Azi – noapte, am analizat un sondaj de opinie profesionist făcut pe populaţia din Piteşti în legătură cu candidaţii la CJ şi Primărie, dar evident că nu vă spun nimic, nu am voie de la cei care l-au comandat. E de bine, chiar de foarte bine pentru piteşteni, au intuiţii bune, însă aş vrea să discutăm despre altceva.
Sondajul cuprinde eterna întrebare: în ce direcţie credeţi că se îndreaptă ţara, judeţul, oraşul ? Aici, aproape jumătate dintre cei chestionaţi au răspuns, ca de obicei, că direcţia e proastă, vai de capul nostru.
De acord cu respondenţii, dar ştiţi ce cred că le lipseşte acestor sondaje de opinie? Le lipseşte întrebarea: în ce direcţie credeţi că vă întreptaţi dumneavoastră, cu viaţa pe care o duceţi ? Aş muri de drag să văd cum răspund la chestiunea asta cei care consideră că totul se duce de râpă.
Am convingerea că majoritatea persoanelor care văd totul în negru îşi creează astfel un alibi pentru eşecurile personale.
Adică, de aia nu am eu o casă bună, o maşină frumoasă şi nişte bani în cont, din cauză că ne îndreptăm toţi într-o direcţie greşită.
Poate că tu te îndrepţi într-o direcţie greşită, în vreme ce ţara, judeţul, oraşul se îndreaptă în direcţia în care le mişcă istoria.
În 1989, eram cu toţii îndreptaţi de partid într-o anumită direcţie şi nu ne puteam opune. Majorităţii nu i-a plăcut direcţia respectivă şi a optat pentru alta, aflată în unghi de 90 de grade cu direcţia impusă. Partea rea este că dacă direcţia impusă era cunoscută, direcţia pe care a ales-o majoritatea era necunoscută.
Cine este vinovat că ne-am îndreptat, orbeşte, spre zări pe care nu le cunoşteam ? Nimeni în afară de noi, naţiunea română.
Ne-am pierdut ca măgarul în ceaţă şi în ceaţă orbecăim de 30 de ani, iar de la o vreme o facem cu ochii închişi, fiindcă am ajuns la concluzia că ne e totuna dacă îi ţinem deschişi ori nu, ceaţa e prea groasă pentru a o străbate cu privirea.
Eronată concluzie, trebuie să deschidem bine ochii, măcar în ceasul al 12-lea, fiindcă prăpastia nu e chiar departe şi dacă vom continua în aceeaşi direcţie, vom cădea din istorie.
Sunt sigur că veţi spune că speculez, că filosofez, dar atenţie, vreau să vorbesc aici despre singura soluţie, unica soluţie, anume deschiderea ochilor.
Prin deschiderea ochilor înţeleg în primul rând reanunţarea la prejudecăţi. Haideţi să ne trecem în revistă convingerile şi să le punem sub semnul îndoielii. Să ne trezim mâine dimineaţă hotărâţi să o luăm de la început, de la zero, cu opţiunile noastre politice.
Să nu mai ţinem nici cu PSD, nici cu PNL, nici cu Pro România, nici cu PMP, iar pe plan local, nici cu Mînzînă, nici cu Soare, nici cu Apostoliceanu, nici cu Gentea, nici cu primarul din comună, nici cu adversarul lui.
Să nu mai ţinem cu nimeni, cu absolut nimeni.
Dacă ajungeţi în acest punct al deschiderii ochilor, pasul următor este să vă informaţi asupra situaţiei. Propuneţi-vă câteva repere, cum ar fi politicile fiscale, salariale, sociale, de investiţii, raporturile statului cu capitalul străin şi autohton, amestecul serviciilor în actul de justiţie, capacitatea de negociere cu partenerii strategici. Încercaţi să ignoraţi istoria partidelor, fiindcă aşa cum nici PNL nu e ca pe timpul Brătienilor, nici PSD nu e ca pe vremea lui Iliescu.
Cât priveşte persoanele care candidează la alegerile locale, citiţi neapărat CV-urile, dacă le găsiţi, apoi vedeţi ce experienţă managerială au şi nu e rău să aruncaţi o privire asupra familiei şi averii, făcând nişte corelaţii.
