Primul test de COVID
Turris Oltul Turnu Măgurele este ultima echipă care s-a reunit din primele șase formații din Liga 2, cu gândul la promovarea în Liga 1. Elevii pregătiți de Erik Lincar, dar și întreg stafful tehnic au efectuat testele pentru depistarea noului coronavirus. În momentul în care rezultatele vor fi primite, anunță clubul pe pagina de Facebook, vor fi demarate și antrenamentele. Testele de COVID-19 vor fi repetate la anumite perioade de timp. Următorul va fi efectuat peste o săptămână, iar al treilea și, totodată ultimul, peste 14 zile. Dacă toate celelalte echipe s-au reunit deja și au trecut și cea de-a doua testare, așa cum e cazul la Petrolul, Turris a făcut primele demersuri abia luni, 1 iunie.
A doua testare
La o săptămână de la prima testare împotriva noului coronavirus și de la intrarea în cantonamentul pe care îl efectuează înainte de play-off-ul Ligii 2 care va stabili echipele promovate, Petrolul a efectuat a doua serie de analize. Tot astăzi, portarul Cristian Apostolachi (foto text) a fost supusă acestei testări, separat de lot, iar după ce va primi rezultatul va putea să se alăture colegilor săi. Dacă UTA, care tocmai ce a efectuat al treilea test împotriva SARS-CoV-2 și a încheiat două săptămâni de cantonament, începe de luni antrenamentele în grup, în schimb, Petrolul mai trebuie să se pregătească o săptămână în grupuri formate din maximum patru sportivi, abia după 8 iunie urmând ca și Costel Enache să poată susține ședințe cu toți elevii săi.
500 de spectatori
Echipele ce mai au treabă în acest sezon competițional au obținut o primă victorie în lupta cu restricțiile impuse de autorități ca urmare a epidemiei de coronavirus. Astfel au apărut în Monitorul Oficial normele ce se referă la întreruperea cantonamentelor închise după cea de-a treia testare anti-SARS-CoV-2, însă demersurile merg mai departe când vine vorba despre accesul publicului spectator. Fiindcă autoritățile au anunțat deja că spectacolele din în aer liber pot participa cel mult 500 de privitori, ar fi normal ca și stadioanele să-și deschidă porțile pentru cel puțin același număr de oameni. S.M.
Citiți, de asemenea, pe curier.ro