Mai lăsaţi-mă cu echidistanţa!

9
  • Din punctul meu de vedere



Doamnelor, dar mai ales domnilor, lăsaţi-mă cu echidistanţa ! Ştirile trebuie să fie echidistante, emisiunile de televiziune, nu comentariile, nu editorialele, acestea sunt articole de opinie,iar opinia e subiectivă şi tocmai de aceea nu poate fi echidistantă.


Ce să spun eu acum, că deopotrivă cred în toţi cei 5, 6, 7 sau câţi ori fi candidaţi la postul de primar al Piteştiului ? Ce, am înnebunit !?
În primul rând trebuie să ştiţi că multe dintre candidaturile la funcţia de primar al capitalei de judeţ sunt candidaturi fantomă, adică oamenii ştiu că nu au nicio şansă, dar candidează pentru a intra în consiliul local, ei şi mulţi de la ei. Candidatura e aşadar mincinoasă, pur şi simplu sunteţi păcăliţi.
Cei care contează în ecuaţia candidaturii pentru postul de primar al Piteştiului sunt Cristian Gentea, Marius Apostoliceanu şi Ionuţ Moşteanu, nu am mai trecut partidele fiindcă din moment ce citiţi acest articol sunteţi oameni informaţi sau relativ informaţi.
Ordinea nu corespunde în totalitate situaţiei din clasamentul actual, aşa cum l-am primit eu, pe surse. Se pare că Apostoliceanu ar fi căzut pe locul al treilea într-un sondaj făcut chiar de ai săi şi că în curte la Adrian Miuţescu e zarvă mare şi pe bună dreptate. Transfugul de la PSD la PNL nu are atâta forţă cât le-a promis celor la care a dezertat şi aceştia i-ar lua capul dar n-au cum că vin alegerile peste o lună. Adevărul este că omul i-a enervat pe toţi, pe pesedişti fiindcă a trădat, iar pe liberali fiindcă a avut tupeul să vină în curtea lor ca şi cum nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu îi miroase. De fiecare dacă când trec pe lângă panoul cu cei trei liberali şi un pesedist apostat, mă gândesc ce o fi în sufletul dnei Ana Stan, a doctorului Ieremia şi a talentatului Coteţ. Să te oblige Miuţescu să stai două luni de zile pe panou, în văzul întregului oraş, lângă un om în care nu crezi, e mai rău decât dacă te afişai în pielea goală. Pielea ca pielea, e naturală, pe când aici este vorba despre conştiinţă şi caracter. Azi, ori mâine, când se vor da jos afişele astea, sunt convins că cei trei vor răsufla uşuraţi şi vor da petrecere.
Fiindcă a venit vorba despre doamna Ana Stan, sunt sigur că dacă o lăsau sa candideze şi să îşi facă o campanie personalizată ar fi bubuit în sondaje şi ar fi luat tot votul politic, fiindcă ştie să vorbească şi să polemizeze. În plus, ar fi fost liberală pur sânge, femeie frumoasă şi aprigă, nu i-ar fi fost uşor candidatului de la PSD.
În fine, nu cred,totuşi, că Apostolicenu se va clasa al treilea, va reveni şi va înţepeni pe locul doi, Ionuţ Moşteanu e prea tânăr şi prea firav pentru a convinge cetăţenii că e bun de primar. Poate pe copiii cetăţenilor, pe adolescenţii cetăţenilor, pe cei din născare anti-sistem, dar asta nu ajunge. Candidează şi dl Moşteanu pentru a vârî cât mai mulţi în CL şi a-şi face propagandă pentru parlamentarele care vor bate curând la uşă.
În ceea ce îl priveşte pe Cristian Gentea, acelaşi sondaj pe surse pentru care, evident, nu bag mâna în foc îl dă cu un avans de 10 procente, ceea ce e plauzibil. Opinia publică are un simţ al ei, miroase de la o poştă greutatea unei personalităţi şi respectă valoarea, dar şi dl Gentea îşi ajută alegătorii printr-o campanie electorală ca la carte pe care sunt sigur că o invidiază şi adversarii. În plus, Gentea are un stil atât de serios, organizat şi sincer de a discuta cu alegătorii, încât este extrem de convingător. Uiteţi-vă la mesajele de pe Facebook ale lui Gentea şi Apostoliceanu, primul ia mai multe aprecieri într-o oră cât celălalt într-o zi.
Da, domn Miuţescu, aşa stau lucrurile, liberalilor autentici le e ruşine să fie văzuţi dându-i like lui Apostoliceanu, cum naiba de nu v-aţi gândit la chestiunea asta ? Te mai poţi numi liberal dacă votezi un pesedist ? Never !
Cursa pentru Consiliul Judeţean Argeş e şi ea interesantă, dar aici a intervenit un factor perturbator, ca să îi zic aşa, provocat chiar de liberali în defavoarea lor.
Premierul Orban l-a eliberat din funcţie pe prefectul Emanuel Soare, după ce ministrul Vela îl făcuse cu ou şi cu oţet şi îl catalogase drept gargaragiu la o video-conferinţă. Concomitent, l-a uns subprefect cu atribuţii de prefect pe argeşeanul plecat la Bucureşti, Corneliu Cîrstea.
Ei bine, Cîrstea ar fi făcut bine să facă o imagine proastă, încât lumea să îşi aducă aminte măcar cu o trăire neutră dacă nu pozitivă de Emanuel Soare, candidatul liberal la Consiliul Judeţean.
Ce să vezi, însă, Corneliu Cîrstea, vechi înalt funcţionar public, nu ca Soare făcut la apelul bocancilor într-un mod suspect de ilegalitate, se dovedeşte un prefect atât de serios încât devine şi mai evident stilul infantil spre ridicol al fostului prefect. L-am urmărit la Curier TV marţi seara şi a impresionat prinmodul echilibrat în care a tratat un conflict cu PSD. Să zică mersi PSD, indiferent de şicane, că imaginea lui Cîrstea o terfeleşte pe cea a lui Soare.
În plus, ghinion, cum îi place să se exprime preşedintelui Iohannis. Cum a plecat Soare de la Prefectură, cum a scăzut, miraculos, numărul infectaţilor cu Covid în Argeş. Zici a a fost vrajă, nu altceva, aşa încât cota dlui fost prefect şi actual candidat la CJ bălteşte, ca să nu zic că se prăbuşeşte.
Oricum, între un om politic şi de administraţie precum Ion Mînzînă şi un profesor de pedagogie ca Emanuel Soare nu e greu de ales. Şi dacă ar fi să dai în administrare gospodăria proprie, tot aşa ai alege.
Cred că la această oră câştigătorii la Primăria Piteşti şi CJ Argeş sunt deja cunoscuţi, iar campania electorală nu va schimba nimic în acest sens.
Totuşi, orice campanie electorală e interesantă, ne dă un sentiment de libertate.
Zi frumoasă să aveţi.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni şi joi)