Adunarea Generală Anuală numărul 134 a International Football Association Board a avut loc la Belfast (Irlanda de Nord), iar în urma acesteia au fost operate mai multe îmbunătățiri de regulament.
Toate modificările sunt obligatorii în competiţii şi meciurile începând cu 1 iunie 2020, deşi competiţiile începute înainte de această dată le pot implementa mai devreme sau pot amâna implementarea până cel târziu la data începerii următoarei ediţii.
PRINCIPALELE
MODIFICĂRI
Jucarea mingii cu mâna (henţ)
– Jucarea accidentală a mingii cu mâna de către un jucător aflat în atac se penalizează numai dacă duce „imediat” la înscrierea unui gol sau la o ocazie evidentă de a înscrie un gol pentru jucătorul respectiv şi/sau echipa sa (respectiv, dacă, după ce a fost jucată cu mâna, mingea parcurge o distanţă foarte scurtă şi/sau urmează doar câteva pase). În scopul stabilirii abaterii de joc cu mâna, „braţul” se termină la limita inferioară a axilei.
Loviturile de pedeapsă şi loviturile de la punctul de pedeapsă (LDPP)
– Dacă portarul comite o abatere, dar executantul ratează sau mingea este respinsă de stâlpii porţii / bara transversală, lovitura nu se repetă decât dacă abaterea comisă de portar a avut un impact clar asupra executantului loviturii.
– Dacă portarul este sancţionat şi lovitura de pedeapsă se repetă, portarul este avertizat oficial pentru prima abatere (din joc sau de la LDPP) şi va primi cartonaş galben (CG) la orice abatere ulterioară.
– Pentru toţi jucătorii, CG nu se iau în considerare la LDPP. Dacă un jucător primeşte CG atât în meci cât şi la LDPP, acest fapt se va înregistra ca două cartonaşe galbene, nu ca eliminare (CR).
– Dacă atât portarul cât şi executantul loviturii comit câte o abatere exact în acelaşi moment, va fi penalizat executantul
Arbitrii asistenţi pentru analiză video (VAR)
– Este necesar un singur semnal TV pentru „analiza exclusiv pe baza datelor VAR”.
– Dacă un incident supus analizei este subiectiv, este de dorit ca arbitrul să realizeze o analiză la marginea terenului (AMT), respectiv, să vizioneze reluarea în zona de analiză video pentru arbitru.
ALTE
CLARIFICĂRI
IMPORTANTE
– Stâlpii porţii şi bara transversală pot combina cele patru forme de bază
– Jocul deliberat cu mâna al unui apărător este „joc intenţionat” din punctul de vedere al ofsaidului
– Dacă portarul este sancţionat pentru jucarea „neregulamentară” a doua oară a mingii la reluarea jocului (adică, înainte ca mingea să fi atins un alt jucător), se aplică sancţiunea disciplinară corespunzătoare, chiar dacă a doua atingere a fost cu mâna/braţul
– Dacă arbitrul permite o lovitură liberă „rapidă” sau lasă avantaj pentru o abatere prin care „a intervenit într-un atac promiţător sau a oprit un astfel de atac”, nu se acordă CG
Dacă un jucător nu respectă distanţa prevăzută de 4 m la o minge de arbitru, acesta va fi sancţionat cu CG
– Dacă portarul trimite mingea uşor în sus la o lovitură de poartă sau o lovitură liberă şi aceasta este trimisă înapoi cu capul sau pieptul de un coechipier pentru a fi prinsă de portar, lovitura se va repeta, dar nu se va aplica nicio sancţiune decât dacă acest lucru se petrece în mod repetat
– Membrii au convenit că filosofia fundamentală a ofsaidului are la bază dorinţa de a încuraja atacul şi înscrierea de goluri. Ca atare, s-a convenit, de asemenea, că Legea 11 – Ofsaidul trebuie analizată şi revizuită pentru a propune eventuale modificări care să reflecte această filosofie.
– S-a discutat problema importantă şi complexă a comoțiilor, în contextul faptului că IFAB este responsabilă exclusiv pentru ceea ce se întâmplă pe teren. Membrii au primit reacţii din partea întrunirii Grupului de Experţi în Comoţii şi s-a convenit să se continue deliberările şi să se elaboreze protocoale în săptămânile care urmează pentru a se testa modalităţi de gestionare a leziunilor efective sau potenţiale la nivelul capului în timpul meciurilorr.
– S-a stabilit că în anul următor se va pune accentul pe analizarea modalităţilor prin care Legile jocului ar putea contribui la reducerea fenomenului de hărţuire pe teren.
EVOLUȚIA VAR
– Membrii s-au bucurat să afle despre creşterea considerabilă a numărului de ţări şi competiţii în care se foloseşte sau se intenţionează folosirea VAR, după implementarea cu succes în competiţiile organizate de FIFA, la nivel de federaţii şi în aproape 40 de ţări din întreaga lume. Aceştia au recunoscut că au existat unele inconsecvenţe la nivelul unor organizatori importanţi de competiţii în ceea ce priveşte aplicarea protocolului VAR aşa cum este stabilit prin Legile jocului. # Însă,comunicările recente ale acestor organizatori de competiţii au semnalat o tranziţie pozitivă spre aplicarea universală a protocolului, începând cu sezonul următor.
– De asemenea, membrii au fost informaţi la zi cu privire la diferitele evoluţii tehnologice, incluzând activitatea importantă desfăşurată de FIFA pentru dezvoltarea de sisteme care să facă utilizarea VAR mai accesibilă pentru ţările şi competiţiile cu resurse financiare limitate.
– S-a convenit şi că accesul la mai multe informaţii din procesul decizional, cum ar fi discuţiile dintre oficialii de meci din timpul analizei, nu ar fi potrivit în momentul de faţă, dar că trebuie să se facă mai multe eforturi pentru îmbunătăţirea abordărilor actuale asupra comunicării, pentru o mai bună înţelegere a procesului de analiză şi a deciziei finale a arbitrului. S.M.