Până la finala Cupei României din 22 iulie, trofeul ajunge prin țară la foști mari jucători, antrenori, jurnaliști și suporteri! Descoperă zilnic pe frf.ro reportajele video speciale din cadrul campaniei #CupaVineLaTine! La prima vizită făcută la suporteri, trofeul a fost însoţit de Jean Vlădoiu, fot mare fotbalist şi al lui FC Argeş.
Astfel, după ce a vizitat foști mari jucători și antrenori, dar și jurnaliști, trofeul Cupei României a ajuns şi la suporteri! Primul din cei doi câștigători ai concursului #CupaVineLaTine, Sorin Bungărdean din Târgu Mureș, a impresionat cu povestea lui! După ani de muncă în Spania, românul de 45 de ani a început să lucreze pe ambulanță pentru a îmbina dorința lui de a-și ajuta semenii cu posibilitatea de a asista la cât mai multe partide de fotbal prin echipa de asistență medicală din care face parte. Sorin a povestit cum trăia meciurile de Cupa României la care era trimis, alergând după fiecare minge în afara terenului, privind cu jind la piedestalul de pe marginea terenului unde își imagina că se află trofeul… Și nu a apucat să vadă nicio finală de Cupa României pe stadion! Împreună cu soția lui, anestezist în echipa COVID de la Târgu Mureș, Sorin trăiește pentru fotbalul românesc și a primit cu mari emoții, acasă, trofeul adus de Jean Vlădoiu!
UN PRIM 11 PENTRU CUPA ROMÂNIEI
Echipa FRF, împreună cu personalități fotbalistice și sponsorii competiției, alcătuiește un prim 11 din suporteri înfocați, mari jucători care au visat la trofeu fără să îl poată cuceri, antrenori legați de povestea minunată a Cupei. Pentru că toți, împreună, scriem în fiecare an această poveste. Aceasta este campania CUPA VINE LA TINE! Iar începând cu 10 iulie 2020, trofeul Cupei României ajunge în fiecare zi la unul din cei care formează primul 11, însoțit de un ambasador FRF. S.M.