Ştiu, unii, de fapt majoritatea veţi râde de sfaturile mele, mă veţi persifla, poate mă veţi insulta. Să fiţi sănătoşi, eu asta cred, asta scriu.
Pe de altă parte, este clar că nu toată lumea are timp,chef şi mijloace să se informeze pe chestiunile de mai sus înainte de a vota şi nu e nicio nenorocire.
Da, dar dacă nu vă informaţi, nu faceţi nici propagandă, nu vă purtaţi ca experţii, exercitaţi-vă votul în linişte şi pace. Ceea ce este de-a dreptul enervant este omul neinformat sau, mai rău, semi-informat care se consideră expert.
Omul respectiv e cu atât mai prost cu cât este mai puţin citit, aşa încât putem spune că toţi păstrăm o doză de prostie deoarece nimeni pe lume nu ştie tot.
Italianul Carlo Cipolla a identificat 5 legi ale prostiei.
Prima lege a prostiei – Omul subestimează numărul idioților care-l înconjoară.
A doua lege a prostiei – Probabilitatea ca un om să fie prost nu depinde de alte calități ale sale.
Legea a treia a prostiei – Prostul este acea persoană ale cărei acțiuni duc la pierderi pentru alți oameni sau grupuri de oameni și nu aduc beneficii actantului sau chiar se transformă în evenimente negative pentru el.
A patra lege a prostiei – Deștepții subestimează mereu potențialul distructiv al proștilor.
A cincea legea a prostiei – Prostul e cel mai periculos tip de personalitate.
Din fericire, prostul are drept de vot. Da, nu vă miraţi, aceasta este fericirea ce mai mare, uriaşul noroc al democraţiei. De ce ? Simplu, fiindcă altminteri, prostul ar deveni şi mai agresiv decât este, ar fi violent. Dar aşa, fiindcă a votat cu mânuţa lui, se mai temperează.
Acestea fiind spuse, vă mai ţin cât să vă reamintesc ce spune Schiller, anume că “împotriva prostiei, chiar și zeii sunt neputincioși.”
Desigur, eu nu mă consider prost, dar asta nu îmi conferă nicio garanţie deoarece prostul nu ştie niciodată că e prost.
Da, dar nici nu ştie că nu ştie, fiindcă dacă ar şti nu ar mai fi prost.
Aşa e că v-am făcut, unora, mintea nod de cravată ?
Atenţie, citesc extreme de rar comentariile la articolele mele, iar când o fac, mă amuz grozav.
O zi frumoasă, tuturor.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni şi joi)
Citiți, de asemenea, pe curier.ro
27 Comentarii:
roko
Acum sa fim corecti, Dumneata speri sa castige Candidatul psd ului, Poate in articolul urmator ne explici pentru cine a fost atat de bine pe vremea lu’ nea nelu, pentru Nastase, pentru Roman, Pentru Dan ioan popescu, Pentru Vantu… sau poate ne explici cine a pus industria din arges pe butuci, ca matale esti inteligent, doar esti sustinator psd ist.
Anonim
Îndemnați cititorii, d-le Smeoreanu: „Să nu mai ţinem nici cu PSD, nici cu PNL, nici cu Pro România, nici cu PMP, iar pe plan local, nici cu Mînzînă, nici cu Soare, nici cu Apostoliceanu, nici cu Gentea”.
Precis țineți cu USR-Plus și sfătuiți cititorii sa voteze cu acesta!
A. Riciu
Asta cu ,,citesc extrem de rar comentariile la articolele mele”, să i-o spui lu’ mutu’!
Antonim
Comentatorii nu te iarta, Riciule, pentru derapajele tale. Te-ai lansat K-Riciu , ai devenit KK-Riciu si o sa termini PA-Riciu.
A. Riciu
N-am nevoie de iertarea nimănui și nu regret nimic din cele scrise, care pe mulți vă ard la ficați, altfel nu v-ar interesa și nu (m-) ați mai comenta.
