- Încă două transferuri la echipa de handbal
Echipa de handbal feminin Dacia Mioveni continuă campania de întărire a lotului pentru seyonul viitor. Potrivit paginii oficiale de Facebook a clubului argeşean, ultimele venite în tabăra argeşeană sunt Cynthia Tomescu şi Daria Porohniuc.
Cynthia Tomescu care are 28 de ani şi este un pivot de 1,80 m înălţime. În ultimul sezon al Ligii Naţionale a activat la formaţia de primă ligă, Măgura Cisnădie. În anul 2017 a făcut parte din lotul naţional al României la Campionatul Mondial din Germania – 2017 şi a jucat în Liga Campionilor cu HCM Baia Mare şi în Cupa EHF cu CSM Roman şi Măgura Cisnădie, marcând 19 goluri în această competiţie. Cea de-a doua jucătoare venită la trupa condusă de Gheorghe Covaciu este Daria Porohniuc. Aceasta este născută în 2001, este inter dreapta ”de mână stângă”, fără a fi, însă, deloc stângace pe terenul de joc. A început handbalul la vârsta de 12 ani, la LPS Suceava. Între 2014-2020 a jucat la CSS2 Baia Mare. În sezonul 2018-2019 a făcut parte din echipa divizionară a CS Minaur Baia Mare, iar în sezonul 2019-2020 a jucat în pepiniera CS Marta Baia Mare.
Noi înţelegeri pentru trei jucătoare
În altă ordine de idei, clubul din Mioveni a anunţat că trei dintre jucătoarele cărora le expirau contractele în această perioadă au semnat prelungirea, alegând astfel să continue cu gruparea din Mioveni. Este vorba despre Andreea Lipară, Geanina Niţu care momentan aflată în recuperare, după accidentarea suferită în partida c Ploiești, în noiembrie 2019) şi Anisa Şerban.În lotul echipei argeşene au mai fost aduse până acum: Ioana Alexandra Georgescu de la HCM Slobozia, Cristina Boian de la Universitatea Cluj, Mădălina Paula Toma de la HCM Slobozia, Iulia Maria Andrei de la CSM Slatina , Daria Porohniuc de la CSS 2 Baia Mare şi Cynthia Tomescu de la Măgura Cisnădie. M.D.
Citiți, de asemenea, pe curier.ro