- Campionatul de Viteză în Coastă începe în acest week-end
Campionatul Naţional de Viteză în Coastă 2020 debutează în acest weekend cu runda inaugurală de la Cheile Grădiştei, iar cu 30 de ore înainte de încheierea înscrierilor, 52 de piloţi şi-au anunţat prezenţa la start.
Deoarece etapa se va desfăşura fără spectatori, în urma măsurilor impuse de autorităţi pentru stoparea răspândirii virusului COVID 19, fanii motorsportului vor putea urmări, în direct, manşele de antrenament şi de concurs pe pagina de facebook a Federaţiei Române de Automobilism Sportiv.
Campionul naţional absolut de raliuri en-titre Simone Tempestini va concura, în premieră, pe o Skoda Fabia R5, aceeaşi pe care o va folosi şi la Raliul Argeşului, o săptămână mai târziu.
Pilotul clujean revine la viteză în coastă după o pauză de aproape doi ani, ultima sa prezenţă fiind la Reşiţa, când a încheiat pe locul secund. Tot pe o Skoda Fabia R5 va fi prezent în weekend şi Costel Căşuneanu, campionul naţional en-titre de super rally. La startul acestei runde se vor afla şi piloţi argeşeni, cel mai sonor nume fiind Costi Stratnic care s-a luptat pentru titlul de campion până în ultimele runde ale seyonului trecut, terminând pe locul 3 la grupa E2.
Mihai Leu, la start
Câştigătorul primei ediţii de la Cheile Grădiştei, organizată anul trecut, Emil Nestor, se află şi el pe lista celor care vor da startul primei etapei din 2020. Vicecampionul Categoriei II, cea dedicată automobilelor de competiţie, va fi la bordul aceluiaşi prototip Norma M20 FC, care i-a adus victoria în 2019. De asemenea, Mihai Leu, campionul naţional en-titre al Categoriei I, a anunţat că fi prezent integral la acest sezon de viteză în coastă. Şi în acest an, fostul campion de raliuri va fi la bordul unui Ferrari 458 Challenge.
La ediţia inaugurală, Leu a pierdut, la limită, un loc pe podiumul open, dar s-a impus la Categoria I, fără emoţii. Campionul naţional absolut din 2016, Bogdan Cuzma, s-a înscris pe ultima sută de metri la Cheile Grădiştei şi are de luat o revanşă după ce anul trecut a încheiat doar pe 19. Bănăţeanul vine din postura de campion al Clasei E2+3000, acolo unde îl va avea rival
şi în acest weekend pe musceleanul Costi Stratnic (Dacia STCC).
Mulţi bolizi la start
Chiar dacă anul trecut, traseul de pe Cheile Grădiştei a fost invadat de spectatori, din păcate, la ediţia din acest an, accesul va fi restricţionat ca urmare a măsurilor luate de autorităţi. Runda inaugurală va aduce şi câteva noutăţi interesante privind materialul de concurs. Campionul de anul trecut de la debutanţi, Radu Benea, va concura pe un Mitsubishi Lancer Evo VIII RS, vicecampionul de la aceeaşi clasă, Alin George Luca, vine cu un Porsche 911 GT3 Cup, iar Octavian Ciovică va pilota un Radical SR8. Răzvan Dragomir, care anul trecut a concurat pe un Citroen Saxo, vine la startul acestui sezon la bordul unui Silver Car S2F. Campionul Clasei E2-3000 din 2019, Emil Ghinea, a confirmat participarea cu prototipul Norma M20F, cu care a fost prezent şi la Poiana Braşov.
Programul Cupei Cheile Grădiştei
Sâmbătă, 20 Iunie 2020
09:30 – Recunoaştere 1
11:00 – Recunoaştere 2
12:30 – 14:30 – Deschiderea temporară a circulaţiei
14:45 – Recunoaştere 3
16:15 – 16:45 – Deschiderea temporară a circulaţiei
17:00 – Antrenament Cronometrat 1
18:30 – Antrenament Cronometrat 2
Duminică, 21 Iunie 2020
09:30 – Recunoaştere 4
11:00 – Recunoaştere 5
12:30 – 14:30 – Deschiderea temporară a circulaţiei
15:00 – Concurs 1
17:00 – Concurs 2. M.D.
Citiți, de asemenea, pe curier.ro