Văd că sunt foarte ,,citit”. Regret doar că uneori stric orzul pe gâște. Cât despre derapaje, te referi, probabil, la mintea ta.
Anonim
De ideile dv. nu e cazul sa va fie, sunt ale dv. Dar de insulte, jigniri, folosirea de limbaj licențios, da; veți primi atâta respect cât veți acorda.
A. Riciu
Imi asum ,,pamfletele” și nu voi putea niciodată să apreciez niște inși precum Iohannis, Rareș B., Băsescu, Arafat, Liiceanu, C.T.P., Orban și miniștrii lui și mulții alții dintre care pe unii îi simt ,,neromâni” și ticăloși dar sunt sprijiniți, necondiționat, și de unii de pe aici. Nu țin cu editorialistul, l-am și criticat, dar dă clase multora. Eu și CVititor (vă salut!) ce mai dăm o mână de ajutor ăstora cu mămăliga în gură de la P.S.D. Nu-mi doresc să fiu respectat de cine nu trebuie. Eu pot să-mi declin identitatea, nu știu însă dacă și ,,respectabilii” au acest curaj?
Anonim
D-le Riciu, pamfletele sunt diferite de injurii și jigniri. Apropo, Johannis nu a ajuns președinte cu „unii de pe aici”, ci cu 2/3 dintre cetățenii români prezenți la vot; nu-i democratic? E de altă etnie, dar e cetățean român; nu-i democratic? Nu contează ce simpatii politice aveți, dar veniți în comentarii cu argumente, idei și limbaj decent. Combateți cu răbdare și decență, deoarece sunt și oameni (uneori majoritatea) cu alte păreri și argumente. Identitatea v-o declinati cam des (expert economist, etc.), dar este relevantă? Sunt profesii și mai rafinate ca accesibilitate, dificultate și importanță. Există un singur adevăr absolut: că totul este relativ. Să rămânem smeriți…
Anonim
Coco, nu te mai ascunde, dă-te prins!
Coco
Niciodata nu m-am ascuns sub anonimate, mi-am asumat si semnat fiecare postare! Mai ales ca astazi aveti 100% dreptate…
Coco
Pentru ca edtorialistul ne vrea informati,am procedat intocmai si am gasit un sondaj IRES efectuat cu ocazia alegerilor parlamentare din 2016 ,care ne arata ca 59,6% dintre cei care au votat PSD au cel mult 10 clase ( la PNL procentul a fost de 18,1%). Probabil acesta a fost si argumentul alegerii titlului editorialului de astazi….
Si da, pitestenii trebuie sa deschida bine ochii la alegerile locale, intrebandu-se daca dupa 30 de ani de administrare PSD-ista le place cum arata orasul!
Normăleanu
De fapt, ei devin „proști” doar după ce au votat și v-ați folosit de ei. Deștepții Nicolescu și Pendiuc au crezut și ei asta, chiar și despre judecători. Nu te mai urca pe garduri că n-ai reușit să faci nimănui mintea nod de cravată, rămâi același ziarist mărunt, prăfuit, învechit care se uită- n oglindă și dă din coadă. N-ar fi rău să te mai cobori să vezi cum te evaluează cititorii.E gratuit și nici n-ai nevoie de sondaje secrete pe care nu le poți dezvălui.
Anonim
1.Din nou un articol care, din titlu, se referă la „proști”. Nu este bine să râdem de oameni. Sunteți și teolog…
2. Domnule ziarist, recunoașteți în scris că doar 2% din comentariile scrise despre dv. sunt favorabile. În ziar perpetuați un război cu cititorii, pe care îi persiflați tot mai des. Și acum, în loc să luați în considerare comentariile cu substanță, scrieți: „Atenţie, citesc extrem de rar comentariile la articolele mele, iar când o fac, mă amuz grozav”. Îi considerați pe toți proști? O gazetă ar trebui să trăiască prin cititorii ei.
Vitali
Mi-aduc aminte cum in urma cu vreo 15 ani Manzana era mare si tare in filiala Arges a PRM-ului lui Corneliu Vadim Tudor si acum este nr.1 in PSD Arges.
