Proprietarul vilei arse internat la Bucureşti!

0



În ediţia de ieri a ziarului nostru v-am relatat despre incendiul izbucnit la o vilă de pe strada Pinilor, din Piteşti. Echipajele SMURD solicitate l-au găsit la faţa locului pe proprietarul casei, un bărbat în vârstă de 53 de ani cu arsuri de gradul 1 pe aproximativ 60 % din corpului. Din informaţiile primite de la ISU Argeş acesta ar fi încercat să stingă incendiul. Victima a fost transportată în stare conştientă la un spital din Bucureşti.


Pentru stingerea incendiului au acţionat 4 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autoscară şi 2 echipaje SMURD. Intervenţia pompierilor a durat aproximativ o oră şi jumătate. Au ars aproximativ 3 tone de alcool etilic, 2 rezervoare din plastic a câte 1000 litri şi asteriala de la acoperişul garajului, aproximativ 30 mp. Sursa probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit la cablu electricdefect, neizolat corespunzător sau cu izolaţia deteriorată în urma unei acţiuni mecanice ori fizice. “Incendiul a pornit din garajul casei, posibil din cauza unui scurt circuit produs la nivelul unui conductor electric, iar ulterior flăcările s-au propagat cu repeziciune pe faţada construcţiei la aproximativ 40 mp de acoperiş şi în interiorul locuinţei, la o bucătărie şi într-o baie.
În garaj se aflau depozite nişte bidoane din plastic cu lichid inflamabil (alcool etilic) şi mai multe materiale combustibile. La nivelul casei au ars elemente de mobilier şi tâmplărie, aparatură electrocasnică şi electrică, plus alte obiecte constituite din materiale combustibile. Mare parte din interiorul locuinţei s-a degradat din cauza degajărilor mari de fum. În urma incendiului, proprietara a suferit atac de panică. I-au fost monitorizate funcţiile vitale şi a refuzat transportul la spital”, au transmis reprezentanţii ISU Argeş la câteva ore după ce s-a reuşit stingerea incendiului.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.