Peste 120 de milioane de euro este valoarea amenzilor date până acum în perioada stării de urgență celor care au încălcat restricțiile din ordonanțele militare. Nu se știe însă câte dintre aceste amenzi vor fi plătite. Sunt estimări că 80% dintre ele vor fi contestate. Mare parte din cele peste 300.000 de sancțiuni va aglomera sălile de judecată, prin contestare, iar cei care vor demonstra că nu au cu ce plăti amenda vor ajunge să lucreze în folosul comunității. O asociație profesională a grefierilor estimează că 80% din amenzi ar putea fi contestate, adică până la 100.000 de noi procese ar urma să fie înregistrate în câteva săptămâni pe rolul instanțelor. Sunt deja câteva mii de procese demarate în țară, pentru care încă nu au fost stabilite termene de judecată, întrucât contestarea amenzilor nu intră în rândul proceselor care se judecă în timpul stării de urgență. S.M.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525