Oare cum s-o numi asta?…
Anonim
Asta…cu …”te uiți în oglindă şi dai din coadă”, probabil, îi reaminteşte lui Smeo şi de… câtă risipă de salivă (baie/”baie siroaie” !) făcea, exact acum 22 de ani (1998), când Bill Clinton propunea Lumii să „hermeneutizeze” expresia : „relație fizică necorespuzătoare cu asistenta stagiară/”personală” (Monica Lewinsky) , de parcă saxofonistul ar fi interpretat, în avanpremieră, „Aria calomniei”… a celebrei Dana (Grecu)… care îi „acoperea inima (lui Smeo !?)..cu ceva” în prag de septembrie, când venea/ „a venit …Toamnaaa”…(tot cu Covid19) !!?
Mushkodici
„Azi – noapte, am analizat un sondaj de opinie profesionist făcut pe populaţia din Piteşti în legătură cu candidaţii la CJ şi Primărie, dar evident că nu vă spun nimic, nu am voie de la cei care l-au comandat.
E de bine, chiar de foarte bine pentru piteşteni, au intuiţii bune…”
Ghici ciuperca cu ce partid vor vota majoritar pitestenii din sondajul despre care dl. Smeoreanu nu are voie sa ne spuna nimic?
De ce oare tinerii capabili de munca nu va impartasesc optimismul si pleaca in strainatate, daca vad ca in Pitesti si Arges acelasi partid (trecut prin diverse transformari ale numelui sau de-a lungul aniulor) conduce acum si se pare ca va conduce treburile?
Pentru ca tinerii au sansa sa aplice lozinca liberala de pe vremea lui Bratianu:
„Prin noi insine”
Ei nu mai asteapta nimic de la politicieni si gasesc o viata mai buna afara.
P.S.
Ce cred oare ziaristii ca dl. Smeoreanu cand citesc astfel de sondaje?
Ei bine, isi zic ca au ales demult tabara politica castigatoare si continua pe aceeasi linie.
Aloe Vera
” …mă amuz grozav „. Te h-amuzi de-a proastelea, dar ai o scuza – varsta !
sergiu
Smeo dixit: Desigur, eu nu mă consider prost, dar asta nu îmi conferă nicio garanţie deoarece prostul nu ştie niciodată că e prost.
Da, dar nici nu ştie că nu ştie, fiindcă dacă ar şti nu ar mai fi prost.
Aşa e că v-am făcut, unora, mintea nod de cravată ?
Cine zice, ala e!
Anonim
” prietene”.. de ce nu te duci tu sa mananci o pensie „speciala” linisitit? .. inca mai incerci sa fii agent de influenta pentru un regim care s-a dovedit falimentar … te uti dimineata in oglinda? .. nu vezi cat de rdicol, grobian, fals esti?… daca ai sentimentul asta si contiunui, inseamna ca ai trait degeaba.. daca chiar crezi ce scrii insemna ca esti cel mai mare prost pe care incerci sa-l creionezi in articolele tele… in ambele variante daca mai ai putin bun simt ramas in vene .. te retragi
A. Riciu
Pentru anonimul ,,trei, trei de unu și un doi”:
1. Cele 2/3 care l-au votat pe sas sunt mai degrabă iluzorii, având o substanțială componentă ,,silvică” (părerea mea, vorba profesionistului Văcăroiu);
