Federaţia Română de Automobilism Sportiv a anunţat marţi că a introdus po nouă etapă în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă 2. Runda organizată în premieră la Dărmăneşti, judeţul Bacău, urmează să se desfăşoare în perioada 7-8 august.
Traseul de concurs este localizat în Poiana Uzului, lângă lacul antropic aflat pe cursul inferior al râului uz, în amonte faţă de oraşul Dărmăneşti. Locaţia se află la numai 20 de kilometri de staţiunea Târgu Ocna şi la 35 de kilometri de Slănic Moldova. Moineştiul, oraş care a găzduit Raliul Moldovei, este la 20 de kilometri. Înscrierea concurenţilor la această etapă va fi gratuită, iar programul este împărţit în două zile. Vineri, de la ora 17:00, va avea loc un start festiv în faţa Primăriei Dărmăneşti, iar sâmbătă se vor desfăşura două manşe de recunoaşteri şi două de concurs. Festivitatea de premiere este programată pentru sâmbătă seară tot în faţa Primăriei Dărmăneşti.
Punctajul anual anunţat iniţial nu se va schimba, singura completare fiind la etapele singulare, care nu sunt comune cu CNVC 1 unde se vor calcula punctele după sistemul N-1.
Calendarul Campionatului Naţional de Viteză în Coastă 2:
28 iunie ETAPA 1 – SÂNCRĂIENI
4-5 iulie ETAPA 2 – REŞIŢA (COMUN CNVC)
25 iulie ETAPA 3 – ŞUGAŞ BĂI
1-2 august ETAPA 4 – RÂŞNOV (COMUN CNVC)
7-8 august ETAPA 5 – DĂRMĂNEŞTI
19-20 septembrie ETAPA 6 – CÂMPULUNG MUSCEL (COMUN CNVC)
4 octombrie ETAPA 7 – MAGHERANI. M.D.
Citiți, de asemenea, pe curier.ro