- Antrenorul Turrisului, supărat după remiza cu FC Argeş
La finalul întâlnirii meciului de vineri dintre Turris Turnu Măgele şi FC Argeş, terminată la egalitate, 0-0, Erik Lincar, tehnicianul Turrisului, a considerat că fotbaliştii săi meritau mai mult de un punct pentru că în opinia sa au controlat jocul.
Lincar a spus că temperatura extrem de ridicată care a fost la ora jocului a afectat randamentul ambelor echipe: ”Din păcate, am mai avut un meci asemănător, când am jucat cu cei de la Voluntari, când, la fel, am reuşit să rezolvăm această superioritate, am avut câteva situaţii de a marca şi nu am reuşit să băgăm mingea în poartă. Nu ştiu dacă aţi văzut, dar adversarul nu a avut niciun şut pe poartă, şi mai ales după prima repriză, când, zic eu, am citit foarte bine jocul Argeşului, i-am blocat foarte bine, am pus presiune pe ei în unele momente. E adevărat că şi căldura e un factor şi, mai ales după o perioadă de patru luni de inactivitate, energia se cam duce. Sincer, sunt dezamăgit. Am pierdut două puncte mari, două puncte care, zic eu, ne dădeau mai mult moral pentru meciul următor, cel de la Arad, când jucăm la 17:30 pe stadionul Motorul, pe un teren sintetic şi cu un asemenea soare cred că vor fi 60 de grade la nivelul solului. În acelaşi timp, cred că a observat toată lumea că din punct de vedere fizic ambele echipe au suferit, pentru că, vă daţi seama, jucând după o asemenea perioadă îndelungată în care nici amicale nu am avut, de asta cred că acest lucru s-a văzut în jocul de azi”, a afirmat principalul gazdelor la microfonul DigiSport. M.D.
Citiți, de asemenea, pe curier.ro