu coronavirus nu va afecta și niciun fel activitatea din noul spital, iar personalul și pacienții din cele două clădiri vor avea intrări separate, spații și sectoare delimitate pentru a nu interacționa”, a anunţat managerul spitalului. S.M.