- Elevii care optează pentru calificările susţinute de Uzină la Liceul Tehnologic, primesc câte 400 lei lunar, bursă
Uzina Dacia susține învățământul profesional și se implică în dezvoltarea viitoarelor generații de specialiști. Pentru absolvenții de clasa a VIII-a care se gândesc la viitor și care sunt pasionați de domeniul tehnic, Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni a creat clasele de învățământ dual, în parteneriat cu Uzina Dacia. La absolvirea școlii profesionale elevii au șansa unei slujbe durabile și bine plătite, într-o compaie de succes.
Liceul Tehnologic Construcții de Mașini din Mioveni are disponibile următoarele calificări: # Tehnician roboți industriali # Sudor # Mecanic echipamente hidraulice si pneumatice # Electromecanic mașini și instalații. Perioada de înscriere este 29 iunie – 3 iulie/6 iulie (în cadrul școlilor). Beneficiile pentru cei care se înscriu la aceste calificări sunt multiple: # Bursă lunară – 400 lei # 5 burse suplimentare pentru rezultate bune la învățătură – 200 lei # Examinări de medicină a muncii și analize medicale obligatorii în vederea efectuării stagiului de pregătire practică (în funcție de domeniul de activitate) # Asigurare de răspundere civilă în cazul unor eventuale accidente, daune sau vătămări corporale generate în timpul practicii # Echipament de lucru # Echipament de protecție # Transport la și de la locul de practică # Asigurarea unei mese/zi la locul de practică # Rechizite necesare pe perioada practicii.
Parteneriat pentru susţinerea învăţământului
Uzina Dacia a susținut formarea profesională pe plan local încă din 2014, iar din 2018 devine prima companie din județul Argeș care încheie parteneriate pentru susținerea învățământului profesional DUAL. Învățământul dual este o formă a învățământului profesional și se organizează după finalizarea clasei a VIII-a. Timp de 3 ani, elevii își urmează pasiunile tehnice alături de specialiștii din uzinele Dacia, unde învață o meserie și intră în contact cu domeniul industrial. La absolvirea studiilor, elevii obțin un certificat de calificare de nivel 3 și posibilitatea de a fi angajați. De asemenea, pot opta pentru continuarea studiilor în învățământul liceal (din clasa a XI-a). S.M.
Citiți, de asemenea, pe curier.ro