Noi aparate de testare în judeţ

0



În judeţul Argeş va fi adus un aparat de testare la Câmpu­lung. În plus, la Cen­trul de Tranfuzie Piteşti va fi posibilă colectarea de plasmă umană, cu ajutorul unui aparta donat pentru o perioadă de un an. Reamintim că la Spitalul Judeţean au fost demarte pro­ceduri pentru achiziția unui sistem Real Time PCR pentru detecția COVID-19.


Aparatul de testare de la Câmpulung este cumpărat prin contribuția companiei Holcim, care a donat 55.000 euro și prin eforturile Consiliului Local. “Într-o săptămână, o săptămână jumătate vom avea un aparat de testare PC­R la Câmpulung, cu sprijinul Consiliului Local și al Holcim. Procedurile de achiziție sunt făcute foarte bine, pentru a nu se întâmpla problemele de la Spitalul Județean de Urgență. Înțeleg că acolo există o ofertă pentru tot laboratorul de microbiologie. Cei care vând PCR-ul, în general, nu mai vând celelalte elemente, s-a pornit greșit din start. La Câmpulung avem personal care a început deja programul de formare, care va fi gata până la sfârșitul achiziției aparatului”, a declarat prefectul Emanuel Soare. Mai mult, prefectul anunța punerea în funcțiune, într-o săptămână, a aparatului de plasmafereză de la Centrul de Transfuzie Sanguină Pitești, pus gratuit la dispoziție pentru 12 luni de către Besmex Pharma Distribution. Protocolul a fost încheiat săptămâna trecută între DSP Argeş şi firma amintită, prin care a fost pus la dispoziţie, cu titlu gratuit pentru un an, Centrului de Transfuzie Sanguină din Piteşti un echipament nou de plasmafereză.
Acesta este folosit pentru colectarea de plasmă umană şi este însoţit de 100 de kit-uri de colectare, cu scopul de a se asigura accesul pacienţilor infectaţi cu COVID-19 la tratamentul cu plasmă umană hiperimună, colectată de la convalescenţi. În replică Consiliul Judeţean Argeş a făcut următoarea precizare. „Consiliul Județean Argeș s-a implicat prin toate mijloacele și s-a folosit de toate instrumentele legale și financiare posibile pentru a ajuta unitățile sanitare din județ în gestionarea cazurilor COVID-19. Încă de la declanșarea acestei situații de criză, Consiliul Județean Argeș a alocat fonduri pentru spitalele aflate în coordonare, în vederea achiziționării de echipamente și materiale sanitare de protecție pentru personalul medical. Mai mult, au fost alocate fonduri pentru achiziția unui sistem Real Time PCR pentru detecția COVID-19 de către Consiliul Județean Argeș (550.000 lei). De asemenea, s-a alocat cofinanțare în valoare totală de 505.000 lei pentru Spitalul Județean de Urgență Pitești, în vederea achiziționării unui sistem Real Time PCR pentru detecția COVID-19. Cele două proceduri s-au derulat în paralel, cu respectarea reglementărilor în vigoare prevăzute de legislația achizițiilor publice”. M.Sandu