- Stadionul Nicolae Dobrin are o nouă înfăţişare
Indiferent de vreme şi de timpuri, suporterii alb-violeţi au demonstrat prin acţiunile lor că au fost tot timpul alături de FC Argeş. Chiar dacă fizic nu pot fi alături de echipă în această perioadă din cauza restricţiilor impuse de autorităţi pentru prevenirea răspândirii COVID-19, fanii demonstrează că iubirea pentru clubul pentru care Nicolae Dobrin a scris istorie nu are limite.
Ultima iniţiaţiativă a vulturilor a atras admiraţia întregii suflări fotbalistice argeşene şi nu numai: „Dacă la meciul cu Turris, de la finalul săptămânii trecute, din prima etapă a play-off-ului ligii secunde, fanii au ţinut să le facă o surpriză jucătorilor, FC Argeş fiind încurajată de o micuţă, dar inimoasă galerie, care a urmărit partida din spatele gardului tribunei a doua a arenei, vulturii le-au pregătit acum un alt cadou fotbaliştilor pregătiţi de Ionuţ Badea. Timp de câteva zile, fanii au ”murdărit” zidurile stadionului Nicolae Dobrin, în încercarea de a da peluzei şi tribunei a doua o nouă înfăţişare. Ce a ieşit este greu de descris în cuvinte şi lăsăm imaginile să vorbească de la sine!. Pentru această iniţiativă, suporterii merită toate laudele şi admiraţia!. Mulţumim Peluza Nord Piteşti!. Ne dorim şi sperăm ca eforturile voastre să fie răsplătite de echipă cu o victorie în derby-ul cu CS Mioveni, partidă programată, marţi, 14 iulie, de la ora 20, pe stadionul Nicolae Dobrin. Hai FC Argeş!” este mesajul postat de clubul alb-violet pe pagina de facebook după ce suporterii au reuşit să schimbe imaginea peluzei şi tribunei a doua a stadionului Nicolae Dobrin. M.D.
Citiți, de asemenea, pe curier.ro