Limbă afumată în aspic

0



Timpi de preparare:
Timp de preparare: 180 min
Timp de gătire: 60 min
Gata în: 4 ore
Ingrediente:
1 bucată limbă de porc afumată
45 gr. gelatină
70 ml oţet
un vârf de linguriţă sare
3 linguri bulion
1 pungă de legume congelate
1 linguriță boabe de piper
câteva foi de dafin
100 gr. cremă de brânză
legume proaspete pentru decor
Mod de preparare:
1. Se spală limba de porc şi se fierbe până se înmoaie. Se răceşte şi se curăţă de piele. Se înăbuşă legumele conge¬late în puţină apă.
2. Separat, se dizolvă bulionul în 500 ml apă. Se adaugă oţetul, condimentele şi se fierbe. După ce clocoteşte bine se pune gelatina, apoi se strecoară printr-o sită deasă.
3. Se clătesc formele cu apă rece. Se toarnă aspic cât să acopere baza formei şi se lasă să se închege. După aceea se adaugă un strat cu legume şi se toarnă din nou aspic. După ce şi acest strat se încheagă, se pun şi feliile de limbă de porc, peste care se toarnă ultimul strat de aspic. Se lasă la frigider.
4. Pentru a dezlipi conţinutul de formă se scufundă în apă fiartă câteva secunde. Aspicul se feliază şi se serveşte cu cremă de brânză şi legume proaspete.