FC Argeş s-a mai despărţit ieri de încă un jucător cu care a reuşit promovarea în prima ligă. Clubul din Trivale a ajuns la un acord pentru rezilierea contractului cu mijlocaşul Nini Popescu. Fotbalistul în vârstă de 26 de ani a îmbrăcat tricoul alb-violet în 23 de partide, atât în Liga a II-a, cât şi în Liga I, reuşind să marcheze 4 goluri.
Anunţul despărţirii de Nini Popescu a fost făcut de oficialii alb-violeţi pe site-ul clubului: „Clubul FC Argeş anunţă încetarea raporturilor contractuale, pe cale amiabilă, cu mijlocaşul Nini Popescu. Fotbalistul în vârstă de 26 de ani a îmbrăcat tricoul alb-violet în 23 de partide, reuşind să marcheze 4 goluri. Clubul nostru îi mulţumeşte lui Nini Popescu pentru munca depusă în petrecută la Piteşti şi îi doreşte mult succes în carieră” este mesajul postat de oficialii argeşeni. Pe parcursul acestui tur de campionat, FC Argeş a mai renunţat la mijlocaşul Răzvan Matiş, care era împrumutat de la Viitorul Constanţa şi la atacantul Vasile Buhăescu, ambii semnând cu Petrolul Ploieşti.
ETAPA 6 – CASA LIGA 1
Vineri, 2 octombrie
ora 21:00 Universitatea Craiova – Politehnica Iaşi
Sâmbătă, 3 octombrie
ora 15:30 Sepsi OSK – FC Argeş
ora 18:00 Astra Giurgiu – FC Voluntari
ora 21:00 FCSB – Dinamo
Duminică, 4 octombrie
ora 13:30 FC Botoşani – Chindia
ora 18:30 Gaz Metan Mediaş – FC Hermannstadt
ora 21:30 FC Viitorul – CFR Cluj
Luni, 5 octombrie
21:00 UTA Arad – Academica Clinceni
CLASAMENT M G Pct
1.Universitatea Craiova 5 8 15
2.CFR 1907 Cluj 5 4 11
3.FCSB 5 5 9
4.CSM Politehnica Iaşi 5 -2 9
5.FC Botoşani 5 4 8
6.AFC Hermannstadt 5 2 8
7.FC Voluntari 5 0 7
8.Academica Clinceni 5 1 6
9.Gaz Metan Mediaş 5 0 6
10.Sepsi OSK Sf Gheorghe 5 0 6
11.UTA Arad 5 0 6
12.FC Dinamo 1948 5 0 5
13.Chindia Târgoviște 5 -2 5
14.FC Viitorul 5 -3 5
15.FC Arges 5 -7 1
16.AFC Astra Giurgiu 5 -10 1. M.D.