- FCSB – FC Argeş 3-0(2-0) A marcat: Denis Man (min.14, 23, 72)
FC Argeş nu a avut nici o şansă în confruntarea de duminică seară, cu FCSB. Echipa antrenată de Ionuţ Badea a pierdut cu 3-0, partida cu de la Giurgiu, cu formaţia finanţată de Gigi Becali. Din cauza cazurilor de COVID-10 cu care se confruntă bucureştenii, secundul Mihai Pintili a fost nevoit să trimită în teren aceaşi echipă pe care introdus-o în partida cu Backa Topola din turul 2 preliminar al Europa League, plus portarul Straton, venit de la Dinamo Bucureşti.
Cele trei goluri ale partidei au fost reuşite de Denis Man, cel mai bun jucător de pe teren. FCSB a deschis scorul destul de repede prin Denis Man care a şutat în forţă, din afara careului, pe sub portarul Flavius Crotoru. Bucureştenii şi-a dublat avantajul pe tabelă după alte zece minute prin acelaşi Man care a profitat de pasa greşită a lui Honciu şi a finalizat acţiunea cu un lob de efect peste gooal-keperul argeşean. FC Argeş a avut şansa de a reduce din handicap în două rânduri. Mai întâi fundaşul Andrei Tofan l-a pus la grea încercare pe Cătălin Straton cu un şut violent din afara careului, însă titularul roş-albaştrilor a respins balonul, iar Mediop venit din spate, a tras peste poartă. A doua mare ocazie de gol a piteştenilor i-a aparţinut lui Georgian Honciu care l-a întins pe Straton, însă acesta a reuşit să respingă de lângă bară lovitura liberă executată de mijlocaşul alb-violet. După pauză, FCSB mai putea marca încă o dată prin Octavian Popescu, care rămas singur cu Croitoru, a tras însă în plasa laterală. Argeşul putea reduce din diferenţă Malele, care după ce a trecut de fundaşul Ştefan Cană, nu a tras prins cadrul porţii. Man a realizat hat-trick-ul cu aproape 20 de minute înainte de finalul timpului regulamentar în urma unei acţiuni colective lucrate de Popescu şi Buziuc. În urma acestui eşec, FC Argeş a rămas cu 1 punct acumulat în 4 etape şi coborât în clasament pe locul 15, poziţie direct retrogradabilă în liga secundă. Următorul meci al piteştenilor este programat vineri, de la ora 21, pe stadionul Nicolae Dobrin, când FC Argeş va primi replica Universităţii Craiova, liderul campionatului.
Caseta tehnică:
FCSB: Straton – Creţu (min.82 Pantea), Ştefan Cană, Briceag, Panţîru – Moruţan, Perianu (min.46 Simion), Robert Ion (min.50 Popescu) – Man (min.81 Ardelean), Petre, (min.46 Horşia), Buziuc. Rezerve neutilizate: Mihai Udrea, Bogdan Trif. Antrenor: Mihai Pintili
FC Argeş: Croitoru – Tofan, Turda, Leca, Şerbănică – Meza Colli, Prepeliţă (min.46 Marakis), Honciu (min.46 Malele) – R. Grecu (min.46 Barbu), Mediop (min.72 Blejdea), Mirică (min.2 Năstăsie). Rezerve neutilizate: Greab, Matei, Deslandes, Şerban. Antrenor: Ionuţ Badea.
Cartonaşe galbene: Panţîru 3/ Turda 75
Arbitri: George Găman – Florin Păunescu, Marius Marchidanu – Ionuţ Coza
Observatori: Paul Mincu (LPF), Alexandru Deaconu (CCA)
Cum s-au marcat golurile:
– min.13: 1-0! Moruţan combină cu Denis Man care îl învinge pe Crotoru cu un şut de la 20 m, la colţul scurt.
– min.22: 2-0! Honciu încearcă să trimită înapoi, dar pasează la adversar, până la Dennis Man, care se lansează într-un sprint spre poartă şi îl învinge pe portarul piteştean cu o scăriţă.
– min.72: 3-0! Popescu îi pasează lui Buziuc, care îi aşează mingea lui Man, iar acesta reuşeşte hat-trick-ul.
