S-a deschis noul corp al Grădiniței Campionii din Mioveni

0



Câteva zeci de pri­chindei din Mioveni au pășit ieri dimineață în Corpul B al Grădiniței Campionii, într-o at­mosferă caldă și de bucurie. Modern, spa­țios și primitor noul corp al grădiniței poate primii cinci grupe de copii, cursurile fiind organizate în regim de program normal, mo­mentan la o capacitate redusă, față de capa­citatea proiectată.


Ca și în celelate instituții de învățământ, numărul copiilor care vor putea putea beneficia de serviciile noului corp de grădiniță se va mări, odată cu ridicarea restricțiilor sanitare și de distanțare impuse. Din păcate, în urma pandemiei generate de virusul SARS COV2, activitatea creşelor şi grădiniţelor a fost afectată din cauza măsurilor de distanţare impuse, însă decizia luată de a construi acest nou corp s-a dovedit benefică pentru o parte importantă a copiilor și părinților din Mioveni. Modernizarea noului corp al grădiniţei a fost realizată în urma unui proiect început de administraţia locală încă de anul trecut, lucrările continuând şi pe perioada pandemiei. Mărirea capacităţii acestei unităţi de învăţământ a picat tocmai bine, în contextual pandemiei când se cer tot mai multe măsuri de distanţare socială între preşcolari, pentru a preveni răspândirea virusului. S.M.