2. Sigur că am mai sărit calul, dar pentru unii, care nu înțeleg de logică și de vorbă bună, puțin ,,vitrion” nu strică;
3. Nu m-am lăudat cu profesia mea; declinarea identității se referea la nume și prenume;
4. Anumite observații ale dvs. sunt pertinente și voi încerca să țin cont de ele.
Anonim
Pentru acelasi anonim la care se refera Riciu : cine esti tu sa ne dai tuturor lectii de etica, exprimare, comportament, etc…? ce te califica pe tine sa te erijezi pe post de judecator suprem ? spune-ne si noua sa vedem daca iti putem acorda respectul pe care il propovaduiesti ! Hotarasem sa nu mai intervin in comentarii dar vad ca, vorba lui Riciu voi astia cu simpatii galbene va inmultiti ca ciupercile dupa ploaie si nu va mai tace gura. Am mai precizat de nenumarate ori ca nu sunt sustinator al PSD-ului, din pricina caruia am patimit dar, PDL-ul era sa-mi nenoroceasca familia si dupa asa intamplare ce-ai vrea tu anonimule, sa folosesc limbaj decent ? Nu ti-as dori sa treci prin ce am trecut eu, dar daca ar fi sa fie, tare as fi curios cum ai sta cu gandirea/limbajul in limitele eticii ??? Probabil ca si acest comentariu ti se va parea vulgar ,poate ne precizezi totusi…ce/cine te califica pe tine in judecator ???
CVititor
Am uitat sa semnez comentariul anterior in continuarea celui semnat de Riciu, scuze tuturor !
A. Riciu
,,Din fericire proștii au dreptul la vot” spune editorialistul. Eu cred că din nefericire (deși nici votul cenzitar, valabil până în 1917, nu era prea corect; totuși, pe vremuri, averile se dobândeau în timp, nu prin ,,tunuri”). Aseară am primit cea mai proaspătă confirmare a prostiei de a alege ca ,,șef al statului” (huo, pupătorilor în fund, această funcție nu există, milogilor!) un alogen cu minte puțină și întortocheată. Asta cu ,,giroscopu” e de noaptea minții. Cele două treimi din cei prezenți (nu cu mult peste o treime din cei cu drept de vot) împreună cu oamenii din pădure neiubitori de țară care ne-au nenorocit, să trăiască! Că ca ei nimeni nu e!
P.S. Are dreptate ziaristul când se alintă că citește extrem de rar comentariile iar când le citește, se amuză foarte tare. Păi ce să înțeleagă de la ,,giroscoapele” care ne dau lecții de comportament dar sunt suținătorii unui dulap inept?
Anonim
O gazetă ar trebui să fie locul unde se exprimă idei, fapte reale, principii și unde acestea sunt dezbătute de către comentatori. Prin dezbatere rațională se cristalizează concluzii, se conturează o rezultantă. Toți oamenii au necazuri pe lumea asta; ei evoluează pe scara vieții prin suferință, prin bucurii. Gazeta nu ar trebui să fie locul de exprimare a frustrărilor fiecăruia: ce vină au ceilalți comentatori, fiecare cu propriile dureri, ca să ajungă să fie insultați pentru opiniile și ideile lor prin atacuri la persoană? Calea de rezolvare a necazurilor poate fi comună, iar atunci trebuie să fie unire. Ca să fie unire trebuie să fie respectați oamenii, principiile și ideile, este nevoie de respectarea normelor de educație și de limbaj.
Anonim
Daaaaa , ca aia ai tai , de care niciodata nu te legi , indiferent cat excrement ingurgiteaza , numai limbajuri corecte folosesc. Ia vezi cum il jignesc pe Smieureanu si pe cei de stanga iar tu nu le zici nimica niciodata faci pe desteptu pe aici…lupu moralist
CVititor
Se pare ca n-ai inteles(sau te prefaci ), intrebarea este: cand faci tu caracterizarile si comentariile astea docte si simandicoase – vorba lui Tugurlan/Morometii – PE CE TE BAZEZI ??? Ne crezi inferiori tie, nu-i asa ? Ar fi prea greu sa ne ridicam la inaltimea gandirii tale.
Apropos : Klaus Werner Johannis = nume neaos romanesc,nu-i asa ? Din pacate nu are nici copii, cu toate ca multe cupluri in situatii similare au ales solutia adoptiei. Si atunci se naste intrebarea: cum poate el sa simta ceeace simt parinti de copii carora le-a fost refuzata dublarea alocatiilor conform legii promulgate chiar de presedinte ?? De pensionari ce sa mai vorbim…
Ramane Covid-ul alibi universal , gestionat infernal de prost .Si cate, si cate, si cate….
anonim2
Cu iertare, acum peste două milenii, Socrate:
„Mințile puternice discută idei, mințile mediocre discută evenimente, mințile slabe discută oameni”.