Reprezentanţii Primăriei Pitești au efectuat recepția la terminarea lucrărilor pentru două obiective de investiții finalizate în luna mai.
Este vorba de reabilitarea străzii banuu Mărăcine, pe o lungime de 205 m și o suprafață totală ocupată de lucrări de 3.550 mp (carosabil + parcări + trotuare). Au fost efectuate lucrări de extindere și reparații locale în carosabil, amenajare sistem rutier și parcări, asfaltare și amenajare trotuare, ridicare cămine la cotă. Valoarea totală a investiţiei este de 529.225, 49 lei fără TVA. Cea de a doua investiţie recepţionată este „Reabilitare strada Trivale – Tronson 3”, pe o lungime de 785 m, începând de la Schitul Trivale până la intersecția cu DJ 703E. Lucrările au constat în amenajarea unui nou sistem rutier carosabil, piste de biciclete, trotuar, rigole pentru scurgerea apelor pluviale, cu o valoare totală de 1.192.062,66 lei fără TVA. „Ambele obiective de investiții au avut ca scop creșterea siguranței circulației autoturismelor și a circulației pietonale, precum și reducerea semnificativă a cantității de praf din aer, a noxelor poluante, a vibrațiilor și a zgomotului”, anunţă Primăria Piteşti. M.S.
Citiți, de asemenea, pe curier.ro