Ionuț Badea: ”Am avut ocazii, dar nu le-am fructificat”

1



La finalul partidei de vineri seară, cu Universitatea Craiova, pierdută de FC Argeș cu 1-2, Ionuţ Badea, tehnicianul echipei FC Argeș, s-a declarat mulţumit de jocul prestat de elevii săi.


Antrenorul piteștenilor regretă că jucătorii săi nu au putut fructifica ocaziile pe care și le-au creat: ”Ne-au surprins pe zonele laterale, ei au venit cu centrări. Suferim, ne uităm doar după minge la aceste centrări, nu după adversari. Dar lăsând cele două situaţii, am jucat bine, chiar dacă am pierdut. Am jucat cu nerv, am avut ocazii pe care nu le-am fructificat. Au fost momente mult mai bune faţă de celelalte meciuri. Ar trebui să însemne ceva pentru noi, ca grup, şi să construim pe asta. Golurile vin mereu ca o consecinţă a ceea ce faci. Fie că le dai, fie că le primeşti. Un meci pierdut azi, dar poate că meritam un egal”, a spus Badea, la flash-interviul de după meci.
”Tinerii schimbați se pot simți umiliță”
Badea a vorbit și despre făcut o înlocuirea din minutul doi, când Cozma i-a lăsat locul lui Blejdea. ”Sunt un psiholog destul de bun, vorbesc cu jucătorii mei, cu cei pe care-i schimb repede, pe cei tineri. Noi suntem în formare, avem doar o poziție acoperită U21 și de asta sunt nevoit să fac aceste schimbări. Sunt partizanul tinerilor, m-a bucurat regula U21 cu un singur jucător. A doua regulă nu mi se pare însă oportună. O respect însă. Din păcate, jucătorii se pot simți umiliți. Așa o să facem în continuare, respect regula. Dacă o să găsim un jucător U21 bun, care să ne ajute în teren, n-o să mai facem asta. Acum n-avem nimic în Academie care să vină din spate. Important e să mai aducem jucători. Până acum, ni s-au propus doar jucători liberi, slabi, chiar mai slabi decât ce avem. Eu am răbdare în continuare”, a explicat principalul grupării din Trivale. M.D.