Mihai Pintili: „Importante erau punctele”
La finalul partidei de duminică seară cu FC Argeş, câştigată de FCSB cu 3-0, secundul Mihai Pintili s-a declarat mulţumit de jocul roş-albaştrilor. El a remarcat jocul bun al lui Cătălin Straton, dar şi al tânărului fundaş, Ştefan Cană: „Ne bucurăm că am câştigat, importante erau cele trei puncte în joc şi asta ne dă moral pentru următoarele jocuri. Straton e un portar cu experienţă, un portar foarte bun şi se vede că ne ajută. Cană? Senzaţional. Nu a luat gol echipa, fundaşii sunt cei mai buni şi portarul, bineînţeles” a spus oficialul bucureştenilor la flash interviul de după meci. Partida cu Liberec nu îl sperie pe fostul căpitan al FCSB-ului: „Va fi alt meci, altă discuţie când vom juca joi în Europa League. Avem nevoie de jucători, sper la următorul test să iasă băieţii ok şi atunci îi aşteptăm pe toţi cu mare drag. Emoţii avem şi noi, care suntem negativi, toată lumea are emoţii, nu numai ei, cei care sunt pozitivi. Şi noi avem nişte emoţii la fiecare test, când ne bucurăm sărim zici că am câştigat la loto. Ce poţi să le ceri mai mult decât să ţipi de pe bancă, să îi încurajezi şi săracii să tragă de ei. Chiar au tras şi le mulţumesc pe această cale”
Ionuţ Badea: “Mă aşteptam la mai mult”
La finalul meciului de duminică seară cu FCSB, pierdut de FC Argeş la scor de neprezentare, Ionuţ Badea, antrenorul echipei FC Argeş a recunoscut superioritatea adversarului. Tehnicianul grupării din Trivale consideră că lipsa de omogenitate îşi spune cuvântul. “Normal că aşteptam mult mai mult de la acest joc în situaţia în care a fost FCSB, dar cunoaştem toţi că există calitate şi când îi laşi să joace, creează reale probleme. Jocul nostru a fost lipsit de încredere, s-au greşit multe pase, deci omogenitatea nu e ok, timpul scurt nu ne-a fost favorabil, iar teama de a greşi şi lipsa de responsabilitate au fost negative. Îmi trebuie timp de lucru la echipă, avem şi limite, însă situaţia din acest început de campionat a fost mult peste medie, dar sincer, mă aşteptam la mai mult de la echipa şi de la mine poate. Omogenitatea e cauza erorilor, pentru că nu sunt jucători care nu ştiu să dea o pasă. Am avut şi noi situaţii de a marca. Dacă intra măcar una, se schimba total soarta meciului. Din păcate n-am reuşit să fructificăm nimic. La pauză a trebuit să schimb, pentru că trebuia să riscăm, pentru că, vrei, nu vrei, lucrând la supravieţuire, trebuie să rişti. Până nu vom reuşi să câştigăm, lucrurile vor fi tensionate, dar trebuie să rămânem uniţi. Azi era important să ne autodepăşim”, a spus tehnicianul argeşean la microfonul Digi Sport.
Prepeliţă: „Am făcut iarăşi greşeli”
FCSB a învins, duminică seară, la Giurgiu, cu scorul de 3-0, echipa FC Argeş, într-un meci din etapa a patra a Ligii I. Dennis Man a marcat toate cele trei goluri. Andrei Prepeliţă, căpitanul lui FC Argeş a spus la finalul meciului că se aştepta la mai mult în această partidă. Andrei Prepelită este convins că situaţia poate fi redresată: „Ne aşteptam la mai mult în seara asta, ţinând cont şi de problemele pe care le aveau cei de la FCSB. Am făcut iarăşi greşeli, două greşeli rapide şi după cum începuse meciul nu aveam probleme, dar la 2-0 şi ei au prins curaj, încredere şi în a doua repriză nu am putut să facem mai mult. Este foarte frustrant, pentru că m-am întors cu entuziasm în Liga I şi cu echipa care m-a format, dar asta e situaţia. Am mai trecut prin astfel de situaţii de-a lungul carierei. Trebuie să muncim, să ne antrenăm şi să fim mai atenţi” a spus experimentatul mijlocaş la flash interviul de după meci.
Etapa 4, Casa Liga 1
Vineri, 18 septembrie
Chindia – FC Hermannstadt 1-3
Astra Giurgiu – CFR Cluj 0-2
Sâmbătă, 19 septembrie
Sepsi OSK – FC Viitorul 1-1
Universitatea Craiova – FC Voluntari 2-1
Duminică, 20 septembrie
FC Botoşani – Academica Clinceni 0-0
UTA Arad – Poli Iaşi 2-3
FCSB – FC Argeş 3-0
Aseară
Gaz Metan Mediaş – Dinamo
CLASAMENT M G Pct
1.Universitatea Craiova 4 7 12
2.CFR 1907 Cluj 4 4 10
3.FCSB 4 8 9
4.FC Botoșani 4 5 8
5.FC Voluntari 4 1 7
6.Gaz Metan Mediaş 3 4 6
7.CSM Politehnica Iaşi 4 -5 6
8.AFC Hermannstadt 4 1 5
9.Chindia Târgoviște 4 -2 4
10.UTA Arad 4 -1 3
11.Academica Clinceni 4 -1 3
12.Sepsi Sf Gheorghe 4 -1 3
13.FC Dinamo 1948 3 -1 2
14.FC Viitorul 4 -6 2
15.FC Arges 4 -6 1
16.AFC Astra Giurgiu 4 -7 1. M.D